Violenţa împotriva femeilor în atenţia predicatorului papal
03.04.2010, Vatican (Catholica) - Predicatorul Casei Pontificale a denunţat violenţele împotriva femeilor, în special în spaţiul domestic, şi a arătat spre Cristos ca primul care luptă împotriva la aşa ceva. Afirmaţiile au fost făcute de capucinul Raniero Cantalamessa ieri, la predica de la celebrarea Patimilor Domnului, prezidată de Papa Benedict al XVI-lea în Bazilica San Pietro. Vorbind despre moartea brutală a lui Isus şi despre violenţele care au fost mereu prezente, într-o anumită măsură, în istoria omenirii, preotul a subliniat gravitatea şi răspândirea acestui fenomen.
„Nu vorbesc aici despre violenţele împotriva copiilor”, a spus el. Pe această temă „există deja suficiente dezbateri”. În schimb s-a oprit la violenţa împotriva femeilor. „Aceasta este ocazia să facem persoanele şi instituţiile ce luptă împotriva fenomenului să înţeleagă că au în Cristos cel mai bun aliat.” Pr. Cantalamessa a susţinut că „este vorba de o violenţă cu atât mai gravă cu se petrece adesea între pereţii casei, neştiută […]. Victimele se găsesc singure şi fără apărare. Abia astăzi, mulţumită sprijinului şi încurajării atâtor asociaţii şi instituţii, unele găsesc tăria de a ieşi şi a denunţa tratamentul la care sunt supuse.”
Preotul a spus apoi că „o mare parte din violenţă are un fundal sexual”. „Bărbatul consideră că îşi poate demonstra virilitatea provocându-i durere femeii, fără să îşi dea seama că tot ce demonstrează este nesiguranţa şi josnicia sa”, a explicat el. Această violenţă vine uneori în confruntări în care femeia a greşit, dar acest comportament este în total contrast cu cel al lui Cristos. „Fanatismul cere uciderea cu pietre; Cristos răspunde oamenilor care i-au adus femeia adulteră spunându-le: Cel care este fără de păcat să arunce primul dintre voi piatra. Adulterul este un păcat comis întotdeauna în doi, dar mai întotdeauna a fost pedepsit doar unul (şi încă se mai întâmplă aşa în unele părţi ale lumii).”
„Violenţa împotriva femeii este cu atât mai odioasă cu cât are loc acolo unde ar trebui să domnească respectul reciproc şi iubirea. Este adevărat că violenţa nu se datorează mereu şi în întregime unei singure părţi, că poţi fi violent şi cu limba, nu doar cu mâinile, dar nu se poate nega faptul că în majoritatea cazurilor victima este femeia. Există familii în care bărbatul încă crede că este autorizat să ridice vocea şi mâna asupra femeii. Soţia şi copiii trăiesc uneori sub constanta ameninţare a ‘tatălui nervos’. […] Unor astfel de bărbaţi trebuie să li se spună: dragi colegi, creându-vă de sex masculin Dumnezeu nu a intenţionat să vă dea dreptul să fiţi nervoşi şi să daţi cu pumnul în masă pentru orice lucru.” Predicatorul a spus că cuvintele lui Dumnezeu spuse Evei după căderea în păcat, „că bărbatul te va stăpâni, au fost o tristă previziune şi nu o împuternicire” pentru bărbat.
A amintit şi că „Papa Ioan Paul al II-lea a inaugurat practica cererii de iertare pentru greşelile colective”. În acest sens i-a îndemnat pe cei din audienţă la cererea iertării „a unei jumătăţi a lumii în numele celeilalte jumătăţi, (adică) a bărbaţilor către femei”. „Nu trebuie să fie generică sau abstractă. Trebuie să îi conducă, în special pe cei ce se pretind creştini, la gesturi concrete de convertire, la cuvinte de iertare şi reconciliere în familie şi în societate”.
