Speranţe pentru viitorul Bisericii Catolice din Vietnam
15.11.2011, Roma (Catholica) - Un oficial din cadrul Conferinţei Episcopilor din Vietnam priveşte cu încredere viitorul comunităţii creştine din acea ţară. Vorbeşte chiar de „înflorirea” vocaţiilor la preoţie şi de „semne de deschidere” din partea guvernului”. „Speranţa noilor generaţii de tineri vietnamezi stă în credinţa în Cristos”, a declarat pr. Joseph Do Manh Hung, vice-rector al seminarului major din Ho Chi Minh şi secretar al comisiei pentru cler a Conferinţei Episcopale. Agenţia Fides a stat de vorbă cu el despre starea Bisericii Catolice din ţara sa.
Tinerii sunt forţa misiunii Bisericii în societate, a afirmat el. Din cei 80.000 de cateheţi din această ţară, majoritatea sunt tineri. Ei reprezintă de altfel şi majoritatea în rândul credincioşilor catolici din Vietnam – 7 milioane în total, din cei 87 de milioane de vietnamezi. „Desigur, tinerii din Vietnam trăiesc în contextul unor probleme sociale precum şomajul, iar viaţa familiilor e îngreunată de sărăcie. Dar proclamarea Evangheliei către tineri este o mare provocare, ce cere multă perseverenţă.” Cu aproximativ 1.500 de seminarişti, abundenţa de vocaţii reprezintă „un impuls încrezător pentru noi”. „Credinţa se întăreşte, dar în acelaşi timp avem provocarea dinspre economia de piaţă, consumerism şi civilizaţia bazată pe imagine. Sunt afectaţi în principal tinerii, deci şi seminariştii, viitorii preoţi, care au nevoie de o formare adecvată.”
Pr. Hung a vorbit şi despre „treptata deschidere” a guvernului faţă de credinţa creştină şi Biserica Catolică. După 1975, întreaga ţară s-a aflat sub regimul comunist şi seminariile au fost închise. Redeschiderea lor a avut loc în 1986, dar cu diverse restricţii. Acestea au fost ridicate în 2008, actualmente autorităţile cerând doar primirea listei candidaţilor spre autorizare. „Putem spune că am asistat la o îmbunătăţire a situaţiei faţă de 1986, iar azi vedem roadele”, a spus el. Dificultăţi rămân, în special legate de personalul angajat şi de proprietăţile (clădiri şi terenuri) confiscate de comunişti de la Biserică. Disputele pe marginea proprietăţilor au avut şi momente de violenţă, cel mai recent fiind de acum două săptămâni, când oficiali ai guvernului au atacat catolicii de la o mănăstire, respectiv de la o biserică.
