Lucrătorii pastorali ucişi în anul 2012
04.01.2013, Vatican (Catholica) - La sfârşitul anului civil, ca de obicei, Agenţia Fides publică lista lucrătorilor pastorali care şi-au pierdut viaţa în mod violent în cursul ultimelor 12 luni. Din informaţiile adunate, în anul 2012 au fost ucişi 12 lucrători pastorali: 10 preoţi, o călugăriţă şi o laică. Pentru al patrulea an consecutiv, cu numărul cel mai mare de lucrători pastorali ucişi figurează America, unde au fost ucişi 6 preoţi. Urmează Africa, unde au fost ucişi 3 preoţi şi o călugăriţă, apoi Asia, unde şi-au găsit moartea un preot şi o laică, citim în ampla relatare tradusă de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro. Lista întocmită de Fides nu se referă numai la misionarii ad gentes în sens strict, ci la toţi lucrătorii pastorali morţi în mod violent. Nu este folosit termenul „martiri”, pentru a nu intra în evaluarea pe care Biserica o va putea face cu privire la unii dintre ei.
Cea mai mare parte dintre lucrătorii pastorali ucişi în 2012 şi-au găsit moartea ca urmare a tentativelor de răpire: unii i-au descoperit pe hoţi în propria locuinţă şi trupurile lor au fost găsite şi cu semne de ferocitate şi de tortură. Alţii au fost agresaţi pe stradă şi jefuiţi de tot ceea ce aveau la ei sau de automobilul lor. Sora Liliane Mapalayi a fost înjunghiată mortal în timp ce era la locul său de muncă, într-un liceu administrat de Congregaţia sa, unde se ocupa de contabilitate. Pr. David Donis Barrera a fost agresat şi înjunghiat, după un uşor accident rutier, ca urmare a unei discuţii aprinse cu ocupanţii celuilalt automobil. În schimb, pr. Anastasius Nsherenguzi a fost ucis de câţiva tineri pe care încerca să îi despartă în timpul unui conflict. Laica Conchita Francisco a fost ucisă cu gloanţe în faţa catedralei din Bongao, în zona de sud din Filipine, unde sunt tensiuni ridicate datorită prezenţei unor rebeli musulmani, piraţi, terorişti şi criminali.
Relatarea oferă o panoramă mai detaliată pe fiecare continent, cu ţările şi împrejurările în care a murit fiecare dintre aceşti lucrători pastorali. Astfel, în America au fost ucişi 6 preoţi: 2 în Brazilia; 2 în Mexic; 1 în Columbia; 1 în Guatemala. În Africa au fost ucişi 3 preoţi şi o călugăriţă: 1 în R.D. Congo; 1 în Mozambic; 1 în Tanzania; 1 în Madagascar. În Asia au fost ucişi 2 lucrători pastorali: 1 preot şi o laică. Şi-au găsit moartea în Liban şi în Filipine. Lucrătorii pastorali ucişi în acest an 2012 nu au făcut gesturi răsunătoare, nu au intrat în atenţia mijloacelor mass-media prin iniţiative sau luări de poziţie spectaculoase, ci pur şi simplu „au mărturisit frumuseţea de a-l urma pe Domnul Isus acolo unde erau chemaţi să dea mărturia faptului că sunt creştini”. Au trăit credinţa lor în umilinţa vieţii zilnice, în contexte de deosebită sărăcie umană şi spirituală, de degradare, de violenţă, unde respectarea vieţii şi demnitatea persoanei sunt valori care nu contează, încercând să ducă în aceste locuri mărturia lor de iubire, a acelei iubiri a Tatălui pe care Isus Cristos a venit să o arate.
La 26 decembrie, Papa Benedict al XVI-lea a amintit la Angelus că martiriul diaconului Ştefan arată că „naşterea Fiului lui Dumnezeu a inaugurat o nouă eră, aceea a iubirii. Iubirea dă la o parte toate barierele dintre oameni. Îi face fraţi…”. Apoi a încredinţat mijlocirii Sf. Ştefan pe creştinii persecutaţi, susţinuţi şi de rugăciunea noastră, şi a invitat, după exemplul său, „să mărturisim fără teamă, cu curaj şi determinare, credinţa noastră”. La listele provizorii întocmite anual de Agenţia Fides trebuie să fie adăugată mereu lista lungă a atâtora despre care nu se va şti niciodată sau chiar nu li se va cunoaşte numele, care în toate colţurile planetei suferă şi plătesc cu viaţa credinţa lor în Cristos, „norul soldaţilor necunoscuţi ai marii cauze a lui Dumnezeu”, conform expresiei Fericitului Papă Ioan Paul al II-lea.