Lumea de astăzi trebuie să redescopere sensul vieţii şi al morţii

03.11.2002, Vatican (VIS) - Preaiubiţi fraţi şi surori!

1. Ieri am celebrat comemorarea anuală liturgică a tuturor credincioşilor decedaţi. Biserica, răspândită în lume, a înălţat într-un glas o rugăciune Dumnezeului vieţii şi al păcii, ca să primească în Împărăţia sa de lumină veşnică toate sufletele, îndeosebi pe cele mai părăsite şi care au mai mare nevoie de milostivirea lui.

   Rugăciunea creştină pentru cei răposaţi – care caracterizează întreaga lună noiembrie – nu se poate face decât în lumina Învierii lui Cristos. Spune, de fapt, apostolul Paul: „Iar dacă Cristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră… Iar dacă nădăjduim în Cristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii. Dar acum Cristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi” (1 Corinteni 15,17.19-20).

   Lumea de astăzi are nevoie mai mult ca oricând să redescopere sensul vieţii şi al morţii în perspectiva vieţii veşnice. În afară de aceasta, cultura modernă, născută să îl laude pe om şi demnitatea lui, se transformă în mod paradoxal într-o cultură a morţii, deoarece, pierzând orizontul lui Dumnezeu, este ca o prizonieră în lume, se teme şi provoacă, din păcate, diferite patologii personale şi colective.

2. Îmi place să citez, în acest sens, un text al sfântului Carol Boromeu, a cărui amintire liturgică o celebrăm mâine. „Sufletul meu – scria el – să-l laude fără încetare pe Domnul care dăruieşte totdeauna cu generozitate infinită. Este un dar de la Dumnezeu dacă, păcătos fiind, eşti chemat la dreptate; un dar de la Dumnezeu dacă eşti sprijinit ca să nu cazi; un dar de la Dumnezeu când ţi se dă tărie ca să perseverezi până la sfârşit; va fi un dar de la Dumnezeu şi învierea trupului tău mort, aşa încât nici măcar un fir de păr din capul tău nu se va pierde; va fi un dar de la Dumnezeu glorificarea ta după înviere; şi, în fine, va fi tot un dar să-l poţi lăuda mereu pe Dumnezeu în veşnicie” (Omilie, 5 septembrie 1583).

   În timp ce vă invit să meditaţi la aceste gânduri ale sfântului Arhiepiscop de Milano, gânduri ce ne luminează, profit de ocazie pentru a-mi exprima recunoştinţa faţă de toţi cei care, amintindu-şi de ziua sfântului Carol, mi-au adresat urări pentru ziua onomastică. Mulţumesc mai ales pentru rugăciunile promise şi promit să fac asemenea din inimă, invocând pentru toţi belşug de haruri cereşti.

3. Adresându-ne acum Preasfintei Fecioare Maria, îi cerem să sprijine în mod deosebit rugăciunea noastră de pomenire a celor răposaţi. În acest An al Rozariului, să învăţăm cu sârguinţă la şcoala Fecioarei, pentru a contempla împreună cu ea misterul lui Cristos mort şi înviat, speranţa vieţii veşnice a fiecărui om.