„Isus” în audienţă la Papa
16.03.2004, Vatican (Catholica) - Ieri, Papa Ioan Paul al II-lea l-a primit în audienţă pe Jim Caviezel, actorul care interpretează pe Isus în filmul „Patima lui Cristos” regizat de Mel Gibson. După cum informează ZENIT, Caviezel a fost însoţit de soţia sa şi de părinţii acesteia, primind binecuvântarea papală la sfârşitul audienţei private. Pe Caviezel l-aţi putut urmări în seara aceasta pe Prima TV în filmul „Angel Eye” (Ochi de înger).
Filmul lui Mel Gibson continuă să inunde agenţiile de ştiri. O veste interesantă o oferă chiar Mel Gibson care, în ciuda atacurilor la care este supus şi a promisiunilor unora de a nu mai colabora cu el niciodată, a anunţat că după succesul cu „Patimile lui Cristos” se gândeşte deja la un alt film care să promoveze valorile creştine. Este vorba de un film care va evoca viaţa unui martir iezuit, al cărui nume însă nu a fost făcut public.
În Cuba, câteva biserici din Havana au fost convertite temporar în cinematografe pentru filmul „Patima lui Cristos”. Secretarul Conferinţei Episcopale din Cuba, pr. José Félix Pérez Riera, a declarat că primii invitaţi la film sunt cateheţii, cuplurile căsătorite şi tinerii, mai apoi filmul fiind deschis tuturor până în Săptămâna Mare, dar nu copiilor sub 14 ani. Pr. Pérez a mai informat că filmul va rula în curând şi în alte părţi ale Cubei.
Cardinalul Nasrallah Sfeir, Patriarhul Bisericii Catolice Maronite, a declarat despre filmul lui Mel Gibson că „nu este deloc anti-semit”. El a spus că filmul este „impresionant şi dureros” la privit, informează agenţia AsiaNews. „Scenele cu ultimele 12 ore din viaţa pământească a lui Cristos sunt foarte realiste. Acum libanezii au ocazia să vadă cât de mult a suferit Cristos şi ce a avut de plătit pentru păcatele omenirii.”