Dwight Longenecker: mărturia unui convertit, scriitor, tată
08.10.2004, Bucureşti (Catholica) - Dwight Longenecker a fost crescut într-o familie de evanghelişti din SUA. A studiat oratoria şi limba engleză la Universitatea Bob Jones din SUA, după care merge, în Anglia, la Oxford pentru a studia teologia. Devine preot anglican la Wycliffe Hall, Oxford, slujind timp de 10 ani, într-o parohie anglicană. Trece apoi la catolicism împreună cu soţia şi cei patru copii ai săi. Este iniţiatorul unui proiect de formare a tinerilor, oferit tinerilor din domeniul afacerilor, tinerilor din şcoli şi licee, precum şi delincvenţilor din închisori. Colaborează cu mai multe reviste şi ziare religioase din Marea Britanie, Irlanda şi SUA, scriind articole despre teologie, film şi cultura catolică în general. Este un mare susţinător pro-vita, susţinând proiecte şi idei interesante şi utile din acest domeniu. Prima sa carte, Calea spre Roma (The Path To Rome), a fost publicată în toamna lui 1999. Au urmat alte cărţi despre apologetica catolică, comentarii biblice şi cultura catolică. Asociaţia Provita Media a publicat un interviu cu Dwight, din care am selectat câteva fragmente.
– Cum aţi trecut la catolicism, după o educaţie protestantă?
– Am fost educat în stil protestant, într-o familie evanghelică din America. M-am stabilit în Marea Britanie după ce am studiat teologia la Oxford. Am fost preot anglican timp de 10 ani şi înţelegerea mea despre credinţă, în acea perioadă, devenea tot mai mult catolică. Cu nouă ani în urmă, eu, soţia mea şi copiii am trecut la catolicism. Renunţând la parohia anglicană, am început să scriu despre apologetica catolică, despre evanghelizare, am scris două cărţi despre benedictini (publicate în Marea Britanie şi în Statele Unite), pentru a explica şi a împărtăşi altora din bogăţia credinţei catolice. Scriu mai mult cu o înţelegere teologică decât spirituală, discutând doctrine şi credinţe, în special adresându-mă creştinilor necatolici, pentru a înţelege mai bine catolicismul. Un concept, pe care l-am promovat în Marea Britanie, este „Creştinătatea – curată şi simplă”, pentru catolicii simpli, pentru ca broşurile, pe care le fac şi care explică acest concept, să fie împărţite oamenilor pe stradă. Este de fapt o încercare de a face ca oamenii să se întrebe despre creştinătate, apoi să scrie către Societatea pentru Adevărul Catolic, ca să comande prima carte despre Dumnezeu, publicată într-o serie de broşuri. A doua broşură discută despre Isus, a treia, despre Sfântul Duh, a patra, despre Rugăciune şi Sacrament şi a cincea ia în considerare Biserica. Catolicii de rând cumpără pachete întregi de aceste broşuri şi le lasă în tren, în restaurante sau le împart oamenilor pe stradă pentru a citi şi a ne scrie. Este un mod foarte simplu de a evangheliza, întrebând oamenii sau punând oamenii să întrebe, oriunde, astăzi, despre război, terorism, dezastru, poluare, prezentându-le răspunsurile într-un mod foarte simplu: Isus, Fecioara Maria, Crucea… Deşi noi nu facem la fel ca şi protestanţii evanghelici, adică nu pretindem, spune o rugăciune şi îl vei primi pe Isus pentru totdeauna. Noi spunem, fă primul pas în această călătorie. Prima broşură te duce spre a doua care este despre Isus, şi aşa mai departe.
– Cum vă concepeţi cărţile?
– Scriu foarte simplu, răspunzând întrebărilor oamenilor de astăzi. De asemenea, eu am evitat limbajul scriptural liturgic sau teologic.
– Cum am putea să ajungem la tineri, la adolescenţi, ca să le putem vorbi convingător despre educaţia sexuală prin abstinenţă?
– Eu, de exemplu, le spun celor 4 copii ai mei, că sexul este frumos şi sfânt, la fel cum sunteţi şi voi. Sexul nu este pentru bancheta din spate a maşinii sau pentru petreceri. Copiii, crescuţi cu multă dragoste şi înţelegere, trebuie învăţaţi să creadă că ei merită mai mult decât atât. Cred că mulţi copii acceptă asemenea situaţii promiscue, deoarece ei caută dragostea pe care n-au avut-o niciodată acasă. Cum pot părinţii să le spună unor copii că dragostea este ceva sfânt şi minunat, când ei înşişi trec printr-o experienţă a violenţei şi promiscuităţii? La o şcoală era un băiat care îi lovea pe toţi, în special pe cei cu care voia să fie prieten. Făcea acest lucru deoarece, acasă, oamenii care trebuiau să-l iubească, îl băteau. Copiii, în final, se comportă exact aşa cum văd ei acasă. Dacă părinţii spun: sexul nu înseamnă nimic; dacă rămâi însărcinată, te duci la medic, faci un avort şi ai rezolvat problema, dacă vor fi educaţi în stilul acesta, desigur, asta va fi atitudinea lor faţă de sex toată viaţa.
– Credeţi că există o legătură între sărăcie şi avort?
– Cred că nu există o legătură reală între sărăcie şi promiscuitate. Multe familii sărace ştiu să se comporte într-un mod foarte demn. Şi, invers, oamenii din familii bogate pot să aibă un mod de viaţă promiscuu, divorţând mereu şi recăsătorindu-se. În asemenea cazuri, şi tinerii vor proceda la fel.
– Violenţa de la televizor poate influenţa comportamentul copiilor?
– Studiind filmul, am învăţat că violenţa la televizor nu poate fi periculoasă, numai dacă nu este expusă de dragul violenţei, sau, la fel de nociv, dacă este prezentată în mod foarte explicit. În mass-media, moralitatea şi contextul contează foarte mult. Într-un film, dacă te împuşc şi îţi iau banii, după care trăiesc fericit până la sfârşitul vieţii, acest lucru este imoral. Dar dacă te împuşc şi îţi iau banii, după care am parte de o moarte violentă, violenţa în asemenea caz poate fi morală. Filmul Terminator este foarte violent, oamenii sunt omorâţi peste tot, dar aceasta este ireal, nu există sânge. Terminator 2, în schimb este un film moral: monstrul îşi sacrifică viaţa pentru a salva băieţelul. În „Stăpânul Inelelor”, la fel, aproape că nu există sânge. Într-un fel, aceasta este echivalent cu faptul de a pune limbajul violent sau vulgar, în gura unui personaj ticălos, adică vrei să accentuezi acest lucru. Nu putem pune limbajul vulgar în gura unui erou pozitiv.
– Oamenii care susţin avortul utilizează limbajul mascat, pentru a-şi ascunde intenţiile reale, de exemplu, ei utilizează „sănătatea reproducerii”, având în vedere ideea accesului liber la avort.
– Cei care scriu trebuie să aibă continuu în minte cum se fac jocurile de cuvinte. În cauza pro-vita, trebuie să fim la fel de deştepţi ca şi adversarii noştri. În America, de exemplu, cei care susţin avortul, au luat cuvântul „pro-choice” („pentru alegere”), avându-se în vedere drepturile femeilor. Oamenii pro-vita au spus, „Alege viaţa”, expresie construită ca şi cealaltă, care arată mai bine că, de fapt, „pro-choice”/”pentru alegere” înseamnă să alegi moartea. Femeile, de exemplu, vor reacţiona mai degrabă la limbajul pozitiv decât la cel violent sau negativ. Unul dintre clipurile cele mai eficiente de publicitate din SUA, referitor la mesajul pro-vita, este acela cu o mamă care munceşte în grădină. Fiica ei, o adolescentă, vine la ea şi îi spune, „La revedere, mamă! Plec la şcoală”. Mama ei se uită în cameră şi spune: „Acum 15 ani, am avut de făcut o alegere. Mă bucur că am ales viaţa”. Statisticile arată că clipul publicitar a fost foarte eficient, mai eficient decât cele cu mesaj negativ. În Marea Britanie, de exemplu, există Liga pentru Viaţă, care promovează imagini foarte reale, şocante. Cred că cele două atitudini sunt eficiente împreună, convingând diverşi oameni. Pentru o femeie însărcinată, aceste imagini cu copii avortaţi sunt atât de puternice şi negative, încât ea nici nu vrea să audă de ele, ea pur şi simplu le refuză. Dacă o femei care se gândeşte să facă un avort vede un făt aruncat la gunoi, ea pur şi simplu neagă sau refuză să creadă acest lucru. Ea este furioasă din cauza că vrea să facă un avort şi se blochează la orice încercare de a fi oprită. Acceptă că poate să-şi omoare copilul, dar nu poate privi acest lucru direct, nu poate suporta acest gând. Şi va susţine avortul şi mai mult. Repet, pentru femeile însărcinate, aceste imagini ar putea fi absolut negative şi contraproductive. Acestea ar putea fi însă eficiente pentru tineri, care privesc lucrurile mai obiectiv. Cred că orice catolic de rând ar putea să ia poziţie în Europa: să fie activ în politică, educaţie, morală, cultură etc. Din păcate, lumea se îndreaptă tot mai mult spre un ateism secularizant. Astfel că Biserica este nevoită să aibă un rol contradictoriu, ca şi în Imperiul Roman, fiind împotriva curentului general. Aş dori să văd Biserica integrată în cultura europeană, însă mă tem că, în sec. XXI, aceasta va fi contra culturii generale. Adică ai putea fi persecutat, dacă arăţi că eşti un om religios.
