Tinerii români din Toronto au primit crucea ZMT
30.06.2002, Toronto (Catholica) - Crucea Zilei Mondiale a Tineretului (ZMT) s-a oprit sâmbătă în pelerinajul ei la biserica Fecioarei Ajutorului Perpetuu din Toronto, de care aparţine o parohie romano-catolică canadiană dar şi parohia greco-catolică românească.
După ce a călătorit prin întreaga lume, iar din 28 aprilie prin teritoriul Canadei, crucea ZMT încredinţată tinerilor de Sfântul Părinte, a ajuns la 9 iunie la Toronto, sediul Arhidiecezei păstorite de Cardinalul Aloysius Ambrosic şi locul unde se va desfăşura ediţia din acest an a Zilei Mondiale a Tineretului. În circuitul ei prin Arhidieceză, crucea ZMT a ajuns sâmbătă, de sărbătoarea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, la biserica unde îşi desfăşoară serviciile liturgice Misiunea Greco-Catolică din Toronto, condusă de pr. Emil Jude.
La ceremonia de sâmbătă din biserica Fecioarei Ajutorului Perpetuu au participat tineri romano-catolici canadieni şi tineri greco-catolici români. Parohul romano-catolic a ţinut o meditaţie pe tema crucii, urmată de un serviciu religios celebrat de pr. Emil Jude. Tinerii greco-catolici au dat răspunsurile, iar mai apoi au interpretat mai multe cântece în limba română, într-un eveniment spiritual şi cultural trăit împreună cu canadienii.
La Ziua Mondială a Tineretului din acest an se estimează participarea a 500.000 de tineri. Din România vor participa aproximativ 250, alături de doi Episcopi: Episcopul greco-catolic Alexandru Mesian şi Episcopul romano-catolic Aurel Percă. Tema ZMT din acest an este „Voi sunteţi sarea pământului… Voi sunteţi lumina lumii…” (Matei 5,13-14).