Cardinalul Dolan: trebuie să subliniem chemarea universală la evanghelizare
16.10.2012, Vatican (Catholica) - Arhiepiscopul de New York, Cardinalul Timothy Dolan, care este şi preşedinte al Conferinţei Episcopilor Catolici din Statele Unite (USCCB), a vorbit presei despre impresiile sale din Sinodul Episcopilor. Vorbind despre intervenţiile confraţilor lui Episcopi, Cardinalul Dolan a declarat că în timp ce nu a fost surprins de accentul pus pe creşterea secularismului, „am fost plăcut surprins de numărul de Părinţi Sinodali care au spus că… cel mai bine este să ascultăm ceea ce se spune în Lumen Gentium şi în Gaudium et Spes şi să adoptăm poziţia de implicare şi dialog cu secularismul”, a spus el. Prelatul american a mai evidenţiat observaţiile lui privind situaţiile Bisericilor din lume, afirmând că Bisericile şi Diecezele care se confruntă cu probleme temporale par a înflori din punct de vedere spiritual.
„Se pare că în ţările în care Biserica are mari probleme interne, probleme de infrastructură, atunci când se confruntă cu foamete, când are de înfruntat persecuţii, când nu are suficiente resurse pentru a răspunde la imperativul carităţii – la exterior ea înfloreşte. Creşte, se dezvoltă, se extinde”. În ţările care nu au probleme materiale, a continuat el, „ne confruntăm cu numeroase probleme spirituale. Nu este un lucru nou, dar este un lucru la care m-am gândit ascultând intervenţiile Părinţilor Sinodali. Noi, Episcopii din Statele Unite, ne întrebăm mult care parohii să le unim sau să le consolidăm. Acolo unde avem suficiente resurse materiale ca să construim, avem probleme spirituale în a umple bisericile. Biserici în care intră cu o sută mai mulţi oameni decât este spaţiu au probleme temporale, pământeşti, dar din punct de vedere spiritual, trăiesc o primăvară”.
În cadrul Sinodului, mai mulţi prelaţi au evidenţiat importanţa noilor comunităţi şi realităţi eclesiale din cadrul Bisericii Catolice. Arhiepiscopul Ricardo Blazquez de Valladolid a vorbit despre experienţa sa cu Calea Neocatecumenală ca un instrument al noii evanghelizări. Cu privire la rolul realităţilor şi mişcărilor eclesiale din cadrul Bisericii, preşedintele USCCB a spus că în timp ce s-a subliniat faptul că acestea sunt o „binecuvântare”, s-a recunoscut şi faptul că „trebuie să mergem împreună”. „În loc să fracţionăm Biserica în diferite segmente: Episcopi, cler, călugăriţe, călugări, mişcări, parohii, instituţii etc. este mai bine să subliniem chemarea universală la evanghelizare”. Cardinalul Dolan a concluzionat spunând că chemarea la evanghelizare şi la apostolat „este o răspundere de care nu putem scăpa”; „o astfel de chemare este implicită în Botezul nostru, întărită în Euharistie şi în Sacramentul Pocăinţei”.