Papa Francisc: Încetaţi să faceţi răul, învăţaţi să faceţi binele!
03.03.2015, Vatican (Catholica) - „Dacă cineva învaţă să facă binele, Dumnezeu îi iartă cu generozitate orice păcat; ceea ce nu iartă este ipocrizia, sfinţenia prefăcută”, a spus Papa Francisc în predica la Sfânta Liturghie celebrată marţi, 3 martie 2015, dimineaţă, în capela reşedinţei sale din Casa Santa Marta. Pornind de la cuvântul lui Dumnezeu proclamat la Sfânta Liturghie în ritul roman sau latin, Papa Francisc a vorbit despre „sfinţii prefăcuţi”, cei care înaintea oamenilor se ocupă mai mult să apară decât să fie, şi despre „păcătoşii sfinţiţi”, cei care dincolo de răul comis, învaţă mereu să facă binele, citim în relatarea de pe situl Radio Vatican.
Cuvintele profetului Isaia, a remarcat Sfântul Părinte la predică, sunt un imperativ şi în acelaşi timp un îndemn care vine direct de la Dumnezeu: „Încetaţi să faceţi răul, învăţaţi să faceţi binele!” (1,16-17). Aceasta se traduce în viaţa practică prin apărarea orfanului şi a văduvei, a celor pe care, subliniază Pontiful, nu-i mai aminteşte nimeni şi printre care, în timpurile noastre, se află bătrânii abandonaţi, copiii care nu merg la şcoală sau cei care nu ştiu să facă semnul Crucii. Imperativul profetic conduce mereu la convertire.
„Dar cum pot să mă convertesc? ‘Învăţaţi să faceţi binele’, spune profetul. Convertirea! Murdăria inimii nu se îndepărtează ca o pată, ca şi cum am merge la curăţătorie şi am ieşi curaţi. Se îndepărtează prin faptă: făcând un alt drum, mergând pe o cale diferită de cea a răului. ‘Învăţaţi să faceţi binele’, cu alte cuvinte, calea facerii binelui. Cum pot să fac binele? E simplu: ‘Căutaţi dreptatea, spune profetul, îndreptaţi-l pe opresor, faceţi dreptate orfanului şi apăraţi cauza văduvei!’ Să ne amintim că în Israel cei mai săraci şi nevoiaşi erau orfanii şi văduvele: faceţi-le dreptate, mergeţi acolo unde se află rănile omenirii, unde este atâta durere. Făcând binele în acest fel, tu îţi vei curăţa inima”.
Făgăduinţa unei inimi curăţate, adică iertate, vine de la Dumnezeu însuşi, care nu ţine contabilitatea păcatelor în faţa celui care îl iubeşte concret pe aproapele său: „Dacă tu faci aceasta, dacă vii pe această cale pe care Eu te chem, atunci, ne spune Domnul, chiar ‘dacă păcatele voastre vor fi roşii ca pânza stacojie, ca zăpada le voi albi, şi dacă vor fi roşii ca purpura, vor deveni albe ca lâna’ (1,18). Este o exagerare, Domnul exagerează, dar acesta este adevărul! Domnul ne dă darul iertării Sale. Domnul iartă cu generozitate. Cineva ar putea spune: ‘Eu te iert până aici, apoi vom vedea’. Nu, Domnul iartă întotdeauna totul. Totul! Dar dacă tu vrei să fii iertat, trebuie să începi să mergi pe calea facerii binelui. Acesta este darul”.
În Evanghelia zilei, Isus vorbeşte mulţimilor şi discipolilor despre cărturarii şi fariseii care „spun şi nu fac” (Matei 23,1-12). Este vorba de cei care, a remarcat Pontiful, spun lucruri bune dar fac contrarul acestora. „Toţi suntem vicleni şi găsim întotdeauna o cale, care nu este cea dreaptă, pentru a apărea mai drepţi decât suntem; este calea prefăcătoriei”. „Ei se prefac că se întorc, dar în inima lor este minciună. Sunt mincinoşi… Inima lor nu îi aparţine Domnului, aparţine satanei, părintele minciunilor. Aceasta este sfinţenia prefăcută.”
„În locul lor, Isus îi preferă de mii de ori pe cei păcătoşi. De ce? Pentru că cei păcătoşi spuneau adevărul despre ei înşişi. ‘Îndepărtează-te de mine, Doamne, căci sunt păcătos’, spunea odată apostolul Petru. Unul dintre aceştia, în schimb, nu ar spune niciodată aşa ceva. ‘Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că nu sunt păcătos, pentru că sunt drept…’. În a doua săptămână a Postului, avem aceste trei cuvinte la care să ne gândim şi să medităm: îndemnul la convertire, darul pe care Domnul ni-l va dărui, şi anume marea iertare, şi capcana de a ne preface că ne convertim, dar de fapt mergem pe calea ipocriziei”.
