Papa Leon l-a primit pe Zelenski, reafirmând disponibilitatea pentru negocieri în Vatican

09.07.2025, Vatican (Catholica) - Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost primit miercuri, 9 iulie 2025, de Papa Leon al XIV-lea la Castel Gandolfo, în reședința de vară Villa Barberini. În centrul discuției s-a aflat urgența „parcursurilor de pace juste și durabile”, dialogul fiind calea privilegiată pentru a se pune capăt ostilităților. Papa a asigurat de rugăciunile sale, și-a exprimat durerea pentru victime și a încurajat depunerea „oricărui efort” pentru eliberarea prizonierilor. În fața jurnaliștilor, șeful statului a declarat că a cerut ajutorul Sfântului Scaun pentru repatrierea minorilor ucraineni din Rusia și implicarea „pentru ca războiul să ia sfârșit”, incluzând „disponibilitatea de a primi în Vatican reprezentanții Rusiei și ai Ucrainei pentru negocieri”.
Liderul de la Kiev se află de miercuri în Italia pentru a patra întâlnire internațională a Conferinței pentru Reconstrucția Ucrainei, care se desfășoară la centrul de congrese La Nuvola dell’Eur în zilele de 10 și 11 iulie. În după-amiaza zilei de miercuri, el se va întâlni cu președintele italian Sergio Mattarella, dar, imediat după aterizarea la Roma, a dorit să ajungă în micul oraș din Lazio pentru a se întâlni cu Papa Leon al XIV-lea, care s-a mutat aici duminica trecută pentru a petrece o perioadă de odihnă de vară. Zelenski a traversat cu un lung convoi de mașini blindate străzile medievale din Castel Gandolfo și puțin după ora 13.30 a ajuns în grădinile vilei. A fost întâmpinat de regentul Prefecturii Casei Pontificale, Mons. Leonardo Sapienza, care l-a însoțit până la intrarea în reședință.
Papa l-a așteptat pe oaspetele său la intrarea în salon, salutându-l cu o strângere de mână și arătându-i fereastra de la care se vede panorama lacului Albano. De acolo a început discuția cordială privată de aproximativ o jumătate de oră, în timpul căreia – informează un comunicat al Sfântului Scaun – „s-a reafirmat importanța dialogului ca mijloc privilegiat pentru a pune capăt ostilităților. Sfântul Părinte și-a exprimat durerea pentru victime și și-a reînnoit rugăciunea și apropierea față de poporul ucrainean, încurajând toate eforturile îndreptate spre eliberarea prizonierilor și căutarea unor soluții comune”. „Sfântul Părinte și-a reafirmat disponibilitatea de a primi în Vatican reprezentanții Rusiei și Ucrainei pentru negocieri”. Zelenski i-a dăruit Pontifului un album dedicat tradiției iconografice ucrainene, în care sunt adunate cele mai faimoase capodopere din secolele XI-XVIII.
În jurul orei 14, Papa și președintele au apărut împreună la balconul Vilei Barberini, salutând un mic grup de oameni, în principal jurnaliști. Cinci minute mai târziu, Zelenski, coborât în curte, a dorit să stea puțin de vorbă cu un grup restrâns de jurnaliști: „Sunt foarte recunoscător Sanctității Sale pentru această întâlnire, pentru că ne-a primit și, bineînțeles, pentru ajutorul său, pentru ajutorul Vaticanului”. Acest ajutor se traduce în rugăciuni, a spus șeful statului, dar mai ales în implicarea în repatrierea minorilor ucraineni transportați cu forța în Rusia. Zelenski a cerut întotdeauna sprijinul Sfântului Scaun pentru această misiune. Datorită vizitei dorite de Papa Francisc, în 2023, a Cardinalului Matteo Maria Zuppi la Kiev și apoi la Moscova (ulterior și la Washington și Beijing), s-a pus în mișcare un mecanism prin care s-a ajuns la întoarcerea mai multor copii și adolescenți, precum și la eliberarea unor prizonieri. Este un rezultat pentru care Zelenski însuși a mulțumit public Sfântului Scaun pentru eforturi.
Miercuri, 9 iulie, președintele a reiterat la Castel Gandolfo recunoștința și cererea de ajutor pentru a-i înapoia pe „copiii noștri” rudelor lor din Ucraina. „Este o chestiune foarte importantă despre care am discutat cu Papa, într-un moment foarte important. Desigur, dorim pace, dorim ca războiul să se termine și, bineînțeles, contăm foarte mult pe Vatican, pentru ca Vaticanul și Sanctitatea Sa să ne ajute cu o întâlnire la nivel înalt între lideri pentru a pune capăt acestui război”. În jurul orei 14.10, Zelenski și delegația sa – din care au făcut parte, printre alții, ambasadorul Ucrainei pe lângă Sfântul Scaun, Andrii Yurash, și șeful cabinetului președintelui, Andriy Yermak – au părăsit Villa Barberini.
Este a doua oară când Sfântul Părinte și președintele ucrainean se întâlnesc în privat. Prima întâlnire a avut loc în 18 mai, imediat după Liturghia de inaugurare a pontificatului, la care Zelenski a participat împreună cu soția sa, Olena Zelenska. În urma acelei întâlniri, Zelenski a anunțat, prin intermediul contului său oficial de pe X, că i-a mulțumit Papei pentru cuvintele rostite despre Ucraina în Regina Caeli din duminica precedentă, în special „despre necesitatea unei păci juste”. Cu câteva zile înainte, pe 12 mai, a avut loc o convorbire telefonică între cei doi, făcută publică de liderul de la Kiev, care a scris tot pe X că l-a invitat pe Pontif în Ucraina: „O astfel de vizită ar aduce o adevărată speranță tuturor credincioșilor și întregului nostru popor”.
