Pelerinajul comunităţii din Lleida la Lourdes
21.05.2014, Lleida (Catholica) - Sâmbătă, 17 mai 2014, în timp ce la Iaşi începea Liturghia de beatificare a Episcopului martir Anton Durcovici, 100 de credincioşi din Lleida au pornit în pelerinaj spre Lourdes. În cadrul acestui pelerinaj, şapte copii din comunitate au făcut Prima Împărtăşanie, citim pe Ercis.ro. Pe tot parcursul călătoriei pelerinii s-au rugat şi au cântat, pentru ca, aşa cum i-a îndemnat pr. Adrian înainte de a pleca la drum, să îşi pregătească sufletele pentru prezenţa palpabilă a divinului de la Lourdes.
Prima oprire importantă a fost la Toulouse, unde, odată cu vizitarea bisericii unde slujeşte părintele român Laurenţiu, copiii au făcut şi prima Spovadă, alături de părinţii şi de prietenii care i-au însoţit. Seara au ajuns la locul destinaţiei lor: Lourdes. Duminică, 18 mai, alături de alţi credincioşi români veniţi cu maşinile personale din Lleida sau din Zaragoza, au participat la Liturghia în limba română, în cadrul căreia s-a celebrat şi Prima Sfântă Împărtăşanie pentru cei şapte copii. Imediat după terminarea Sfintei Liturghii, au ieşit cu toţii în procesiune către grotă. După-amiază au celebrat şi Calea Sfintei Cruci, după care s-au pregătit să se întoarcă spre casele lor.
