Greco-catolicii ucrainieni rămân fermi pe poziţie

04.03.2004, Lviv (Catholica) - „Recenta vizită a Cardinalului Walter Kasper la Moscova pentru a discuta, printre altele, problemele Bisericii noastre, în special recunoaşterea ca Patriarhie a Bisericii Greco-Catolice Ucrainiene (BGCU), a devenit un subiect de ample discuţii nu numai în ţara noastră ci şi în lume. Numeroşi greco-catolici au fost derutaţi şi, într-o anume măsură, indignaţi de faptul că probleme interne ale Bisericii noastre nu au fost discutate la Kiev, Lviv sau Roma, ci la Moscova, şi mai ales fără participarea noastră. Dorim să spunem câteva cuvinte despre acestea, răspunzând astfel numeroaselor întrebări ce s-au ridicat între credincioşii noştri.” Cu aceste cuvinte începe documentul emis de Sinodul greco-catolic ucrainian şi semnat de Cardinalul Lubomyr Husar la 1 martie a.c.

Capul BGCU îşi exprimă speranţa că, deşi discuţiile de la Vatican par a conduce împotriva cererii greco-catolicilor, evenimentele pot fi văzute şi într-o cheie pozitivă: discuţiile şi studiile se vor intensifica acum, spre rezolvarea problemei. După ce vorbeşte despre identitatea Bisericii, Cardinalul Husar îşi exprimă mulţumirea faţă de Dumnezeu, care nu şi-a ridicat mână de peste ea, ajutând-o să supravieţuiască greutăţilor, şi să crească. „O expresie a acestei dezvoltări, a acestei dorinţe de a fi pe deplin noi înşine, de a reactiva toate elementele necesare pentru viaţa Bisericii, este dorinţa noastră de a fi recunoscuţi ca Patriarhie. Aceasta nu este o toană de astăzi. Ideea de Patriarhie a Bisericii Kievului poate fi regăsită încă prin secolele XVI şi XVII, când persoane vizionare gândeau unificarea tuturor creştinilor ucrainieni într-o Biserică Patriarhală. […] În anii 1960, la Conciliul Vatican II, ideea a fost făcută publică de către Patriarhul Josyf Slipyj de pie memorie, şi a continuat să crească după aceea. Iar astăzi, Episcopii Mitropoliei greco-catolice sunt foarte convinşi că un astfel de pas este necesar pentru a întări unitatea Bisericii şi a poporului. Această poziţie a fost exprimată de către toţi Episcopii Bisericii noastre în Sinodul din 2002 şi astăzi aşteptăm recunoaşterea de la Sfântul Părinte.”

În continuare mesajul vorbeşte despre sprijinul constant oferit de Papa Ioan Paul al II-lea, iar apoi de reacţia ortodoxă. „Din păcate, răspunsul Patriarhiei Moscovei şi al altor Biserici Ortodoxe conţine expresii care ar trebui considerate necorespunzătoare unui dialog între Biserici. Este de ajuns să amintim declaraţia conform căreia Biserica Romano-Catolică ar trebui `să reducă treptat prezenţa` Bisericii noastre. Aceste avertismente, ca nişte ultimatumuri sau şantajuri, precum a se spune că toate contactele dintre catolici şi ortodocşi vor fi rupte dacă Papa recunoaşte ca BGCU ca Patriarhie, sună ca nişte insulte la adresa Sfântului Părinte.” Mesajul continuă cu argumente pentru recunoaşterea ca Patriarhie, finalul constituindu-se într-o invitaţie: „Viaţa Bisericii este în mâna lui Dumnezeu. De aceea, în ciuda tuturor speculaţiilor şi eforturilor noastre, trebuie să ne punem de fapt speranţa în Domnul. Vă cerem în concluzie să vă rugaţi şi să postiţi pentru această intenţie.”