Suveranul Pontif şi Patriarhul României sub semnul profetic al unităţii

20.11.2003, Vatican (Catholica) - Cotidianul Ziua continuă seria de interviuri luate în Vatican de corespondentul Claudia Stănilă. Interviul apărut în numărul de astăzi i-a fost luat Cardinalului Walter Kasper, prefectul Consiliului Pontifical pentru Unitatea Creştinilor. Reproducem integral acest interviu.

– Eminenţa Voastră, în contextul eforturilor pe care Biserica Catolică le face pentru unitate, care este rolul Bisericii Ortodoxe Române, situată, prin vizita Suveranului Pontif la Bucureşti şi a Preafericitului Patriarh Teoctist la Roma, în planul dialogului?
– România joacă un rol central, ca ţară majoritar ortodoxă de cultură şi limbă latină, fiind o importantă punte între Orient şi Occident. Acest lucru a fost mai mult decât evident în timpul vizitei Sfântului Părinte, care a beneficiat de o primire foarte caldă – cât şi în timpul vizitei Patriarhului Teoctist la Roma.

– România este prima ţară majoritar ortodoxă care a avut iniţiativa de a-l invita pe Sfântul Părinte, având o vocaţie profundă spre unitate.
– Această vizită este foarte îndrăgită de Pontif. Exclamaţia spontană de la Bucureşti „Unitate, unitate!” este foarte dragă inimii Sanctităţii Sale, făcând des referire la acest moment. Dar şi vizita Patriarhului român la Roma a constituit o mare bucurie pentru Sfântul Părinte. Îmbrăţişarea de la San Pietro a celor doi lideri creştini ce au traversat o îndelungată istorie, în două lumi diverse, a constituit pentru mine un moment foarte emoţionant. Sper că a fost un semn profetic pentru evoluţia raporturilor dintre cele două Biserici.

– Anul trecut, cu prilejul vizitei la Vatican a delegaţiei Bisericii Ortodoxe Române, Papa Ioan Paul al II-lea şi Patriarhul Teoctist au semnat o declaraţie comună, considerată istorică. După un an de la acest eveniment, am fi interesaţi să ne spuneţi dacă aţi remarcat consecinţe concrete, în contextul dialogului romano-catolic-ortodox, în general, şi în relaţiile bilaterale, în special?
– În ultimii doi ani am realizat multe progrese din punctul de vedere al raporturilor cu Biserica Ortodoxă, succese şi evoluţii care pentru mine erau de neimaginat anterior. Avem un nou raport prietenesc cu Biserica Ortodoxă din Grecia, Serbia şi chiar şi Bulgaria şi Constantinopol, în acelaşi timp intensificând raporturile cu Biserica Română – mai ales în ce priveşte cooperarea pentru formarea clerului şi a seminariştilor. Am furnizat cărţi facultăţilor, am organizat întâlniri între profesori şi am acordat burse studenţilor ortodocşi. Astfel, am îmbunătăţit relaţiile existente. Nu sunt lucruri senzaţionale, dar cu o nouă intensitate şi o calitate mai personală a raporturilor. Cred că prietenia şi încrederea sunt esenţiale, având o valoare superioară documentelor şi structurilor pentru realizarea dialogului ecumenic.

– Aţi avut o întâlnire recentă cu ministrul român al Culturii şi Cultelor, Răzvan Theodorescu. Care au fost subiectele abordate?
– Am avut un dialog despre istoria şi cultura din România şi raporturile istorice şi culturale vaticano-române. Diferenţele dintre Biserica Catolică şi cea Ortodoxă nu sunt atât de natură doctrinală, cât ţin şi de cultură şi mentalitate şi, în consecinţă, acest dialog cultural este esenţial. Avem nevoie de o purificare a memoriei. Consider că dialogul culturilor şi al ştiinţelor este foarte important, putând determina o şi mai adâncă comprehensiune culturală.

– Ce raporturi există acum între Sfântul Scaun şi Bisericile Ortodoxe reprezentative?
– Am dezvoltat raporturi cum ar trebui să existe între Biserici surori (care implică recunoaşterea reciprocă a apostolicităţii celeilalte Biserici, validitatea sacramentelor). Pentru noi, Bisericile Ortodoxe reprezinta Biserici speciale. Avem o mare preţuire pentru bogata lor tradiţie spirituală, liturgică, teologică şi canonică. Unitatea totală a Bisericilor nu înseamnă uniformitate, putând exista unitate în pluriformitate – constituind o bogăţie, iar nu o sărăcire. Această atitudine a schimbat raporturile, chiar dacă, în pofida progreselor realizate, n-am atins încă scopul final. Dar trăim cu speranţa că spiritul lui Dumnezeu ne va da, într-un viitor apropiat, comuniunea deplină.

– Cum ar defini Eminenţa Voastră gestul Patriarhului Alexei al II-lea al Rusiei care interzice o vizită a Pontifului în cea mai mare ţară de confesiune ortodoxă?
– Sfântul Părinte nutreşte această mare dorinţă de a vizita Biserica Catolică şi Ortodoxă din Rusia. Biserica Ortodoxa Rusă este cea mai mare, cu o tradiţie foarte bogată, dar sunt încă probleme şi interpretări greşite, Patriarhul din Rusia dorind să rezolve întâi aceste divergenţe. Noi suntem dispuşi să intrăm în dialog asupra acestor probleme, fiind convinşi că o vizită a Sfântului Părinte ar putea întoarce pagina şi schimba atmosfera, cum a făcut în cadrul altor vizite în ţări majoritar-ortodoxe.

– Ce paşi se fac pentru realizarea unităţii între Biserica Ortodoxă şi Catolică, atât de dorită de Sanctitatea Sa?
– Continuarea dialogului teologic internaţional, dar şi intensificarea raporturilor personale de prietenie şi de încredere. În acest sens, vrem să intensificăm vizitele atât între Episcopi, dar şi între sacerdoţi şi între mănăstiri. În ceea ce priveşte România, ar fi de mare ajutor realizarea unui acord asupra bunurilor bisericeşti între Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică. Acest ultim punct este cauza sentimentelor de amărăciune ale greco-catolicilor. Sperăm că se va putea găsi o soluţie, de natură a satisface ambele părţi. Dar aspectul cel mai important este rugăciunea, căci unitatea este un dar al Sfântului Duh – doar El putând să ne deschidă inimile şi să reconcilieze Bisericile noastre.