Prietenie, iubire şi adevăr – fundamentele dialogului ecumenic (II)

17.09.2010, Roma (Catholica) - Vă oferim a doua parte a unui interviu dat de Arhiepiscopul elveţian Kurt Koch, cel care de la 1 iulie 2010 este preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor. Interviul luat de Giampaolo Mattei a fost publicat în L’Osservatore Romano la data de 15 septembrie 2010, şi a apărut în traducere pe Ercis.ro.

– Din partea protestantă, numirea dumneavoastră a trezit reacţii pozitive şi speranţa unei reînnoite „deschideri ecumenice”, care v-a fost recunoscută cel dintâi de pastorul luteran Olav Fyske Tveit, secretar general al Consiliului Ecumenic al Bisericilor.

– Condiţia fundamentală este aceea de a discuta ce anume este Biserica, examinând diferitele puncte de vedere. De fapt, există riscul de a pierde însăşi viziunea despre unitatea Bisericii. Este un dialog care trebuie aprofundat. Tocmai experienţa trăită în Elveţia mi-a indicat priorităţi şi urgenţe ale angajării ecumenice. De exemplu, ca preot şi ca episcop mi-am pus mereu problema numeroaselor căsătorii mixte, a familiilor compuse din catolici şi protestanţi. Este dureros că soţi şi soţii, părinţi şi copii nu pot să participe împreună unii la celebrările celorlalţi. O realitate pe care la Basilea am trăit-o ca o provocare practică.

– La Roma, ce anume va putea fi de folos din experienţa avută în Elveţia?

– În ţara mea, comunităţile reformate sunt un caz special, chiar şi pentru fragmentata lume protestantă. Conform teologului evanghelic Lukas Vischer, mort în anul 2008, care făcea parte din Consiliul Ecumenic al Bisericilor, comunităţile elveţiene au „confesiunea de a nu avea nici o confesiune”. La Roma duc mai ales aptitudinea la dialog şi o cunoaştere a diferitelor probleme formată pe teren.

– Deschiderea Papei faţă de anglicani cu Constituţia Anglicanorum coetibus a provocat mult freamăt. Şi Papa Benedict al XVI-lea urmează să meargă în Regatul Unit.

– Situaţia din lumea anglicană nu este simplă. Cu Anglicanorum coetibus, Pontiful a deschis porţile celor care au cerut în mod liber să trăiască în unitatea Bisericii Catolice. În călătoria pe care Papa urmează să o facă în Regatul Unit vor putea să fie tratate direct probleme importante şi să se contribuie la relansarea dialogului tot mai deschis cu anglicanii. Este semnificativ faptul că în vizitele sale internaţionale el inserează mereu o întâlnire ecumenică. Însă nu este o surpriză, dat fiind faptul că deja în discursul de la începutul Pontificatului a reafirmat în mod clar prioritatea unităţii creştinilor.

– Care vor fi temele din agendă de la adunarea plenară a dicasteriului din luna noiembrie 2010?

– Suntem deja în activitate pentru a pregăti întâlnirea. În urmă cu doi ani, în adunarea plenară precedentă, am recapitulat paşii ecumenici din ultimii patruzeci de ani. Acum trebuie să găsim împreună drumurile care trebuie parcurse. Din lucrări va rezulta un program despre ceea ce trebuie făcut în viitor. Suntem conştienţi că unitatea creştinilor este o misiune urgentă care trebuie dusă înainte, în pofida dificultăţilor evidente, cu un dialog care îşi are fundamentul său în Conciliul Vatican II.

– Puteţi să ne prezentaţi echipa din Consiliul Pontifical?

– Ştiu că am colaboratori de mare nivel, în aceşti ani am putut deja să îi cunosc, începând de la secretarul dicasteriului, Episcopul Brian Farrell, care are un cadru precis al diferitelor situaţii. Şi apoi este Monseniorul Eleuterio Francesco Fortino, un om gentil cu care nu poţi să nu fii prieten, care cu experienţa lui păstrează tradiţia acestui oficiu.

– Cum va fi împărţită munca dumneavoastră?

– Misiunea mea prevede mai ales ţeserea unei reţele dese de întâlniri şi vizite cu reprezentanţii din realităţi foarte diferite între ele. Există un aspect al funcţiei mele deosebit de interesant şi care, în schimb, uneori nu este suficient scos în evidenţă: întâlnirea cu episcopii care vin în vizitele ad limina apostolorum. Pentru mine este fundamentală confruntarea directă, să examinez situaţiile caz cu caz. Sunt episcop de cincisprezece ani, în Conferinţa Episcopilor din Elveţia am fost timp de nouă ani vicepreşedinte şi timp de trei ani preşedinte. Am avut aşadar ocazia să îmi dau seama cât sunt de importante vizitele ad limina. Cu acele ocazii, dialogul cu Cardinalul Ratzinger, pe atunci prefect al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, a fost mereu foarte preţios. Până în acel moment îl cunoşteam bine dar numai prin intermediul cărţilor lui.

– În teritoriul Diecezei dumneavoastră din Basilea este sediul Fraternităţii Sfântul Pius al X-lea. Aţi avut ocazia să cunoaşteţi îndeaproape situaţia, puteţi da o evaluare?

– Nu am avut contacte deosebite cu Fraternitatea Sfântul Pius al X-lea. Dorinţa mea este ca acest dialog oferit şi relansat de Papa să poată fi înţeles de toţi şi să dea rezultatele sperate.

– Dumneavoastră vă va reveni sarcina de a duce înainte şi dialogul cu evreii. Intervenind la Sinodul din 2008 despre Cuvântul lui Dumnezeu, aţi spus că „s-ar putea învăţa mult de la ebraism”, considerând tot mai mult Scriptura „o realitate vie”.

– Uneori unii uită că preşedintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor este responsabil şi al Comisiei pentru Raporturile Religioase cu Ebraismul. Nu este o întâmplare sau o greşeală, ba chiar consider semnificativ acest lucru. Mi-a făcut plăcere că printre primii care m-au vizitat aici la Roma, în pofida perioadei de vară, au fost tocmai câţiva reprezentanţi ai ebraismului. Se observă semnale pozitive evidente în relaţiile cu lumea ebraică. Predecesorului meu, Cardinalul Walter Kasper, trebuie să i se recunoască meritul că a dat un impuls semnificativ pentru a îmbunătăţi raporturile, depăşind obstacole şi prejudecăţi. În ceea ce mă priveşte, vreau să continui şi să aprofundez această muncă de cunoaştere reciprocă. În raporturile cu evreii nu este chestiune de politică, ceea ce contează este dimensiunea religioasă. Acest lucru îl confirmă cuvintele Papei şi vizitele lui în sinagogile din Koln, New York şi Roma.

– Pe ordinea de zi în munca dumneavoastră nu poate să lipsească problema sectelor.

– Să ne întrebăm pentru ce atât de multă lume se îndreaptă spre secte. Ce găsesc acolo? De ce oferta apare aşa de atrăgătoare? Cum de aceste persoane nu mai bat la uşile bisericilor noastre? Invazia sectelor ne pune întrebări serioase. Desigur că nu trebuie să folosim strategiile lor, dar suntem constrânşi să regândim cum vestim Evanghelia, să regândim credibilitatea noastră. Am rămas impresionat ascultând, la Sinodul din 2008, mărturiile reprezentanţilor din America Latină, care trebuie să se confrunte cu agresivitatea sectelor. În următoarele vizite ad limina ale episcopilor latino-americani vom trata direct problema, pentru a vedea ce anume se poate face.

– Papa v-a chemat pe dumneavoastră, un teolog, să continuaţi lucrarea ecumenică a unui alt teolog cum este Cardinalul Kasper. Transmiterea ştafetei a spulberat şi eventualele tentative de a atribui etichete de progresism sau tradiţionalism.

– Între Cardinalul Kasper şi mine nu sunt diferenţe substanţiale. Ne cunoaştem de mulţi ani şi chiar el, în anul 2002, m-a chemat să fac parte din Consiliul Pontifical. În aceste zile s-a oferit să faciliteze introducerea mea. Pot să asigur că voi continua munca pe care Cardinalul Kasper a implementat-o atât de bine.