150 de ani de la moartea Episcopului greco-catolic Vasile Erdeli
27.03.2012, Oradea (Catholica) - „În zile mari şi grele se cunosc oamenii cei mari şi vrednici a înfrunta vijelia…” (Iacob Radu). Momentele comemorative ne aduc în atenţie personalităţi pe care timpul le poate îndepărta din memorie. Azi, la 27 martie, aducem omagiul nostru unui mare Episcop greco-catolic de Oradea, Vasile Erdeli, la 150 de ani de la stingerea sa din viaţă. A fost „Unul dintre oamenii providenţiali, chemat să fie părintele, păstorul şi povăţuitorul poporului său”, afirmă Iacob Radu, fratele Episcopului Demetriu Radu, în „Istoria Diecezei Române Unite a Orăzii-Mari” (1932).
Episcopul Vasile Erdeli i-a urmat Episcopului Samuil Vulcan, marele Arhiereu al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică, întemeietorul liceului din Beiuş, liceu ce-i poartă numele. Alături de toţi Episcopii care l-au precedat, Vasile Erdeli a dat valori de neşters Bihorului. S-a născut în oraşul Macău din Ungaria. A studiat gimnaziul şi liceul la Timişoara şi Oradea, fiind aici elev al „Seminarului Greco-Catolic”, un an Dreptul la „Academia de Drept” din oraşul nostru, teologia la „Seminarul latin” tot din Oradea, continuând studiile teologice la Budapesta şi Viena. în anul 1820 este sfinţit preot. Lucrează pentru puţin timp la Episcopie, apoi este preot la Beiuş şi paroh la Oradea-Olosig. În anul 1835 este numit canonic, iar în anul 1843 este consacrat Episcop la Blaj, de către Episcopul Ioan Lemeni. Cu această ocazie, noul Episcop a vorbit în latină clerului şi în română credincioşilor, dovedind că era un profund teolog şi un talentat orator. Din partea Bihorului a fost a prezent la solemnitate o mare personalitate, Canonicul Ioan Corneli (1762-1848), cel care, după moartea lui Samuil Micu Clain, a continuat să lucreze la redactarea primului nostru dicţionar etimologic „Lexiconul de la Buda” (1825).
Numit Episcop al Eparhiei de Oradea, îl va avea Vicar general pe părintele Ioan Corneli – o alegere excepţională. Vasile Erdeli a dorit să aibă în Dieceza sa preoţi adevăraţi şi culţi. […] Episcopul Vasile Erdeli a desfăşurat o vie şi intensă activitate pastorală, a făcut foarte multe vizite canonice, a mărit numărul parohiilor pe o arie cuprinzătoare, inclusiv Banatul, a zidit şi a refăcut 50 de biserici. O deosebită preocupare a avut pentru formarea tinerilor. La inima sa era „Seminarul Teologic Greco-Catolic” din Oradea, la care a fost rector un timp, şi gimnaziul din Beiuş pe care l-a ridicat la liceu cu opt clase de studiu pentru „ca acest institut unic naţional în părţile acestea să poată răspândi razele culturii peste întreaga naţiune”. Episcopul va introduce limba română ca limbă de predare în locul latinei. Azi, este Colegiul „Samuil Vulcan”, cunoscut datorită valorii sale. Pentru elevii săraci şi sârguincioşi ai „Preparandiei” din Oradea, a acordat burse; dorinţa Episcopului era să aibă învăţători buni în toate şcolile confesionale din Eparhie. Tot Episcopul greco-catolic obţine de la guvernatorul Ungariei, arhiducele Albrecht, înfiinţarea Catedrei de Limba şi Literatura Română la Universitatea din Budapesta, numindu-l profesor pe Alexandru Roman, care din 1850 predase limba română la „Liceul Premonstratens” din Oradea.
Susţine ideile lingvistice ale „Şcolii Ardelene”, aceasta fiind produsul Bisericii Greco-Catolice, pentru înlocuirea scrierii chirilice cu litere latine, afirmând că alfabetul chirilic „a întunecat simţul naţional şi i-au corupt limba, răpindu-i literele străbune”. Unirea cu Roma de la 1700 o vede ca o binefacere pentru români, nu numai spiritual, ci şi cultural, căci „au dobândit românii învăţători în Roma, crescuţi şi deşteptători şi luminători naţiunii, care în întunerecul de greci şi de sârbi în tot trupul naţiunii române, s-au limpezit ochii românilor şi a străbătut vederea lor până la Roma […] au început a cunoaşte şi a simţi că sunt o părticică de sânge roman”. Toate acestea îl îndreptăţesc să spună: „Mărit să fii tu, Blajule! Înaintea naţiunii române sfânt e numele tău. Tu eşti a doua Romă”. (Op. cit. p.129). După 19 ani de păstorire, s-a stins într-o zi de martie… Ne-a lăsat însă amintirea unui mare ierarh, înzestrat cu multe virtuţi de Atotputernicul Dumnezeu: o memorie şi o minte ageră, clară şi prevăzătoare, credinţă fermă şi fidelitate. A iubit Biserica şi cultura, lor le-a dăruit, până la jertfă, viaţa. Este înmormântat în cripta Catedralei „Sfântul Nicolae” din Oradea. (Din materialul publicat de biroul de presă al Eparhiei de Oradea pe EGCO.ro)
