Număr record de jurnalişti acreditaţi pentru vizita în Polonia
11.05.2006, Roma (Catholica) - Peste patru mii de jurnalişti au depus cererile pentru acreditare la evenimentul pelerinajului în Polonia al Papei Benedict al XVI-lea, de la sfârşitul acestei luni, informează agenţia italiană AGI. Marcin Prceciszewski, care coordonează partea media a vizitei papale, a spus reporterilor la Roma că numărul jurnaliştilor acreditaţi pentru vizita papală din 25-28 mai depăşeşte numărul jurnaliştilor care l-au însoţit pe Papa Ioan Paul al II-lea în vizitele în ţara sa natală. Pentru prima oară, o televiziune poloneză va transmite 24 din 24 de ore vizita papală. Prceciszewski a mai declarat că vizita Pontifului la Auschwitz a atras cele mai multe cereri de acreditare, din şirul apariţiilor publice ale Papei Benedict. În program mai este inclusă vizitarea Varşoviei şi a Cracoviei, a localităţii de naştere a Papei Ioan Paul al II-lea – Wadowice, şi respectiv a sanctuarelor de la Czestochowa şi Kalwaria Zebrzdowska.
Polonia are o populaţie de 38,2 milioane de locuitori, 36,6 milioane (adică 95,8%) fiind catolici. În ţară sunt 45 de circumscripţii ecleziale, 10.114 parohii şi 800 de centre pastorale de alt tip. Ţara natală a defunctului Papă are 133 de Episcopi, 28.546 de preoţi, 24.826 de persoane consacrate, 1.081 de laici membri ai unor institute seculare şi 14.418 cateheţi. Seminariştii liceeni sunt în număr de 1.803, pe când cei înscrişi la studii superioare sunt în total 6.427. Anuarul Pontifical mai indică faptul că 315.698 de copii şi tineri sunt înscrişi în cele 1.726 de centre de educaţie catolică, de la grădiniţe la facultăţi. Biserica, prin preoţi sau persoane consacrate, mai conduce în Polonia 33 de spitale, 244 de clinici, 267 de azile de bătrâni sau persoane cu handicap, 538 de orfelinate, 1.820 de centre de consiliere familială şi alte centre pro-life, şi 1.462 de centre de educare şi reabilitare socială.