Rugăciuni pentru salvarea Catedralei din Bucureşti
20.05.2006, Iaşi (Catholica) - Preoţii şi credincioşii din cele 131 de parohii ale Diecezei de Iaşi joi, 25 mai, la ora 20.00, se vor ruga în bisericile lor pentru Catedrala din Bucureşti care se află în mare pericol. Clopotele bisericilor vor răsuna cel puţin cinci minute în semn de protest pentru oprirea construcţiei care ameninţă Catedrala „Sfântul Iosif”. Conform sitului Ercis.ro, PS Petru Gherghel, Episcopul Diecezei de Iaşi, cere insistent tuturor să se roage în spirit de credinţă pentru catedrală.
Ştirea de pe situl ieşean aminteşte că la doi paşi de Catedrală, edificiu trecut în lista monumentelor istorice, o companie internaţională (Millenium Business Development SRL) a început lucrările la o construcţie de 75 m înălţime. Joi, Biserica Romano-Catolică celebrează Înălţarea Domnului. Credincioşii din Moldova, alături de credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din întreaga ţară, se vor solidariza cu credincioşii Arhidiecezei de Bucureşti cerând de la Dumnezeu înţelepciune pentru factorii responsabili ca să oprească lucrările care pun în pericol catedrala din Bucureşti. Tot mai mulţi din ţară şi din străinătate se solidarizează, opunându-se construcţiei care ameninţă catedrala.
După scrisoarea deschisă trimisă forurilor competente şi după procesiunea de rugăciune şi de protest paşnic din ziua de 25 aprilie, organizată de Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti pe străzile capitalei, a urmat intentarea procesului din partea arhiepiscopiei pentru cei implicaţi în acordarea aprobării construcţiei. Zilele de 28 aprilie şi 16 mai au constituit pentru credincioşii din Arhidieceză zile de rugăciune şi post. Se strâng semnături în favoarea salvării catedralei. Protestul poate fi semnat şi online la adresa: http://www.petitiononline.com/VideaNU/petition.html. Petiţia a fost semnată până în ziua de 20 mai de aproape 5.000 de persoane.

Nu reiese cu ce anume aceasta cladire ameninta catedrala. Nu-i corect sa nu se publice si cauzele reale.