Papa emerit Benedict şi-a scos tichia şi a voit un scaun simplu
26.02.2014, Roma (Catholica) - Giovanni Lajolo, piemontez, născut la Novara în 1935, din 2006 până în 2011 a fost preşedinte al Guvernatoratului Vaticanului, organismul care exercită puterea executivă dincolo de Tibru. Lajolo a fost numit de Papa Benedict al XVI-lea, care în 2007 l-a creat şi Cardinal. Vatican Insider l-a intervievat după Consistoriul cu creare de Cardinali de sâmbătă, 22 februarie 2014, interviu publicat în traducere pe Ercis.ro.
– Eminenţă, ce aţi simţit când l-aţi văzut în mijlocul vostru pe Papa emerit Benedict al XVI-lea?
– A fost un moment de înduioşare, nu numai de emoţie. Şi pentru că a voit să stea pe un scaun simplu lângă Cardinali şi nu a putut să fie convins să îşi schimbe decizia. Decanul Angelo Sodano mi-a spus că a „luptat” pentru a i se da un loc demn, cum era logic. Însă a pierdut această „bătălie”: Papa Benedict al XVI-lea avea deja o înţelegere cu Papa Francisc pentru a sta simplu într-un colţ. Şi de fapt era într-un colţ, în faţă dar într-un colţ.
– Cum aţi reacţionat când l-aţi întâlnit?
– Toţi Cardinalii au mers imediat către el pentru a-l putea saluta şi era distractiv să-i vezi că se împingeau unul pe altul ca nişte copii pentru a ajunge la Papa Benedict al XVI-lea. A fost o nouă flacără de iubire faţă de Pontiful emerit.
– Când Papa Bergoglio a mers ca să-l salute, Ratzinger şi-a dat jos tichia: ce semnificaţie are acel gest?
– Este un semn de respect şi umilinţă. Tichia în spaniolă se spune „solideo”, adică „numai lui Dumnezeu”: este dată jos numai înaintea lui Dumnezeu sau a reprezentantului Său. Şi aceasta a fost o scenă emoţionantă.
– Cum l-aţi găsit pe Ratzinger?
– Sănătos, cu faţa odihnită, senină şi ca întotdeauna prietenoasă, deschisă: îi întreba pe toţi „Ce mai faci?”, mereu cu blândeţea şi simplitatea sa.
– Ce semnificaţie are această primă creare de Cardinali de către Papa Francisc?
– A fost un Consistoriu cu caracter îndeosebi universal. A alimentat din nou prezenţa reprezentanţilor din toate diferitele Biserici din lume în Biserica diecezană de Roma – toţi Cardinalii sunt membrii ai Bisericii din Roma. Şi îmi place să subliniez particularitatea câtorva numiri, începând de la cea a lui Gualtiero Bassetti, Arhiepiscop de Perugia: el ca şi alţii este o persoană nu „în brazda” ecleziastică, adică nu ocupă un rol care prevede o aşteptare a Cardinalatului. De exemplu, eu însuşi aveam o „aşteptare” pentru că eram „în brazdă”: funcţia de preşedinte al Guvernatoratului aduce de fapt nu un drept, dar oricum o „aşteptare” de a deveni Cardinal; în schimb Papa Francisc, cu Bassetti, a ales un păstor, simplu, credincios, umil, dezinteresat, care nu râvneşte la „carieră”.
Aşa este pentru Episcopul de Les Cayes (Haiti), Chibly Langlois: Pontiful a mers „să-l ia” dintre „cei din urmă de pe pământ”. Toate acestea sunt foarte frumoase, pentru că îmbogăţesc şi mai mult carismele Colegiului Cardinalilor. Şi apoi este numirea lui Loris Capovilla. Sunt mulţumit că are loc în lumina canonizării Papei Ioan al XXIII-lea: Capovilla a fost un secretar preţios pentru că ştia şi să atenueze şi să tempereze anumite spontaneităţi ale Papei Ioan. De asemenea, a fost semnificativă prezenţa unui Cardinal nou în scaunul cu rotile, ivorianul Jean-Pierre Kutwa: Papa a coborât în navată pentru a-i da însemnele de Cardinal; a fost o recunoaştere a demnităţii şi în infirmitate.
– Cum aţi defini acest prim an al Papei Bergoglio?
– Papa Francisc pentru mine este „parohul lumii”. Se apropie de persoane cu predicile sale şi cu întrebările sale care provoacă răspunsul oamenilor. Îmi vine în minte Papa Ioan Paul al II-lea care odată, la masă – ne primea adesea în timpul meselor -, a spus: „Adevăratul Papa este parohul”, pentru că de la el credincioşii primesc direct învăţătura şi îndrumarea morală. Şi aşa este Papa Francisc, care nu are nevoie să stea la catedră pentru a fi ascultat, deoarece reuşeşte să fie atât de mult „în mijlocul” oamenilor, încât să fie considerat „parohul tuturor”.
