„Dracula Parc” – nici la Sighişoara, nici în altă parte în România
08.07.2002, Bucureşti (Viaţa Cultelor) - Ministrul român al Turismului, Dan Matei Agathon, a fost la sfârşitul lunii iunie 2002 la Londra, unde a semnat un protocol cu preşedintele Trustului „Mihai Eminescu”, Prinţul Charles – moştenitorul tronului Marii Britanii – protocol potrivit căruia parcul de distracţii Dracula nu se va mai construi în apropierea oraşului Sighişoara, ne-a informat unul dintre vicepreşedinţii asociaţiei Sighişoara Durabilă.
În ţară, însă, ministrul Agathon susţine că la Budapesta comisia UNESCO întrunită la începutul acestei luni a recomandat un anumit tip de locaţie pentru acest parc, dar că este „dreptul guvernului să construiască unde vrea şi nu îi poate impune nimeni din afară să construiască în altă parte” (într-o declaraţie făcută pe un post de televiziune din Bucureşti). De asemenea, preşedintele Consiliului de Administraţie al Fondului de Dezvoltare Turistică Sighişoara (FDTS), Sorin Marica, susţine că proiectul rămâne în picioare, cel puţin până când compania de consultanţă PricewaterhouseCoopers se va pronunţa în privinţa şanselor financiare ale acestuia (potrivit ziarului Evenimentul Zilei, din 5 iulie curent).
Subscripţia publică cu acţiunile „Dracula Parc”, încheiată în urmă cu trei luni, nu a avut succesul scontat: s-au strâns de la populaţie (peste 15 000 de acţionari) ceva mai mult de 107 miliarde de lei, dar cu aproape 52 de miliarde de lei sub aşteptări.
Liga Pro Europa şi asociaţia Sighişoara Durabilă solicită declanşarea unei anchete privind cuantumul fondurilor publice investite în proiect, situaţia financiară a s.c. FDTS şi tragerea la răspundere a celor care au lansat, fără obţinerea avizelor necesare, un proiect comportând serioase riscuri financiare privind administrarea banului public, cu consecinţe extrem de negative pentru imaginea României. Smaranda Enache, preşedinta ligii Pro Europa, afirmă, potrivit ziarului citat, că demnitarii şi persoanele publice au indus în eroare opinia publică prin cumpărarea de acţiuni la Dracula Parc, fără ca acesta să aibă autorizaţiile de construcţie.
Mai nou, un senator PNL (partid de opoziţie) susţine că un Dracula Parc ar trebui construit la Râşnov, în apropiere de Braşov. Cei care se opun construirii acestui parc la Sighişoara nu îl doresc nici lângă Braşov, pentru că un astfel de parc de distracţii nu are nimic în comun cu spiritualitatea creştină a poporului român.