Iubirea constituie motivaţia omului
05.03.2010, Vatican (Catholica) - O persoană poate fi convinsă să facă ceva în două moduri: a o face să se supună unei legi sub ameninţarea pedepsei, sau a o face să se îndrăgostească. Această reflecţie a făcut-o pr. capucin Raniero Cantalamessa, predicator al Casei Pontificale, în prima sa predică din Postul Mare din acest an, ţinută vineri, 5 martie 2010, în prezenţa Papei Benedict al XVI-lea şi a Curiei Romane. Preotul capucin îşi concentrează predicile asupra preoţiei. În Advent el a meditat asupra preotului ca slujitor al lui Cristos, cu puterea şi ungerea Duhului Sfânt. În timpul Postului Mare, el va vorbi despre preot ca administrator al tainelor lui Dumnezeu.
El a reflectat vineri asupra legii Duhului, legea iubirii. „Legea nouă nu e altceva decât ceea ce Isus numeşte `porunca nouă`”, a spus el. „Duhul Sfânt a scris legea nouă în inimile noastre, revărsând în ele iubirea. Această iubire este iubirea cu care Dumnezeu ne iubeşte pe noi şi cu care, în acelaşi timp, face în aşa fel ca noi să-l iubim pe El şi pe aproapele. Este o capacitate nouă de a iubi”. Nu este o contradicţie a vorbi despre iubire ca o lege, a afirmat pr. Cantalamessa: „există două moduri după care omul poate fi indus să facă, sau să nu facă, un anumit lucru: ori prin constrângere ori prin atracţie. Legea externă îl induce să acţioneze în primul mod, prin constrângere, cu ameninţarea pedepsei; iubirea îl induce să acţioneze în al doilea mod, prin atracţie. De fapt, fiecare este atras de ceea ce iubeşte, fără ca să îndure nici o constrângere din exterior. Iubirea este ca o `greutate` a sufletului care atrage spre obiectul propriei plăceri, în care ştie să-şi găsească propria odihnă. Viaţa creştină trebuie trăită prin atracţie, nu prin constrângere”.
Astfel, a reflectat pr. Cantalamessa, iubirea este o lege, „în sensul că ea creează în creştin un dinamism care-l stimulează să facă tot ceea ce vrea Dumnezeu, în mod spontan, pentru că şi-a însuşit voinţa lui Dumnezeu şi iubeşte tot ceea ce iubeşte Dumnezeu.” Poruncile şi alte legi – cum ar fi voturile religioase sau dreptul canonic – îşi au încă locul lor în această dinamică, a clarificat pr. Cantalamessa. De fapt, a spus el, au existat „în decursul istoriei Bisericii mişcări care au gândit aşa şi au refuzat, în numele libertăţii Duhului, orice lege, aşa încât să se numească tocmai mişcări „anomiste”, însă ele au fost mereu negate de autoritatea Bisericii şi de însăşi conştiinţa creştină”.
Predicatorul a spus că echilibrul creştin la această ecuaţie se găseşte în Evanghelie: „Isus spune că nu a venit să `desfiinţeze legea`, ci să-i „dea împlinire”. Şi care este „împlinirea” legii? „Plinătatea legii – răspunde apostolul – este iubirea!”. „Astfel ascultarea devine dovada că se trăieşte sub har. Deci iubirea nu înlocuieşte legea, ci o respectă, o `împlineşte`. A fost dată legea – a scris Sfântul Augustin – pentru ca să fie căutat harul, şi a fost dat harul pentru ca să se respecte legea”.
Pe aceeaşi temă este şi videoştirea
