Papa întristat de moartea Cardinalului Shan
24.08.2012, Roma (Catholica) - Sfântul Părinte şi-a exprimat profunda întristare pentru moartea Cardinalului iezuit chinez Paul Shan Kuo-hsi, Episcop emerit de Kaohsiung. Înaltul prelat a decedat marţi, 22 august, la vârsta de 83 de ani, fiind grav bolnav. Într-o telegramă trimisă actualului Episcop de Kaohsiung, Mons. Peter Liu Cheng-chung, Episcopul Romei îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru ministerul îndeplinit de Cardinalul Shan în numeroşii ani de slujire închinaţi Bisericii şi se alătură celor care îl plâng, inclusiv confraţii iezuiţi, încredinţându-i sufletul îndurării infinite a lui Dumnezeu.
Foarte iubit de credincioşi, Cardinalul Shan şi-a dedicat întreaga viaţă reconcilierii Bisericii în China. Au fost deosebit de călduroase mulţumirile adresate de Cardinalul Shan Papei Benedict al XVI-lea pentru scrisoarea adresată credincioşilor chinezi în 2007. Succesorul lui Petru îi îndemna la iertare şi la depăşirea neînţelegerilor şi diviziunilor între credincioşii rămaşi fideli în timpul persecuţiilor şi cei care au cedat din slăbiciune. Cardinalul Shan avea viziunea deosebitei vitalităţi a minorităţii creştine din Asia, fără a se înspăimânta de existenţa asemenea unui grăunte de muştar în mijlocul atâtor religii şi în contextul deseori materialist şi ateu. Îl cita deseori pe Papa Ioan Paul al II-lea care vedea o nouă primăvară creştină în cel de-al treilea mileniu.
Înaltul prelat chinez era deosebit de activ în domeniul evanghelizării şi al dialogului interreligios, cu o deosebită atenţie la formarea preoţilor şi a unui laicat bine pregătit. A fost deosebită activitatea sa socială cu numeroase iniţiative în favoarea celor săraci, bolnavi, bătrâni, a femeilor exploatate şi a deţinuţilor. În ultimii ani, a intervenit public cerând guvernului de la Taiwan să reducă diferenţa dintre bogaţi şi săraci şi să abolească pedeapsa cu moartea. În 2006 Cardinalul Shan a aflat că era bolnav de cancer la plămâni, dându-i-se 4, 5 ani de viaţă. Agenţia Zenit a amintit cuvintele sale, la aflarea veştii bolii: „La început, l-am întrebat de Domnul: de ce eu? Dar când m-am liniştit, mi-am dat seama că era voinţa lui Dumnezeu. Voia ca eu să îi ajut pe alţii, împărtăşind cu ei experienţa mea personală. Iar acum mă gândesc: De ce nu eu? Un Cardinal nu are privilegiul de a fi pentru totdeauna în bună stare de sănătate!”
Astfel, şi-a început peregrinarea prin Dieceza insulei Taiwan pentru a încuraja persoanele în înfruntarea provocărilor vieţii. Cardinalul Shan se considera „foarte fericit de a fi mărturisitor al Evangheliei” şi în ultima perioadă a vieţii sale şi, după exemplul Papei Ioan Paul al II-lea, a pus totul în mâinile lui Dumnezeu.