Papa Francisc a cerut ca în centrul călătoriei în Filipine să fie Cristos
11.01.2015, Roma (Catholica) - În perioada 15-19 ianuarie 2015, Papa Francisc va vizita Filipine. „Cu vizita sa pastorală, ţara noastră va fi onorată pentru a patra oară de prezenţa unui Succesor al lui Petru”, subliniază Cardinalul Luis Antonio G. Tagle, Arhiepiscop de Manila, într-un material din L’Osservatore Romano, publicat în traducere pe Ercis.ro. „Deja în 1970, Papa Paul al VI-lea a inclus Filipine în pelerinajul său apostolic în Asia şi Oceania. Papa Ioan Paul al II-lea a fost de două ori: în 1981 şi în 1995 pentru Ziua Mondială a Tineretului. După douăzeci de ani, urăm bun-venit Papei Francisc.”
Cardinalul a împărtăşit dorinţa Papei Francisc: „Nu trebuie să fiu eu în centrul călătoriei apostolice în Filipine. Centrul trebuie să fie Cristos”. „Am făcut tot ce am putut pentru a comunica această dorinţă a Pontifului naţiunii filipineze şi persoanelor angajate în pregătirile pentru vizită. Sentimentul său trebuie să fie şi al nostru. Înţelegerea acestui pelerinaj din partea sa, centrat pe Cristos, trebuie să ne indice punctul principal al numeroaselor evenimente care se vor ţine. Tema vizitei apostolice – milostivire şi compasiune – trebuie să fie privită ca milostivirea şi compasiunea lui Isus manifestate în Evanghelii.”
Papa Francisc vizitează ţara după celebrarea anului laicatului în Filipine, în 2014, a precizat Arhiepiscopul de Manila. „Aşteptăm elanul şi încurajarea pe care Succesorul lui Petru le va putea da credincioşilor noştri laici, aprofundând întâlnirea lor personală cu Isus şi ducând Evanghelia lui Isus în toate aspectele vieţii: conştiinţă, familie, cultură, politică, finanţe, ştiinţe, arte, sport, migraţiune, muncă, ecumenism, dialog între religii şi comunicaţii sociale. Aşteptăm de la Papa indicaţii pentru cler şi pentru persoanele consacrate, pentru a promova comuniunea cu credincioşii laici. Aşteptăm ca el să ne trimită din nou ca misionari oriunde ne aflăm, în special în Asia.”
„În al doilea rând, Papa Francisc vine după seria de catastrofe, naturale sau provocate de om, pe care poporul filipinez le-a trăit în 2013 şi în 2014: cutremure, taifunuri (dintre care cel mai puternic a fost Hayan) şi conflicte armate. Însă nu trebuie să uităm catastrofa zilnică a sărăciei şi a inegalităţii, care se vede în copiii şi în familiile care trăiesc pe stradă, a celor fără casă, a traficului de fiinţe umane, a şomajului, a migraţiei forţate, a prostituţiei, a drogurilor, a corupţiei, a persoanelor dispărute şi a degradării mediului.”
„Papa va aduce compasiunea lui Isus celor care sunt obosiţi, epuizaţi şi consideră viaţa dificilă. Aşteaptă să fie asiguraţi că Isus continuă să fie Păstorul care are compasiune faţă de mulţimile înfometate. Aşteptăm o provocare reînnoită adresată celor hirotoniţi şi călugărilor să întrupeze iubirea, răbdarea şi vindecarea lui Isus în timp ce duc Vestea cea Bună săracilor. Aşteptăm invitaţia Papei adresată celor care modelează guvernul, cultura şi economia, să se întoarcă la iubire ca lege supremă care trebuie să dea formă politicilor lor şi programelor lor. Aşteptăm ca Pontiful să încurajeze orice efort pentru a făuri pacea, în special în unele zone din Mindanao, şi să promoveze bunăvoinţa între persoanele de religii diferite.”
„Aşteptăm cu nerăbdare în Papa Francisc iubirea pe care Petru odinioară a mărturisit-o lui Isus când El l-a întrebat: ‘Simon, fiul lui Ioan, mă iubeşti mai mult decât aceştia?’ (Ioan 21,15). Această iubire faţă de Isus a făcut din Petru un păstor cu misiunea de a hrăni şi a îngriji oile lui Isus. Noi vom vedea iubirea Papei Francisc faţă de Isus prin caritatea sa pastorală faţă de noi. În sfârşit, Papa Francisc va veni la noi ca o persoană egală cu noi sau, cu cuvintele sale, ‘ca fiinţă umană obişnuită’, un păcătos care a experimentat milostivirea lui Dumnezeu. Cuvintele sale şi gesturile sale simple îl vor face pe Isus şi Biserica Sa mai accesibili filipinezilor. Îl aşteptăm pe Succesorul lui Petru: frate, părinte şi prieten. Poporul din Filipine este plin de bucurie.”
