Credincioşii nu trebuie să moară singuri
25.02.2008, Vatican (Catholica) - Este de datoria creştinilor să fie alături de cei care sunt pe moarte, şi nici un credincios nu ar trebui să moară singur, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea când i-a primit în audienţă, în ziua de luni, 25 februarie 2008, pe participanţii la congresul internaţional al Academiei Pontificale pentru Viaţă, cu titlul „Aproape de persoanele bolnave incurabil şi pe moarte: aspecte ştiinţifice şi etice”. Conferinţa de două zile se desfăşoară în legătură cu adunarea generală a dicasterului, care va avea loc în Vatican în zilele care urmează.
„Moartea”, a spus Sfântul Părinte, „încheie experienţa vieţii pământeşti, dar prin moarte se deschide pentru fiecare dintre noi, dincolo de timp, viaţa deplină şi definitivă. Pentru comunitatea credincioşilor, această întâlnire între persoana aflată pe moarte şi izvorul vieţii şi al iubirii reprezintă un dar care are valoare universală, care îmbogăţeşte comuniunea credincioşilor”. Pontiful a subliniat faptul că ceilalţi trebuie să participe alături de rudele apropiate la ultimele momente ale vieţii unei persoane. „Nici un credincios”, a spus el, „nu trebuie să moară singur şi abandonat”. Papa Benedict al XVI-lea a spus că întreaga societate „este chemată să respecte viaţa şi demnitatea celor grav bolnavi şi a muribunzilor”.
„Deşi conştientă de faptul că `nu ştiinţa răscumpără omul`, întreaga societate, şi în particular sectoarele asociate cu ştiinţa medicală, au datoria de a exprima solidaritatea iubirii, şi de a proteja şi respecta viaţa umană în orice moment al dezvoltării ei pământeşti, în special când este vorba de boală sau de stadii terminale”. Cu privire la formele de tratament „cu nivele semnificative de risc sau care pot fi clasificate ca `extraordinare`”, Sfântul Părinte a spus că acestea pot fi considerate acceptabile, dar opţionale. Totuşi, „este întotdeauna necesar să se asigure ca fiecare să primească tratamentul pe care îl cere, şi ca familiile încercate de boala unuia dintre membrii lor să primească sprijin, în special dacă boala este gravă sau prelungită”. Papa a recomandat de asemenea ca rudele sau cei care au grijă de bolnavii în fază terminală să aibă drepturi specifice de a-şi lua liber de la serviciu, într-un mod similar cu concediul pe care membrii familiei şi-l iau când se naşte un copil.
Arătând că devine tot mai des întâlnit faptul ca persoanele în vârstă din marile oraşe să fie singuri, „chiar şi în momentele de boală gravă şi în apropierea morţii”, Sfântul Părinte a remarcat că astfel de situaţii fac să crească presiunea înspre eutanasie, „în special când s-a împământenit o viziune utilitaristă asupra persoanelor”. Papa a reamintit „ferma şi constanta condamnare etică a tuturor formelor de eutanasie directă, în conformitate cu învăţătura de secole a Bisericii”. Societatea trebuie „să asigure cuvenitul sprijin familiilor care îngrijesc acasă, uneori pentru perioade lungi de timp, membrii care sunt afectaţi de stări degenerative, […] sau care au nevoie de asistenţă deosebit de scumpă. Mai ales în acest domeniu sinergia dintre Biserică şi instituţii se poate dovedi importantă în asigurarea ajutorului necesar pentru viaţa umană în momente de fragilitate”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
