Naşterea fetiţei unei mame aflată în „moarte cerebrală”
12.06.2006, Roma (Catholica) - Episcopul Elio Sgreccia, preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, şi-a exprimat aprecierea faţă de medicii din Milano ale căror eforturi au făcut posibilă naşterea unei fetiţe în ziua de 10 iunie 2006, la câteva săptămâni după ce mama sa a fost declarată în „moarte cerebrală”. Mama, identificată pentru public doar ca Cristina, a suferit un anevrism cerebral în ziua de 23 martie. Deşi a intrat în comă ireversibilă, medicii au ţinut-o în viaţă pentru a-i salva copilul nenăscut. În fine, în ziua de 10 iunie, bebeluşul a fost scos prin operaţie cezariană. Deşi a venit pe lume prematur cu două luni, micuţa – numită Cristina, după mama ei – a putut în curând să respire cu propriile ei forţe. Mama ei, care după naştere a fost deconectată de la aparatul respirator, a murit în aceeaşi zi.
„A fost corect faptul că a fost menţinută viaţa acelei mame”, a declarat Episcopul Sgreccia reporterilor, „pentru a salva viaţa copilului pe care îl purta în pântece”. Comentând cazul pentru presa italiană, Episcopul Sgreccia a recunoscut faptul că situaţia a fost extrem de neobişnuită. Într-un astfel de caz, însă, a spus el, „este corect să se facă tot posibilul pentru salvarea copilului”. Dacă mama ar fi fost lăsată să moară, a spus el, aceasta ar fi însemnat cauzarea morţii copilului ei; de aceea a fost justificată prelungirea vieţii ei chiar prin mijloace extraordinare. În acest caz, a declarat el, „concluziile la care au ajuns experţii în morală şi cei în ştiinţă au coincis, dincolo de orice îndoială”. Dacă femeia nu ar fi fost însărcinată, a continuat Episcopul italian, folosirea unui aparat respirator ar fi fost considerată „un tratament inutil şi disproporţionat, şi de aceea ilicit”. În acest caz însă, „mijloacele extraordinare” au fost folosite pentru apărarea unei alte vieţi umane, şi astfel tratamentul nu a fost doar justificabil ci şi obligatoriu din punct de vedere moral.
