Pr. dr. Daniel Iacobuţ despre opţiunea sa pentru Jean-Marie Roger Tillard (I)
04.12.2012, Iaşi (Catholica) - Joi, 22 noiembrie 2012, în cadrul Ateneului Pontifical „Sfântul Anselm” din Roma, pr. Daniel Iacobuţ a apărat cu succes teza de doctorat cu titlul „Dalla sinassi eucaristica alla Chiesa-comunione. Liturgia ed ecclesiologia in Jean-Marie Roger Tillard”, moderată de prof. dr. Cettina Militello. Întors de curând în România, după ce şi-a apărat cu succes teza de doctorat în faţa comisiei care a evidenţiat în mod deosebit claritatea, profunzimea şi cursivitatea pe care pr. Daniel le-a pus în conţinutul tezei, părintele a acceptat să răspundă unor întrebări cu directă referinţă la tema lucrării, dar şi la posibilitatea adaptării concluziilor sale în contextul postmodern actual. Preluăm în continuare prima parte a interviului semnat de Virgiliu Demşa-Crainicu pe situl ITRC.ro.
– Care a fost motivaţia care a stat la baza alegerii acestei teme pentru lucrarea de doctorat? De ce Tillard şi nu altul?
– Studiind liturgica am rămas fascinat de profunzimea teologică a acţiunilor liturgice ale Bisericii, adică de faptul că ele semnifică şi înfăptuiesc actul divin al mântuirii în momentul nostru istoric. De aceea, liturgia are capacitatea de a dezvălui în acelaşi timp lucrarea Sfintei Treimi şi rodul acestei lucrări în omenire, care este Biserica. Acest interes pentru valenţa teologică şi, implicit, ecleziologică a liturgiei m-a îndreptat spre teologii moderni care şi-au construit gândirea pe fundamentul experienţei liturgice a Bisericii. Printre aceştia l-am ales pe dominicanul francez Jean-Marie Roger Tillard (1927-2000), supranumit şi „fiul spiritual” al lui Y. Congar. Mi-a trezit interesul mai ales ultima sa carte „Cred în ciuda a toate…” precum şi bogăţia gândirii sale asupra celebrării euharistice. Şi astfel am început să aprofundez bibliografia sa, ce numără printre cărţi, studii, articole mai mult de 400 de titluri.
– Ce model de liturgie şi ecleziologie propune Tillard? Sunt ele actuale?
– Tillard nu este în primul rând un teolog al liturgiei, ci un teolog sistematic. De aceea nu poate oferi un „model de liturgie”. Contribuţia sa fundamentală în panorama teologică postconciliară este ecleziologia de comunione. Categoria de koionia-communio a fost indicată chiar de Sinodul Extraordinar al Episcopilor din anul 1985 drept ideea de bază a ecleziologiei propusă de Conciliul al II-lea din Vatican. Tillard o dezvoltă arătând cum însuşi conţinutul mântuirii oferite de sfânta Treime nu este altceva decât reinstaurarea comuniunii pe plan vertical, între om şi Dumnezeu, şi pe plan orizontal între oameni. De fapt însăşi fiinţa lui Dumnezeu este definită de comuniunea celor trei persoane dumnezeieşti într-o unică fire. De aceea şi mântuirea oferită de Sfânta Treime se realizează prin comuniunea Fiului la natura noastră umană şi se concretizează în intrarea noastră în Trupul său comunional, Biserica. Acest plan divin de mântuire şi-a găsit apogeul în misterul pascal al lui Cristos, în pătimirea-moartea-învierea Sa. Sfânta Liturghie este memorialul acestui mister al iubirii dumnezeieşti şi de aceea reprezintă izvorul comuniunii Bisericii. Astfel punctul de pornire al ecleziologiei de comuniune este celebrarea Bisericii locale adunate în jurul altarului pentru Euharistie. Cred că acest model este actual din două motive: în primul rând este cel pe care Biserica însăşi şi l-a asumat prin documentele magisteriale de după Conciliu; în al doilea rând, pentru că oferă o autentică alternativă societăţii noastre devorate de individualism şi secularism.
– De ce este considerat Tillard teologul Bisericii-comuniune?
– Scopul principal al lucrării mele de doctorat a fost să demonstrez faptul că Tillard a devenit teologul Bisericii-comuniune pentru că a fost mereu teologul Euharistiei. Celebrarea Sfintei Liturghii a fost mereu steaua călăuzitoare a gândirii sale. Astfel că în operele sale principale devine evidentă această trecere: de la communio eucharistica la communio ecclesialis. Euharistia edifică comuniunea eclezială şi în acelaşi timp o manifestă. Împărtăşirea din acelaşi trup a lui Cristos Euharisticul ne conduce la o sălăşluire mai profundă în interiorul Trupului său eclezial. Tillard pleacă de la comuniunea realizată de Euharistie pentru a explica identitatea, misiunea şi dinamismul Bisericii.
– Cum vede Tillard comuniunea Bisericii? Poate fi ea aplicată contextului românesc în care catolicismul reprezintă o minoritate? (mă refer aici la comuniunea cu credincioşii ortodocşi).
– Modelul comunional al Bisericii are meritul de a oferi noi perspective pentru dialogul ecumenic. Însuşi Tillard a fost unul dintre acei teologi catolici care s-au implicat mult în găsirea drumului pentru restabilirea unităţii depline dintre toţi botezaţii. De fapt, ecleziologia lui s-a format sub impulsul participării la diferitele comisii de dialog teologic din care făcea parte, ca reprezentant al Bisericii Romano-Catolice. Legătura sa cu teologii ortodocşi şi anglicani era foarte bine cunoscută. Viziunea comunională şi euharistică a Bisericii are un potenţial ecumenic, mai ales în ceea ce priveşte dialogul cu Bisericile Ortodoxe, pentru că face referinţă, în special, la ecleziologia sfinţilor Părinţi şi la experienţa liturgică a Bisericii. Astfel că ideile lui Tillard sunt într-o esenţială armonie cu cele ale celui mai mare ecleziolog ortodox în viaţă, Ioannis Zizioulas. Cu diferenţele de rigoare, cei doi teologi sunt de acord asupra multor aspecte fundamentale ale ecleziologiei de comuniune.
