LC: Sora Carmen despre experienţa în India
27.09.2007, Cluj (Catholica) - Numărul apărut în luna septembrie al revistei electronice Lumea Catholica include un interviu cu sr. Carmen Sammut, din Congregaţia Surorilor Sf. Iosif al Apariţiei. Sora de origine malteză şi-a petrecut numeroşi ani de misiune în India, apoi în România, urmând ca mâine să plece în Etiopia după o şedere la Roma. În România cea mai mare parte a activităţii sora Carmen şi-a desfăşurat-o în parohia greco-catolică Mănăştur 1 Vest din Cluj-Napoca, a cărei biserică a fost recent sfinţită. Din întregul interviu reproducem în continuare întrebările şi răspunsurile legate de India. Vă recomandăm însă întreg interviul pentru lectură.
– Descrieţi-ne, vă rugăm, anii petrecuţi în India.
– Am petrecut 20 de ani în India. Am aterizat acolo în 17 iunie 1974, la doi ani după primele voturi. Aveam 25 de ani. Primii 8 ani i-am petrecut la Ranchi, unde aveam o casă de formare pentru surorile noastre din India. Eram tânără printre tinere. Ele m-au învăţat multe despre culturile lor, despre limbile lor. Am gustat tot felul de mâncăruri noi, de fructe exotice. M-am bucurat de dansuri şi haine colorate şi frumoase. Am fost introdusă în numeroasele religii care există în India, şi mi-a crescut respectul pentru fiecare om credincios care trăieşte convingerea lui cu dreptate şi încredere.
Mai dificil a fost în primul an să mă acomodez cu muzica indiană, care zilnic se cânta tare la microfon în satul nostru. Am fost foarte atinsă de sărăcia extremă care ne-a înconjurat. Misiunile comunităţilor noastre de acolo erau cu cei mai defavorizaţi, în sate îndepărtate, la kilometri întregi, unde nu ne puteam duce decât pe jos sau cu bicicleta, traversând râurile pe jos. Acolo, departe de biserica parohială, surorile făceau cateheză în multe sate, ţineau liturghia cuvântului duminica şi distribuiau Sfânta Împărtăşanie – preotul venea numai o dată pe lună. Aveau un dispensar pentru cei bolnavi, ţineau cursuri. În alte locuri aveam şcoli pentru copiii sărăci. Distanţele dintre o comunitate şi alta erau şi sunt mari, cel puţin 18 ore de mers cu autobuzul – confort foarte redus!
După Ranchi am fost trimisă la Mosaboni, aproape de Calcutta, unde aveam o şcoală şi am predat timp de doi ani la liceu. În 1984, am fost trimisă la Madras (acum Chennai), unde la periferia oraşului s-a deschis o comunitate într-un sat construit de Caritas pentru refugiaţii venind din Sri Lanka. (Atunci, ca şi acum, există o problemă politică, mulţi originari din Tamilnadu pierzându-şi bunurile şi casele lor din Sri Lanka.) Satul încă nu avea curent, apă la robinet, străzi asfaltate. Casele erau o structură mică din bambus acoperită cu frunze de cocotieri. Pe lângă dispensar, am ridicat şi o şcoală – de la grădiniţă până la liceu. Acolo am rămas timp de 10 ani. Şcoala avea peste 1000 de elevi când am plecat spre România. Acolo am predat şi am fost directoarea şcolii după un timp.
Majoritatea copiilor aveau numai o pereche de pantofi pentru şcoală, pe care îi purtau doar la inspecţii. Se jucau cu fluturaşi şi şerpi mici, în nisipul care ne înconjura. În primii ani, înainte de a avea o clădire pentru şcoală, am folosit şi noi o structură de bambus, acoperită cu frunze, divizată în cinci încăperi pentru 5 clase. Pe jos era nisip. Grup sanitar nu a existat. Era folosit cel de la comunitatea din apropiere. Aveam şi o şcoală de cusut pentru fete care nu aveau alte şanse. Prin asociaţia femeilor pe care comunitatea a întemeiat-o, satul dispune acum de lumină, apă, străzi, un serviciu de autobuz. Au fost ani plini de aventuri, plini de bucurie interioară, chiar şi în necazurile care ne au înconjurat. Nu dispuneam de multe resurse şi bani, dar Dumnezeu ne-a susţinut, prin ani lungi de birocraţie până la completarea clădirii şi recunoaşterea şcolii de către statul local. Surorile se duceau în fiecare duminică pentru cateheză nu numai în satul nostru, ci şi în alte două zone ale parohiei noastre.
– Aţi trăit în India pe vremea când îşi desfăşura activitatea acolo şi Maica Tereza de Calcutta. Ce ne puteţi împărtăşi despre ea?
– Maica (Sfântă) Tereza de Calcutta are o legătură cu Congregaţia noastră. În anii `50, când Maica Tereza era la începuturi cu organizarea operei sale, una dintre Consilierele generale ale noastre, Sr. Helen Douglas, atunci în vizită la surorile noastre din Birmania (actualul Myanmar), a cunoscut-o şi a cerut să meargă cu Maica Tereza să o ajute. De atunci, Sr. Helen Douglas, numită de Maica Tereza Sister Fredrick, a fost mâna dreaptă a Maicii Tereza cu formarea surorilor, ca prima consilieră a dânsei. Când ne duceam la Calcutta, nu puteam să nu ne îndreptăm spre Park Street, unde Misionarele Carităţii aveau casa mamă. Atunci, după rugăciunea de seară, Maica Tereza ieşea, şi cu memoria ei impecabilă spunea: Aţi venit să o vedeţi pe Sister Fredrick. Odată am avut o discuţie destul de lungă cu dânsa despre modul lor extrem de a trăi votul sărăciei. Nu am înţeles multe. Se vede că nu am avut această chemare. Dar Maica Tereza era o femeie foarte hotărâtă, puternică. Simţeai că avea o direcţie, un singur scop, acela de a-l iubi pe Dumnezeu şi de a-l mângâia în cei defavorizaţi.
