Papa invită la dialog în Tibet
19.03.2008, Vatican (Catholica) - Papa Benedict al XVI-lea cere dialog şi toleranţă pentru depăşirea crizei din Tibet. „Urmăresc cu profundă nelinişte ştirile care vin în aceste zile din Tibet. Inima mea părintească simte tristeţe şi durere faţă de suferinţa atât de multor oameni”, a spus Papa la sfârşitul audienţei generale de miercuri, 19 martie 2008, din Aula Paul al VI-lea. Răscoale împotriva dominaţiei de 57 de ani a Chinei asupra regiunii au adus represalii din partea autorităţilor chineze, în timp ce tensiunile se răspândesc în provinciile învecinate cu largi populaţii tibetane.
Protestele au început în capitală săptămâna trecută pentru a marca aniversarea unei revolte înăbuşite din 1959 împotriva stăpânirii chineze. „Misterul patimii şi morţii lui Isus, pe care îl retrăim în această Săptămână Sfântă, ne ajută să fim deosebit de sensibili la situaţia lor”, a afirmat Sfântul Părinte. „Cu violenţa nu se rezolvă problemele, doar se agravează”. Pontiful a făcut apel la rugăciuni pentru ca „Dumnezeul Atotputernic, izvorul luminii, să lumineze minţile tuturor şi să dea fiecăruia curajul de a alege calea dialogului şi a toleranţei”.
Vaticanul nu a făcut până acum nici o declaraţie oficială încercând pe căi diplomatice să preseze guvernul chinez, a declarat cunoscutul vaticanist Marco Politi pentru o publicaţie poloneză. El a acuzat lumea occidentală că ignoră suferinţele celor din Tibet. Această indiferenţă se datorează, în opinia sa, faptului că majoritatea ţărilor dezvoltate nu doresc să îşi strice afacerile pe care le au cu regimul de la Beijing.