Pr. Gerardo Cappelluti: Vademecum de teologie morală
07.03.2012, Bucureşti (Catholica) - Editura ARCB anunţă apariţia cărţii „Vademecum de teologie morală”, scrisă de pr. Gerardo Cappelluti o.p. şi tradusă în limba română de Cornelia Dumitru. Nevoia unui volum de mici dimensiuni, uşor de folosit, de purtat şi adus la zi în privinţa problemelor de morală practică s-a făcut simţită de mai multă vreme şi în contextul nostru românesc. Textele clasice deja nu mai pot reprezenta decât o referinţă de consultat, întrucât Conciliul Vatican II, noul Cod de Drept Canonic şi Catehismul Bisericii Catolice au deschis un orizont cu totul nou. Încercarea autorului se inserează în această linie de principiu, în speranţa că le va fi de folos confesorilor care îi simt urgenţa, precum şi îndrumătorilor spirituali care pot găsi aici distincţii importante.
Autorul prezintă într-un mod simplu şi concret principiile de bază ale moralei creştine, având marele merit de a nu cădea nici o clipă în capcana moralismului. Mulţi consideră că morala constă doar în respectarea unor reguli. Preot şi călugăr dominican, profesor şi confesor el însuşi, Gerardo Cappelluti sintetizează într-o manieră actualizată concepţia Sfântului Toma de Aquino despre morală. Pentru „Doctorul angelic”, care continua gândirea Sfinţilor Părinţi, morala însemna căutarea fericirii. Punând la temelia Vademecumului său „Summa Theologica” a Sfântului Toma, autorul ne aşează dinaintea ochilor o morală evanghelică pentru care Predica de pe munte – adică Sfânta Scriptură -, iar apoi Tradiţia şi Magisteriul Bisericii, reprezintă temelia stabilă şi sigură.
„Am putea reprezenta învăţătura Predicii de pe Munte”, scrie autorul, „sub forma unei bazilici antice, dominată de un mozaic mare ce îl reprezintă pe Cristos în timp ce învaţă fericirile legii evanghelice”. Sfântul Toma ne întinde o mare cheie gotică fin cizelată. Pe ea este înscris un cuvânt simplu cu litere scânteietoare: „Fericirea”. Şi chestiunea fericirii este tocmai aceea cu care începe lunga expunere a moralei creştine în a doua parte din Summa. Pentru Doctorul angelic, la fel ca şi pentru părinţii şi filosofii vremii lui, în casa moralei nu se poate intra fără cheia fericirii. „Dacă urmăm îndrumările sfântului învăţător”, continuă Cappelluti, „el ne arată o uşă ceva mai înaltă şi ne pofteşte să intrăm. Uşa are înfăţişarea unui portal şi e împodobită cu opt statui ce reprezintă fericirile evanghelice. Această intrare ne introduce într-o sală gotică întinsă. Înainte de toate, cercetăm pardoseala, care reprezintă bazele teologiei morale. La rândul ei, este împărţită în patru, dar subdiviziunile sunt numeroase, iar înscrisurile, felurite. Sus, în stânga, citim: Scop ultim şi Fericire; la dreapta, Actele voluntare şi Pasiunile. Jos, în stânga, Virtuţile teologale şi morale, Darurile şi Păcatele. În sfârşit, în dreapta, Legile, având deasupra Legea evanghelică şi Harul. În acest fundament e evidentă deja prezenţa Evangheliei.
„Vademecumul răspunde unui scop practic, indicând fiecare problemă de morală printr-un număr progresiv de referinţe aduse la zi. Recomandăm această carte în special preoţilor, care vor găsi în ea un ghid succint şi uşor de folosit în activitatea pastorală, mai ales în slujirea de la confesional. Datorită tonului clar şi concis, volumul poate fi util şi tuturor creştinilor deschişi către cunoaştere, către aprofundarea moralei creştine şi doritori de a înainta în viaţa spirituală. Indexul tematic oferă posibilitatea unei consultări rapide şi punctuale, iar antologia de texte de la sfârşit aduce lecturii un plus de savoare. Cartea apare în colecţia „Cateheză”, are 215 pagini format A5, cu copertă de vinil, şi poate fi procurată de la Librăria „Sf. Iosif” din Bucureşti. (Material de prezentare semnat de pr. Emil Moraru în Actualitatea creştină, nr. 2/2012)
1 răspuns
[…] catholica.ro […]