Papa condamnă violenţele în numele lui Dumnezeu
26.02.2006, Vatican (Catholica) - 
Papa Benedict al XVI-lea a condamnat toate formele de violenţă comisă în numele lui Dumnezeu, în special recentele atacuri asupra unor lăcaşuri de cult din Irak şi Nigeria. După ce a recitat astăzi rugăciunea Angelus, Papa a amintit celor prezenţi în Piaţa San Pietro că „veşti continuă să vină în aceste zile despre violenţele tragice din Irak, cu atacuri chiar în moschee. Aceste acţiuni provoacă întristare, alimentează ura şi împiedică în mod grav lucrarea oricum dificilă de reconstrucţie a ţării”, a spus Papa.
Ministrul irakian al apărării, Saadoun Dulaimi, a spus sâmbătă că valul de violenţă în urma atacării lăcaşului şiit din Samara miercurea trecută, a dus la 200 de morţi, indicând posibilitatea intrării într-un „război civil nesfârşit”. Papa a amintit astăzi şi confruntările ce au loc în Nigeria, între creştini şi musulmani, „cu numeroase victime şi distrugeri de biserici şi moschei”. Ciocnirile din Nigeria au dus la 150 de morţi şi 900 de răniţi. Confruntările au în principal cauze politice, deşi scânteia iniţială a fost provocată de caricaturile lui Mohamed publicate de presa occidentală. Episcopul Romei şi-a exprimat „condamnarea fermă a violării locurilor de cult” şi i-a încredinţat „Domnului pe toţi cei decedaţi şi pe cei care îi plâng”.
Adresându-se credincioşilor, Papa Benedict al XVI-lea a propus „rugăciuni şi penitenţe mai intense, în perioada sfântă a Postului Mare, pentru ca Domnul să elimine din aceste iubite naţiuni, şi din multe alte părţi ale globului, ameninţarea unor astfel de conflicte! Nu antagonismele devastatoare sunt rodul credinţei în Dumnezeu, ci spiritul fraternităţii şi colaborarea în favoarea binelui comun. Dumnezeu, Creatorul a toate şi Tatăl tuturor, îi va chema la o judecată şi mai aspră pe toţi cei care varsă sângele semenilor lor în numele Său. Fie ca toţi, prin mijlocirea Fecioarei Maria, să îl găsească din nou, pe El, Cel care este pacea autentică!”
Proteste violente au avut de asemenea loc în Libia, după ce ministrul italian pentru reforme Roberto Calderoli a apărut la postul tv naţional cu un tricou imprimat cu o caricatură cu Mohamed. Protestele au condus la 11 morţi şi 35 de răniţi în Benghazi, precum şi la distrugerea bisericii şi mănăstirii fraţilor minori franciscani. Pr. José Rodríguez Carballo, superiorul ordinului, a spus că Episcopul Sylvester Carmel Magro, vicar apostolic in Benghazi, şi călugării comunităţii franciscane s-au refugiat în Tripoli.
Revoltaţi şi îngrijoraţi de amploarea violenţelor săvârşite în zilele noastre, ne întrebăm: E posibil ca nişte oameni cu scaun la cap, credincioşi lui Dumnezeu, să se dedea la aşa ceva? E de-a dreptul inuman şi cu atât mai puţin religios. Inspiratorul de totdeauna al acestor fapte este diavolul, autorul mândriei, al minciunii, al urii şi al morţii. Sfântul Apostol Petru îndeamnă la vigilenţă şi la dejucarea tuturor iniţiativelor satanice criminale.
Exista o pronuntata banalizare a raului. O stranie totusi, inca, integrare a violentei printre imaginile cotidiene. Avem tot mai frecvent inaintea-ne scene care nu mai spun nimic, in care sange, cadavre sau strigate belicoase sunt azvarlite , fara vaga tresarire, printre cele firesti. Totul a ajuns a fi perceput ca forma de spectacol.
Tragedia o constituie incapacitate depistarii cauzei/ mobilului/ radacinii acestei brutalitati. Explicatiile sau pretextele sufera de crasa mediocritate sau sunt doar esarfe agitate formal. Putem acuza regimurile de extrema dreapta sau de extrema stanga, filmele de actiune sau instincte primare, ne putem aminti de auto-dafe-uri, ghilotinari, torturi, de „experimentul„ Pitesti sau de piramidele craniilor din era Pol Pot, de cliseele care orneaza imaginea Inchizitiei sau de prestatia lui Bela Lugosi. Din pacate vorbim doar de amanunte. Frecvent insignifiante.
In acest context ne descoperim culpabilitatea fata de Rastignirea Mielului. Nu una simbolica, nu figura de stil ci, deplina, ardenta voluptate a distrugerii. Pelicula lui Mel Gibson a socat deoarece s-a dovedit mai curand o oglinda decat o evocare. Imaginea din acea oglinda este a noastra , a celor care nu am prea ezita sa participam la o flagelare ca vajnici executanti eliberati de frustrari, miciime si nevroze. Iar piroanele ar fi infipte cu o stralucita eficacitate.
Masacrari de clerici, asedieri de lacasuri de cult. Le suntem doar spectatori / martori?