Conferirea Tainei Sfântului Mir în Catedrala „Sf. Iosif”
30.05.2012, Bucureşti (Catholica) - În dimineaţa zilei de 27 mai 2012, solemnitatea Coborârii Duhului Sfânt, comunitatea parohiei Catedrala „Sf. Iosif” a fost alături de cei 18 copii, tineri şi adulţi, dintre care unii au primit Taina Sfântului Mir iar alţii au făcut profesiunea de credinţă, citim pe ARCB.ro. Cei optsprezece, împreună cu naşii şi cu familia lor, s-au bucurat de prezenţa între ei a IPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de Bucureşti, cel care, însoţit la altar de preoţi ai Catedralei, a prezidat Sf. Liturghie solemnă de Rusalii şi le-a conferit Sacramentul Mirului.
În cadrul Liturgiei Cuvântului, înainte de cuvântul de învăţătură al Păstorului Arhidiecezei de Bucureşti, părintele paroh Ioan Ciobanu i-a prezentat pe candidaţii la primirea Sfântului Mir. După ce aceştia au răspuns: „Prezent!”, Arhiepiscopul le-a adresat câteva cuvinte în care i-a îndemnat să nu uite niciodată şi să se străduiască ca întotdeauna să devină pentru părinţii lor roade „de iubire, de bucurie şi de pace”, roade ce sunt ale Duhului lui Dumnezeu, fără de care „noi nu putem creşte ca adevăraţi fii ai lui Dumnezeu şi să ajungem la statura lui Cristos”. „Să nu uitaţi niciodată acest lucru”, i-a îndemnat Arhiepiscopul pe candidaţi, „părinţii rămân părinţi cât veţi trăi! Şi voi veţi rămâne copii oricât, de veţi ajunge la sută sau veţi trece de sută! Tot copiii lor rămâneţi şi trebuie să fiţi pentru ei roade întotdeauna de iubire, de bucurie şi de pace.” Roadele Duhului Sfânt, a continuat Păstorul Arhidiecezei, nu rămân niciodată singure, „ci aduc alături şi alte virtuţi pe care trebuie să le practicăm ca fii ai lui Dumnezeu, ca oameni care l-am primit pe Duhul lui Dumnezeu şi nu duhul lumii”. „Roadele Duhului şi virtuţile sunt pentru comunitate, sunt pentru unul fiecare şi pentru toţi. Doar aşa trăiesc, doar aşa cimentează ceea ce numim noi familie, familia mică, societatea, celula de bază a societăţii, precum şi familia mare a Bisericii sau familiile mari ale popoarelor”.
La sfârşitul omiliei, mai scrie pr. Vincenţiu Balint în corespondenţa sa, Arhiepiscopul s-a adresat candidaţilor la Sfântul Mir, îndemnându-i la bucurie: „Voi, care primiţi astăzi Taina Sfântului Mir, bucuraţi-vă că puteţi aduce asemenea roade de lumină, aş spune, în familiile voastre, în locul unde trăiţi, unde sunteţi, în societatea mică sau mare, dar întotdeauna bucuraţi-vă că puteţi să aduceţi roade de lumină”. După reînnoirea făgăduinţelor de la Botez a candidaţilor, IPS Ioan le-a uns fruntea cu Sfânta Crismă şi a rostit cuvintele: „Primeşte pecetea darului Duhului Sfânt”; apoi a dăruit pacea fiecăruia dintre cei ce au făcut mărturisirea de credinţă, intrând astfel în rândul credincioşilor Bisericii Catolice. Doi dintre aceştia au prezentat pe urmă cererile Bisericii înaintea lui Dumnezeu, pentru a o păstra sfântă şi neprihănită, plină de Duhul Sfânt. La Împărtăşanie, cei proaspăt miruiţi, împreună cu naşii lor, şi cei care au făcut profesiunea de credinţă, l-au primit sub ambele specii, ale pâinii şi ale vinului, pe Isus Cristos cu Trupul şi Sângele său. Încheierea Sfintei Liturghii a fost dată de binecuvântarea solemnă pe care IPS Ioan Robu a împărţit-o tuturor celor prezenţi. După celebrare, înaintea altarului Catedralei, toţi protagoniştii în mod special ai acestei zile s-au adunat împreună cu Păstorul Arhidiecezei şi cu parohul Catedralei pentru a păstra o amintire a acestui moment mult aşteptat şi dorit.