2013 – Anul Papa Francisc
31.12.2013, Vatican (Catholica) - Mă întreb cum îşi vor aminti nepoţii mei anul 2013? Probabil vor face cum am făcut eu: căutând pe internet ceva de genul „Highlights of 2013” (presupunând că pe când eu nu voi mai fi, se vor mai folosi căutările pe web). Dacă vor face aşa, vor găsi un element comun în topul celor mai importante 10 ştiri, al celor mai importante 10 personalităţi, al celor mai importante 10 citate, chiar şi al celor mai bine îmbrăcaţi 10 oameni: Papa Francisc.
În mod evident, generaţiile viitoare vor asocia anul 2013 cu figura Papei Francisc. Să sperăm că vor fi unii să le amintească faptul că în spatele fiecărui Papă este un altul, şi că dacă nu ar fi fost gestul umil şi eroic al Papei Benedict al XVI-lea, de retragere din ministerul petrin, începând cu 28 februarie 2013, nu ar fi fost Papa Francisc. Coerenţa şi continuitatea sunt două cuvinte cheie care caracterizează Biserica Catolică. Sper că nepoţii mei le vor folosi. De asemenea sper că îşi vor face timp să studieze îndeaproape aceste două personalităţi şi modul în care au modelat felul în care ne amintim de 2013. Săpând prin arhivele audio ale Radio Vatican poate chiar le vor auzi vocile. Poate îl vor asculta pe Papa Benedict al XVI-lea, la ultima sa audienţă generală, când a spus: „Nu abandonez crucea, ci rămân aproape de Domnul Răstignit într-un mod nou…” Deoarece, din acel moment, totul a fost „nou”, totul a fost pentru prima oară.
Pe 13 martie am avut alegerea primului Papă ce vine de pe continentul american, primul Papă iezuit, primul care şi-a luat numele de Francisc, primul care a stat în faţa lumii ca Episcop al Romei şi le-a cerut oamenilor să îi binecuvânteze: „Înainte ca Episcopul să binecuvânteze poporul, vă cer vouă să vă rugaţi Domnului ca El să mă binecuvânteze pe mine: rugăciunea poporului cerând binecuvântare pentru Episcopul lor.” Poate, dacă voi fi prin preajmă, nepoţii mă vor întreba care a fost propriul meu top 10 pentru 2013. Ar trebui să încep cu Joia Mare, cu Liturghia celebrată de Papa Francisc la centrul corecţional pentru tineri de lângă Roma, din 28 martie. Imaginea cu el îngenuncheat, pentru a spăla picioarele a 12 tineri de diferite naţionalităţi şi credinţe, încă îmi este impregnată pe retină.
Apoi, în succesiune rapidă: simplitatea vizitei sale la aşezământul pentru săraci condus de Surorile Maicii Tereza, pe 21 mai; tevatura ce a însoţit publicarea primei sale enciclice, „Lumen Fidei”, pe 5 iulie; tăcerea din Piaţa San Pietro din ziua de rugăciune şi de post pentru pacea în Siria şi în restul lumii, din 7 septembrie; spontaneitatea celebrării cu familiile din 27 octombrie, când un băieţel a refuzat să plece de lângă Papa; şi anticiparea ce a însoţit prima exortaţie apostolică, „Evangelii Gaudium”, din 26 noiembrie. Dar în vârful listei mele se află vizita Papei Francisc pe insula Lampedusa, din 8 iulie, unde a mers din solidaritate cu imigranţii care s-au înecat într-un alt tragic naufragiu pe coasta Italiei: „Globalizarea indiferenţei ne-a răpit capacitatea de a plânge”, spunea el atunci.
Călătoria sa în Brazilia, pentru Ziua Mondială a Tineretului, este un alt element important, probabil pentru că am fost acolo şi pot da mărturie că au fost trei milioane de tineri pe plaja Copacabana, ascultându-l când le spunea: „Intraţi în valul revoluţionar al credinţei”. Apoi a fost vizita de la Assisi, pentru a-şi sărbători patronul de nume, la 10 octombrie. Cum am putea să uităm apoi de îmbrăţişările şi tandreţea arătată faţă de copiii cu dizabilităţi? Face aşa în fiecare zi de miercuri, după fiecare audienţă generală. Şi astfel ajung la ultima intrate în topul meu pe 2013. Este evident întâlnirea pe care am avut-o eu cu Papa Francisc, după Liturghia celebrată în Santa Marta pentru angajaţii de la Radio Vatican, pe 20 mai. I-am mulţumim pentru atenţia specială şi sensibilă pe care o dă persoanelor bolnave şi cu handicap. I-am spus câtă mângâiere oferă gesturile sale rudelor şi familiilor acestora. „Ştiu”, mi-a spus el. Şi ştiu că ştie. (Seàn-Patrick Lovett pentru Radio Vatican)
