Sărbătoarea hramului Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma
26.03.2014, Roma (Catholica) - Marţi, 25 martie 2014, s-a sărbătorit hramul Colegiului Pontifical Pio Romeno din Roma, care este pus sub patronajul Bunei Vestiri, citim pe situl PioRomeno.com. Sfânta Liturghie a fost celebrată la orele 6.30 de către Preasfinţia Sa Mihai, Episcop Auxiliar de Făgăraş şi Alba-Iulia, Vicarul Bucureştilor. Au concelebrat pr. rector Gabriel Buboi şi pr. Vasile Man, vice-rectorul Colegiului. În aceeaşi zi, la orele 13, s-a celebrat rânduiala Acatistului Maicii Domnului, în biserica din incinta Colegiului, în prezenţa Cardinalului Leonardo Sandri, prefectul Congregaţiei pentru Bisericile Răsăritene şi a Preasfinţiei Sale Mihai.
La eveniment au mai fost participat: Excelenţa Sa dl. Bogdan Tătaru-Cazaban, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun; dl. profesor Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române, împreună cu cei patru vice-preşedinţi ai instituţiei, precum şi reprezentanţi a Universităţilor Pontificale din Roma unde studiază alumnii Colegiului Pio Romeno, rectori ai Colegiilor Pontificale Orientale, împreună cu prieteni şi studenţii Colegiului. După momentul de rugăciune, cei prezenţi au participat la prânzul festiv oferit cu această ocazie.
