Papa Francisc: Un bun creştin nu se plânge, ci înfruntă durerea cu bucurie

07.05.2013, Vatican (Catholica) - Chiar şi mijlocul necazurilor, creştinul nu este trist, ci dă mărturie întotdeauna despre bucuria lui Cristos, a afirmat Papa Francisc în dimineaţa zilei de marţi, 7 mai 2013, în cadrul Liturghiei celebrate la Casa Sfânta Marta. Papa a subliniat că „a suporta cu bucurie” ne face să devenim tineri. La Liturghia concelebrată cu Cardinalul Angelo Comastri şi Cardinalul Jorge María Mejía a participat un grup de angajaţi ai Fabricii Sf. Petru.

Papa Francisc a pus accentul pe bucuria lui Paul şi Sila, chemaţi să înfrunte captivitatea şi persecuţiile pentru a da mărturie despre Evanghelie. Erau bucuroşi pentru că îl urmau pe Isus pe drumul Pătimirii Sale, drum pe care Domnul l-a parcurs cu răbdare: „A avea răbdare: aceasta este calea pe care Isus ne învaţă şi pe noi, creştinii, să mergem. A avea răbdare… Aceasta nu înseamnă a fi trişti. Nu, nu, este altceva! Înseamnă a suporta, a duce în spate povara dificultăţilor, povara contradicţiilor, povara necazurilor… Paul şi Sila suportă încercările, suportă umilirile: Isus le-a suportat, a avut răbdare. Acesta este un proces de maturizare creştină, prin intermediul căii răbdării. Un proces care necesită timp, care nu se realizează de la o zi la alta: se realizează de-a lungul întregii vieţi, pentru a ajunge la maturitatea creştină”.

Papa a amintit că mulţi martiri erau bucuroşi, ca de exemplu martirii de la Nagasaki, care se ajutau unul pe altul, „aşteptând momentul morţii”. Despre alţi martiri se spunea că mergeau spre martiriu ca spre o „sărbătoare de nuntă”. Această atitudine de a suporta este atitudinea normală a creştinului, dar nu este o atitudine masochistă, ci una care îl conduce „pe calea lui Isus”: „Atunci când vin dificultăţile, vin şi atâtea ispite. De exemplu aceea de a ne plânge… Un creştin care se plânge în continuu nu mai este un bun creştin: este un plângăcios, nu? Deoarece se plânge mereu de toate, nu? Tăcerea în a suporta, tăcerea în răbdare. Acea tăcere a lui Isus: în Pătimirea Sa nu a vorbit aproape deloc, doar două sau trei cuvinte necesare… Dar nu este o tăcere tristă: tăcerea în a suporta Crucea nu este o tăcere tristă. Este dureroasă, de multe ori foarte dureroasă, dar nu tristă. Inima este în pace. Paul şi Sila se rugau în pace. Aveau dureri, deoarece se spune că apoi paznicul închisorii le-a spălat rănile, dar suportau în pace. Acest drum de a suporta ne face să aprofundăm pacea creştină, ne face tari în Isus”.

Iată aşadar că creştinul este chemat să suporte aşa cum a făcut-o Isus, „fără a se plânge, să suporte în pace”. Sfântul Părinte a mai subliniat că această răbdare „reînnoieşte tinereţea noastră, ne întinereşte”: „Cel care are răbdare este cel care, pe termen lung, este cel mai tânăr! Să ne gândim la acei bătrâni din azile, la cei care au suportat atâtea în viaţă: să le privim ochii, ochii tineri – au un spirit tânăr şi o tinereţe reînnoită. La aceasta ne invită Domnul: la această reînnoită tinereţe pascală pe drumul iubirii, al răbdării, al suportării necazurilor şi de asemenea al suportării reciproce. Şi aceasta trebuie să o facem cu iubire, deoarece dacă eu te suport pe tine, sunt sigur că şi tu mă suporţi pe mine şi astfel mergem înainte pe drumul lui Isus. Să îi cerem Domnului harul de a suporta creştineşte, care ne dă pacea, de a suporta din inimă, de a suporta cu bucurie, pentru a deveni tot mai tineri.”