Cea mai mare statuie mariană din lume a fost dezvelită în Bolivia
04.02.2013, La Paz (Catholica) - Cea mai mare statuie din lume a Preasfintei Fecioare Maria, dedicată Fecioarei de Socavon, a fost inaugurată la 1 februarie 2013 în cadrul unei ceremonii desfăşurate în oraşul Oruro, Bolivia. Rolando Rocha, principalul sculptor al proiectului, le-a declarat reporterilor că mai mult decât o simplă „lucrare de inginerie şi artă”, monumentul „este un act de credinţă care întăreşte tradiţiile noastre”. Având o înălţime de 45 de metri, statuia este amplasată pe un munte de 3650 de metri, la sud de La Paz, al doilea oraş ca mărime al ţării. La ceremonia de dezvelire a statuii au participat preşedintele bolivian Evo Morales şi primarul din Oruro, Rossio Pimentel.
Fecioara de Socavon este patroana minerilor. Statuia originală este păstrată în Sanctuarul diecezan al Fecioarei de Socavon, în oraşul Oruro. Prezentarea statuii de 1,2 milioane de dolari a marcat de asemenea începutul Carnavalului din Orugo. Festivalul oraşului este singurul Carnaval care include un dans în cinstea Fecioarei Maria. În timp ce locuitorii din Oruro se pregăteau pentru procesiunea anuală cu lumânări la Sanctuarul din Socavon, Episcopul Cristobal Bialasik a dat o scrisoare, invitându-i pe cei care locuiesc pe ruta procesiunii să îşi decoreze casele cu imagini sacre şi să asculte transmisiunea acestui eveniment. La procesiunea de încheiere, care a avut loc în seara zilei de duminică, 3 februarie, au participat aproape 50 de dansatori, care au dansat până la sanctuar, unde au cerut mijlocirea Fecioarei Maria.
