Poziţia Sfântului Scaun faţă de criza dintre israelieni şi palestinieni

11.04.2002, Vatican (ZENIT) - Arhiepiscopul Jean-Louis Tauran, Secretarul de Stat al Vaticanului pentru Relaţiile cu Statele, urmăreşte îndeaproape evenimentele din Ţara Sfântă, în special criza din Betleem. El este în legătură permanentă cu Arhiepiscopul Pietro Sambi, Nunţiul Apostolic în Israel. Agenţia misionară FIDES a publicat astăzi un interviu cu Arhiepiscopul Tauran.

– Care este situaţia în cea de-a noua zi a asediului Bazilicii Naşterii din Betleem?
– Problema este extrem de gravă, în special din punct de vedere umanitar, deoarece acolo se află 250 de oameni, majoritatea palestinieni înarmaţi, alături de 30 de fraţi franciscani, patru călugăriţe franciscane, cinci călugări greco-ortodocşi şi nouă călugări ortodocşi armeni. Nunţiul Apostolic în Israel urmăreşte foarte atent situaţia. S-a discutat chiar despre un plan al Sfântului Scaun de rezolvare a crizei.

– Ce soluţie propuneţi pentru situaţia din Betleem?
– Sfântul Scaun nu are nici o soluţie tehnică de înaintat. Dar cu siguranţă putem împărtăşi unele idei. De exemplu, ne-am putea gândi la formarea unei comisii mixte, compusă din reprezentanţi israelieni şi palestineni, al cărei singur scop să fie negocierea retragerii oamenilor din Bazilică. Dacă cele două părţi o cer, ele pot fi asistate de Sfântul Scaun, ţinând cont de credibilitatea sa, în special de autoritatea morală a Papei Ioan Paul al II-lea.

– Se pare că franciscanii au ales să fie de partea palestinienilor, rămânând în mănăstire după sosirea acestora, de teamă că armata israeliană îi va ucide pe aceşti militanţi. Care este poziţia Sfântului Scaun?
– Franciscanii insistă că ei nu sunt ostatici, şi că stau în mănăstire deoarece vor să fie fideli vocaţiei lor. De secole, Papii s-au bazat pe ei pentru protejarea locurilor sfinte. În general vorbind, locurile sfinte ale celor trei religii monoteiste trebuie considerate ca fiind inviolabile. Dar în ceea ce priveşte în particular sanctuarele catolice, tradiţia este susţinută de recentele înţelegeri, cuprinse în legi internaţionale semnate şi de Israel şi de Palestina prin acordurile bilaterale cu Sfântul Scaun, prin care se angajează să menţină şi să respecte statutul locurilor sfinte şi drepturile respective ale comunităţilor creştine.

Pentru a explica gravitatea situaţiei curente, am să încep prin a aminti faptul că ocuparea locurilor sfinte de către oameni înarmaţi este o violare a unei legi de lungă tradiţie care datează încă din era otomană. Niciodată până acum un loc sfânt nu a mai fost ocupat pentru o perioadă aşa de lungă de oameni înarmaţi. Astăzi am ajuns la tragica situaţie în care ambele părţi afirmă că au dreptate. Este nevoie să se găsească o soluţie la această situaţie.

Putem cu siguranţă să înţelegem faptul că statul Israel trebuie să răspundă pentru a se apăra împotriva terorismului. Nimeni şi nimic nu poate justifica terorismul, sub nici o formă. Problema este însă cum se răspunde. Prea des oamenii nevinovaţi sunt cei care trebuie să plătească preţul. Răspunsul legitim trebuie bine cântărit. Este o problemă de proporţie între răul cu care trebuie să se lupte şi mijloacele folosite în această luptă. Comunitatea internaţională a repetat cu numeroase ocazii dorinţa de a vedea aceste două state coexistând. Aceasta este, fără îndoială, singura soluţie imaginabilă la acest conflict. Nu există o altă soluţie care să asigure pacea între cele două popoare şi pacea în regiune.

– Vă puteţi imagina impunerea unei forţe a păcii?
– Tot mai mult se dovedeşte necesară implicarea unei a treia părţi, care să ajute ambele părţi să renunţe la limbajul de război, să se uite una la alta, să recâştige încrederea reciprocă şi să stea la aceeaşi masă. În ceea ce priveşte însă statutul sau forma unei astfel de structuri, este mai bine să o lăsăm juriştilor, deoarece soluţiile juridice sunt dificile pentru această regiune! Important este ca această prezenţă să fie imparţială şi prietenoasă. Am impresia că tot mai mulţi oameni sunt convinşi de înţelepciunea propunerii înaintate de Sfântul Scaun în noiembrie 2000.

– Cum reacţionează Papa Ioan Paul al II-lea la situaţia din regiune?
– Nunţiatura Apostolică din Israel şi Secretariatul de Stat îl informează pe Papa, zi de zi, despre noile evoluţii în zonă. Problemele pe care le discutăm au fost în centrul rugăciunilor sale. În diferite ocazii, Papa şi-a exprimat poziţia: cele două părţi trebuie să se respecte şi să îşi respecte aspiraţiile legitime; aplicarea legilor internaţionale; retragerea din Teritoriile Ocupate; şi un statut internaţional garantat pentru toate locurile sfinte din Ierusalim.

Acestea sunt condiţiile indispendabile pentru începerea procesului de pace şi de întrerupere a cercului infernal al urii şi răzbunării. Papa însuşi a spus la întâlnirea cu corpurile diplomatice de la începutul anului: „Unii împotriva celorlalţi, nici israelienii şi nici palestinienii nu pot câştiga războiul, dar împreună pot câştiga pacea!”

Este de asemenea important să nu uităm că pentru Sfântul Scaun, diplomaţia nu este un scop în sine. Este un mijloc de care ne folosim pentru ca dreptatea şi principiile spirituale să prevaleze în viaţa internaţională. Trebuie să adaug cu siguranţă faptul că noi, ca şi creştini, avem datoria de a ne ruga pentru ca toţi să respecte dreptul la viaţă şi pentru ca sensul vieţii omului să nu se piardă niciodată.

– Creştinii din zonă sunt prinşi în miezul conflictului, şi de aici tentaţia de a părăsi ţara…
– Cred că trebuie să fim realişti. Atunci când este vorba de o situaţie pe timp de război, nu poţi cere tuturor să fie eroi. Este clar că există o mare tentaţie de a părăsi ţara, cel puţin pentru cei care pot să o facă. Dar este de datoria Episcopilor şi a preoţilor să le vorbească creştinilor despre vocaţia lor de a rămâne. Cred că ar fi foarte trist să avem o Ţară Sfântă fără creştini. Să nu uităm că creştinii sunt aici de secole.

Pentru a evita o astfel de situaţie, trebuie să creem condiţiile de viaţa care să redea încrederea în viitor: o pace durabilă, condiţii de locuit şi locuri de muncă. Mai doresc să adaug necesitatea învigorării comuniunii eclesiale, deoarece comunitatea creştină, unită în jurul Papei şi al Episcopilor, este cel mai bun antidot pentru disperare.