Voinţa mea şi voinţa Ta: drama răscumpărării
21.04.2011, Vatican (Catholica) - A renunţa la „voinţa mea” pentru „voinţa Ta” este drama umanităţii. Nu este însă vorba de sclavie; mai degrabă este o intrare în adevăr, în iubire şi în bine. Aceasta este una dintre reflecţiile pe care le-a oferit Papa Benedict al XVI-lea în ziua de miercuri, 20 aprilie 2011, în cadrul audienţei generale, invitând Biserica să „participe intens la Triduum-ul pascal”, pentru „a căuta în aceste zile reculegerea şi rugăciunea, pentru a putea să se apropie mai profund de acest izvor de har”. Discursul Papei a oferit reflecţii despre fiecare dintre cele trei zile ale Triduum-ului, şi în particular o meditaţie despre semnificaţia suferinţei lui Cristos în Grădina Ghetsimani.
Pontiful a vorbit despre rugăciunea Domnului, relatată de Petru, Iacob şi Ioan, care au adormit, „dar se trezesc din când în când şi aud refrenul acestei rugăciuni a Domnului: Nu voia Mea, ci a Ta să se facă!” Papa a explicat ce înseamnă „a Mea” şi „a Ta”. „A Mea” – voinţa umană – este aceea de a evita moartea, de a fi „scutit de acest potir al suferinţei: este voinţa umană, a naturii umane, şi Cristos simte, cu toată conştiinţa fiinţei Sale, viaţa, abisul morţii, teroarea nimicniciei, această ameninţare a suferinţei”. Cristos, de fapt, a adăugat Pontiful, a simţit mai mult decât noi „abisul răului”. „Simte, împreună cu moartea, şi toată suferinţa omenirii. Simte că toate acestea sunt potirul pe care trebuie să îl bea… să accepte răul din lume, tot ceea ce este teribil, aversiunea împotriva lui Dumnezeu, tot păcatul. Şi putem înţelege cum Isus, cu sufletul Său uman, este terorizat în faţa acestei realităţi pe care o percepe în toată cruzimea ei”.
Isus a transformat însă această aversiune naturală faţă de moarte, faţă de potirul suferinţei, a spus Papa. „Voinţa Mea este subordonată voinţei Tale, voinţei lui Dumnezeu, voinţei Tatălui, care este şi adevărata voinţă a Fiului… Transformă această voinţă a Sa naturală în voinţă a lui Dumnezeu, într-un ‘da’ spus voinţei lui Dumnezeu”. Sfântul Părinte a reflectat asupra faptului că „omul în sine este tentat să se opună voinţei lui Dumnezeu, să aibă intenţia de a urma propria voinţă, de a se simţi liber numai dacă este autonom; opune propria autonomie la eteronomia de a urma voinţa lui Dumnezeu. Aceasta este toată drama omenirii. Dar adevărul este că această autonomie este greşită şi această intrare în voinţa lui Dumnezeu nu este o opoziţie faţă de sine, nu este o sclavie care violentează voinţa mea, ci este intrare în adevăr, în iubire şi în bine”.
Aşadar Isus „atrage voinţa noastră, care se opune voinţei lui Dumnezeu”, o atrage „în sus, spre voinţa lui Dumnezeu”. „Aceasta”, a afirmat Papa Benedict al XVI-lea, „este drama răscumpărării noastre, că Isus atrage în sus voinţa noastră, toată aversiunea noastră împotriva voinţei lui Dumnezeu şi aversiunea noastră împotriva morţii şi a păcatului, şi o uneşte cu voinţa Tatălui: ‘Nu voia Mea, ci a Ta să se facă’. În această transformare a ‘nu’-ului în ‘da’, în această inserare a voinţei creaturilor în voinţa Tatălui, El transformă omenirea şi ne răscumpără. Şi ne invită să intrăm în această dinamică a Lui: să ieşim din ‘nu’-ul nostru şi să intrăm în ‘da’-ul Fiului. Voinţa mea există, dar decisivă este voinţa Tatălui, pentru că aceasta este adevărul şi iubirea”.
După alte consideraţii privind Joia Sfântă, Vinerea Sfântă şi Sâmbăta Sfântă, Pontiful a reamintit faptul că „criteriul care a călăuzit orice alegere a lui Isus în timpul întregii Sale vieţi a fost voinţa Sa fermă de a-l iubi pe Tatăl, de a fi una cu Tatăl şi de a-i fi fidel; această decizie de a corespunde iubirii Sale l-a făcut să îmbrăţişeze, în fiecare circumstanţă, planul Tatălui, să îşi însuşească planul de iubire încredinţat Lui, de a recapitula toate în El, pentru a conduce din nou toate la El. Retrăind Triduum-ul sfânt, să ne dispunem să primim şi noi în viaţa noastră voinţa lui Dumnezeu, conştienţi că în voinţa lui Dumnezeu, chiar dacă pare dură, se află adevăratul nostru bine, calea vieţii”.
