Din Bihor în Kefalonia: un preot român pentru greci (I)
02.06.2006, Argostoli (Catholica) - Revista electronică „Lumea Catholica„ a publicat în ultimul număr un interviu cu pr. Cristian Vereş, plecat din Eparhia greco-catolică de Oradea pentru a servi o comunitate greco-catolică din Grecia. După o perioadă de acomodare cu limba, ritul, obiceiurile ţării gazdă, pr. Vereş a fost numit paroh în Argostoli. Din lungul interviu am selectat câteva fragmente, pe care le prezentăm în două ştiri. Astăzi prima parte (integral aici).
– Luna aceasta (mai – n.n.) aţi devenit paroh în oraşul Argostoli, pe insula Kefalonia. Din experienţa de vicar parohial, iar acum ca paroh, ce ne puteţi spune că identifică, individualizează o parohie greacă faţă de una românească?
– Acuma într-adevăr sunt paroh. Insula Kefalonia este minunată. Chiar dacă aici comunitatea nu este numeroasă, vreo 200 de suflete, totuşi este vie. Faţă de o parohie din România, una greacă se individualizează prin implicarea mai activă a laicilor în viaţa pastorală. De ce? Pentru că fiecare credincios ştie că Biserica trăieşte numai dacă se implică şi ei, alt sprijin neexistând. Chiar din prima zi am făcut un proiect pastoral prin care să îi aducem spre Biserică pe cei 600 de albanezi catolici care trăiesc pe insulă. Proiectul a fost făcut cu ajutorul credincioşilor. Este ceva deosebit ca şi paroh să fii înconjurat de astfel de credincioşi. Acasă nu prea am văzut un astfel de devotament din partea oamenilor. Apoi o altă caracteristică este tocmai pastoraţia turiştilor. Pe timp de vară trebuie acordată o grijă deosebită turiştilor, care vin în număr mare. Mulţi dintre ei revin anual pentru concediu în Kefalonia şi se alătură pe această perioadă şi bisericii. Pentru ei se celebrează în limba engleză sau latină. Pe timp de vară unii turişti vin chiar sa facă cununia aici.
Credincioşii din Argostoli m-au primit cu adevărat ca pe un preot care a făcut o jertfă pentru ei, lăsându-şi ţară, familie, Episcop, parohie. În seara de 14 mai, ziua prezentării, a fost organizată de ei chiar şi o cină festivă, în cinstea noului paroh. M-am simţit extraordinar. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că am credincioşi din toată lumea. Sunt şi greci, dar mai sunt maltezi, italieni, englezi, irlandezi, brazilieni, chilieni, mexicani, spanioli, croaţi, albanezi… Sper în viitor sa am succes şi cu cei şase sute de albanezi.
– Cum i-aţi găsit pe greci: mai credincioşi decât românii?
– În general nu aş putea să spun că grecii ar fi mai credincioşi decât românii. Nu trebuie uitat faptul că sectele au pătruns şi în Grecia şi astfel mulţi s-au alăturat lor. Grecia are într-adevăr locuri strâns legate de Noul Testament, dar, din câte am observat până acum, acest aspect nu prea influenţează credinţa lor. Spiritul secularizării se poate simţi şi aici, însă totuşi Dumnezeu mai ocupă încă un loc important în viaţa grecilor. Cine sunt mai credincioşi: grecii sau românii? Este greu de spus şi prefer să nu analizez încă acest aspect. Ortodoxia încearcă să menţină extremismul în oameni, ori extremism religios nu înseamnă o credinţă corectă în Dumnezeu. Din fericire deja nu mai are mare priză în rândul credincioşilor de rând. Credincioşii de rând ortodocşi nu sunt în general radicali faţă de Biserica Catolică. Sunt şi excepţii, ce-i drept, însă nu le-aş putea generaliza. Căsătorii mixte se fac, chiar şi cu străini, în ciuda faptului că majoritatea străinilor sunt catolici. Cazurile familiilor care nu îşi lasă copiii să se căsătorească cu catolici sunt cazuri particulare şi nici pe departe nu se pot generaliza. Vorbesc de momentul de faţă, însă în trecut nu a fost foarte uşor să fii catolic.
