Anuarul Pontifical 2006 al Bisericii Catolice
19.02.2006, Vatican (Catholica) - La un miliard şi 98 de milioane se ridică numărul credincioşilor catolici în lume; creşte şi numărul preoţilor şi cel al seminariştilor, mai ales în Asia şi Africa, dar este motiv de îngrijorare declinul vocaţiilor în Europa, notează Radio Vatican, ediţia română. Acestea sunt câteva din concluziile ce reies din Anuarul Pontifical 2006, prezentat Sfântului Părinte sâmbătă, 18 februarie, de Cardinalul Angelo Sodano, secretar de stat al Vaticanului şi de Arhiepiscopul Leonardo Sandri, substitut la Secretariatul de Stat pentru Afacerile generale. Redactarea noului Anuar a fost îngrijită de Mons. Vittorio Formenti, însărcinat al Oficiului central de Statistică al Bisericii, de prof. Enrico Nenna şi de alţi colaboratori.
Minuţioasa muncă de tipărire a fost realizată de pr. Elio Torrigiani S.D.B, de Antonio Maggiotto şi Giuseppe Canesso, directorul general şi respectiv directorul comercial şi directorul tehnic al Tipografiei Vaticane. Volumul va fi pus curând în vânzare în librării. Sfântul Părinte s-a arătat interesat de datele Anuarului şi a mulţumit tuturor celor care au colaborat la noua ediţie a Anuarului, primul din pontificatul său. Din lectura volumului se pot vedea unele aspecte noi relative la mersul Bisericii Catolice în lume, începând din 2005. În cursul anului au fost înfiinţate de către Sfântul Părinte 15 noi sedii episcopale, a fost constituit un sediu mitropolitan şi o administraţie apostolică. În total, au fost numiţi 170 noi Episcopi. În perioada 2003-2004, catolicii în lume au trecut de la 1.086 la 1.098 de milioane, cu o creştere absolută de 12 milioane de credincioşi, reprezentând 1,1%. Comparând aceste date cu evoluţia, în aceeaşi perioadă, a populaţiei mondiale, – trecută de la 6.301 la 6.388 milioane -, se observă că într-un an s-a coborât de la 17,2 catolici la 100 de locuitori ai pământului în 2003 la 17,1 în anul următor.
Tendinţa de creştere a numărului preoţilor în lume a continuat şi în 2004. În acel an numărul total al preoţilor se ridica la 405.891, repartizaţi astfel: o treime sunt preoţi călugări iar două treimi preoţi diecezani. În ansamblu, numărul preoţilor a crescut din 2003 până în 2004 cu 441. Acest lucru e valabil la nivel global, deoarece pentru fiecare continent creşterea este diferită. În comparaţie cu sporul consistent constatat în Asia şi Africa, unde în aceeaşi perioadă se înregistrează +1.422 şi respectiv +840 , şi o situaţie aproape staţionară în America şi Oceania, Europa cunoaşte o scădere cu 1.876 preoţi. Numărul diaconilor permanenţi, în creştere din 1978, era în 2004 de 32.324. Aceştia sunt prezenţi mai ales în America de Nord şi în Europa, reprezentând 47,3% şi respectiv 32,2% din numărul total, ceea ce înseamnă o creştere de 2,5% în raport cu 2003 şi, dacă se ia ca bază anul 1978 (când erau abia 5.562), se constată o creştere anuală îmbucurătoare. Candidaţii la preoţie, seminarişti diecezani şi călugări, prezintă în ansamblu o evoluţie pozitivă, crescând de la 112.373 în 2003 la 113.044 în 2004. Totuşi, în acest caz, unele motive de îngrijorare vin din Europa, unde în ultimii ani declinul este evident. În schimb, Africa şi Asia dovedesc o vitalitate încurajatoare în privinţa vocaţiilor.