Papa Francisc: Numele lui Dumnezeu nu poate fi folosit pentru a comite violenţe
22.09.2014, Tirana (Catholica) - Duminică, la 4PM, după masa luată la Nunţiatura Apostolică alături de Episcopii albanezi, Papa Francisc a mers la Universitatea Catolică „Fecioara Bunului Sfat” – înfiinţată în 2004 şi administrată de o fundaţie legată de Congregaţia Fiilor Neprihănitei Zămisliri, din Tirana – pentru a se întâlni cu lideri ai altor religii şi confesiuni creştine. La eveniment au participat reprezentanţi ai musulmanilor, bektashi (o ramură sufită), catolicilor, ortodocşilor, evanghelicilor şi evreilor. Pontiful şi-a exprimat bucuria pentru această întâlnire şi a considerat prezenţa lor un semn al dialogului şi colaborării pentru binele societăţii ca întreg.
Sfântul Părinte şi-a început discursul remarcând faptul că Albania a fost din păcate „martoră a violenţelor şi dramelor pe care le poate cauza excluderea forţată a lui Dumnezeu din viaţa personală şi comunitară”. A continuat: „Atunci când, în numele unei ideologii, se vrea excluderea lui Dumnezeu din societate, se ajunge să fie adoraţi idolii, şi foarte repede omul se pierde pe sine însuşi, demnitatea sa este călcată în picioare, drepturile sale sunt încălcate. Voi ştiţi bine la ce brutalităţi poate să conducă privarea libertăţii de conştiinţă şi a libertăţii religioase, şi cum din această rană se generează o umanitate în mod radical sărăcită, pentru că este lipsită de speranţă şi de referinţe ideale.”
Schimbările care au avut loc din anii 1990 încoace au avut, ca efect pozitiv, crearea condiţiilor pentru o libertate religioasă autentică, făcând posibil pentru comunităţi „să îşi înnoiască tradiţiile care nu au dispărut niciodată de tot, în ciuda asprei persecuţii”. Această libertate religioasă a permis tuturor, după propriile convingeri religioase, să îşi aducă „o contribuţie pozitivă la reconstruirea morală, şi apoi economică, a ţării”. A adăugat, citându-l pe Papa Ioan Paul al II-lea: „Adevărata libertate religioasă fuge de tentaţiile intoleranţei şi sectarismului şi promovează atitudini de dialog respectuos şi constructiv. Nu putem să nu recunoaştem că intoleranţa faţă de cei care au convingeri religioase diferite de propriile convingeri este un duşman foarte viclean, care astăzi din păcate se manifestă în diferite regiuni ale lumii.”
„Credincioşi fiind, trebuie să fim deosebit de vigilenţi pentru ca religiozitatea şi etica pe care le trăim cu convingere şi pe care le mărturisim cu pasiune să se exprime mereu în atitudini demne ca de acel mister pe care intenţionează să îl onoreze, refuzând cu hotărâre ca neadevărate, pentru că nu sunt demne nici de Dumnezeu nici de om, toate acele forme care reprezintă o folosire deformată a religiei. Religia autentică este izvor de pace şi nu de violenţă! Nimeni nu poate folosi numele lui Dumnezeu pentru a comite violenţă! A ucide în numele lui Dumnezeu este un mare sacrilegiu! A discrimina în numele lui Dumnezeu este inuman. Din acest punct de vedere, libertatea religioasă nu este un drept care să poată fi garantat numai de sistemul legislativ în vigoare, care este şi el necesar: ea este un spaţiu comun – ca acesta -, un ambient de respect şi colaborare care trebuie construit cu participarea tuturor, şi a celor care nu au nicio convingere religioasă.”
A continuat evidenţiind două atitudini care pot să ajute în promovarea acestei libertăţi fundamentale. „Prima este aceea de a vedea în fiecare bărbat şi femeie, chiar şi în cei care nu aparţin propriei tradiţii religioase, nu nişte rivali, cu atât mai puţin nişte duşmani, ci fraţi şi surori. Cine este sigur de propriile convingeri nu are nevoie să se impună, să exercite presiuni asupra altuia: ştie că adevărul are o proprie forţă de iradiere. […] Fiecare tradiţie religioasă, din interiorul său, trebuie să reuşească să ţină cont de existenţa celuilalt.” A doua este „angajarea în favoarea binelui comun. De fiecare dată când adeziunea la propria tradiţie religioasă face să răsară o slujire mai convinsă, mai generoasă, mai dezinteresată a întregii societăţi, acolo este autentică exercitare şi dezvoltare a libertăţii religioase. Aceasta apare atunci nu numai ca un spaţiu de autonomie revendicat în mod legitim, ci ca o potenţialitate care îmbogăţeşte familia umană cu exercitarea sa progresivă.”
„Să privim în jurul nostru: câte sunt nevoile săracilor, cât de mult societăţile noastre trebuie încă să găsească drumuri spre o dreptate socială mai răspândită, spre o dezvoltare economică inclusivă!”, a exclamat Sfântul Părinte. „Cât de mult sufletul uman are nevoie nu să piardă din vedere sensul profund al experienţelor vieţii şi să recupereze speranţă! În aceste domenii de acţiune, bărbaţi şi femei inspiraţi de valorile din propriile tradiţii religioase pot să ofere o contribuţie importantă, ba chiar de neînlocuit. Acesta este un teren deosebit de rodnic şi pentru dialogul interreligios. Şi apoi, aş vrea să amintesc un lucru care este mereu o fantomă: relativismul, ‘totul este relativ’. În această privinţă, trebuie să ţinem cont de un principiu clar: nu se poate dialoga dacă nu se porneşte de la propria identitate. Fără identitate nu poate să existe dialog. Ar fi un dialog fantomă, un dialog pe aer: nu foloseşte. Fiecare dintre noi are propria identitate religioasă, este fidel acesteia.”
Pontiful şi-a încheiat discursul încurajându-i pe liderii prezenţi să menţină şi să dezvolte „tradiţia raporturilor bune între comunităţile religioase existente în Albania şi să vă simţiţi uniţi în slujirea iubitei voastre patrii. Cu un pic de simţ al umorului se poate spune că aceasta pare o echipă de fotbal: catolicii împotriva tuturor celorlalţi, dar toţi împreună, pentru binele patriei şi al omenirii! Continuaţi să fiţi semn, pentru ţara voastră şi nu numai, al posibilităţii de relaţii cordiale şi de colaborare rodnică între oameni de diferite religii. Şi vă cer o favoare: să vă rugaţi pentru mine. Şi eu am nevoie de aceasta, multă nevoie. Mulţumesc.”
