Academia pentru Viaţă: bătrânii sunt persoane până la sfârşit
04.03.2015, Vatican (Catholica) - „Maladiile cronice în evoluţie creează întotdeauna exigenţa asistenţei. Există de fapt boli care nu se îndreaptă niciodată spre vindecare şi care îi însoţesc pe mulţi vârstnici până la sfârşit. Ne-am putea gândi că există însă boli care îi lasă pe pacienţi fără speranţă. Se poate întâmpla acest lucru, dar este tocmai ceea ce trebuie să evităm. Viaţa, chiar şi la vârstă înaintată, are de fapt mereu un viitor. Şi acest viitor trebuie să fie înţeles şi dorit”. Preşedintele Academiei Pontificale pentru Viaţă, Episcopul Ignacio Carrasco de Paula, a prezentat tematica apropiatei Adunări Plenare a acestui organism din Vatican, ce se va desfăşura în perioada 5-7 martie 2015, în Aula Nouă a Sinodului, şi va include un seminar deschis publicului în ziua de vineri, 6 martie.
Plenara va avea ca temă „Asistenţa vârstnicilor şi îngrijirile paliative”, cu obiectivul de a apropia ştiinţa şi credinţa de slujirea tuturor celor care îi ajută pe bătrâni sau au nevoie de îngrijiri paliative. „Atunci când sunt asistate persoane în vârstă în faza de final a vieţii”, a explicat Mons. Carrasco de Paula, „trebuie să ţinem cont mai ales de faptul că sunt persoane care au în spate o viaţă lungă. Trebuie să le privim ca pe nişte înţelepţi, persoane care au trăit atâtea experienţe şi sunt în măsură, mai mult decât ne putem închipui, să interpreteze în mod corect chiar şi această experienţă nouă care se prezintă într-un moment deosebit de delicat”.
„Îngrijirile paliative sunt o realitate mai degrabă recentă. S-au născut într-o epocă în care atenţia etică a fost şi continuă să fie foarte puternică. Aşadar, în general, nu putem să ne plângem de cum sunt gestionate. Adevărata problemă este creşterea continuă a pacienţilor vârstnici care au nevoie nu doar de o însoţire, ci tocmai de îngrijiri specifice pentru a alina simptomele care pot însoţi îmbătrânirea. Cu prelungirea vârstei medii este tot mai probabil ca un vârstnic să contracteze la o vârstă înaintată o boală care să îl însoţească până la sfârşitul vieţii. Şi în toate aceste cazuri este necesar să asigurăm persoanelor o calitate acceptabilă a vieţii”.
Sinodul programat în timpul Adunării Plenare se va ocupa şi de relaţiile interpersonale ale vârstnicului care are nevoie de îngrijire, în familie, în societate, în spital. „Acesta este aspectul central al acestei problematici”, ţinând cont de faptul că „înainte de a vedea în vârstnic o persoană care are nevoie de îngrijiri, trebuie să vedem în el o persoană şi gata”. „Vârstnicul nu trebuie să fie considerat ca opţional în societate, ci până la final un subiect. Şi aceasta nu priveşte doar demnitatea lui, ci şi respectul faţă de posibilităţile sale reale de a continua să fie protagonist nu doar al vieţii sale ci şi al aceleia pe care o împărtăşeşte cu multe alte persoane, în familie, în societate, la muncă”.
„Fără îndoială, în special în ultimii zece ani s-au făcut enormi paşi înainte în domeniul îngrijirii paliative”, a explicat Episcopul Carrasco de Paula. „Desigur, trebuie să facem mereu mai mult. Pentru că astăzi bătrânii sunt primii candidaţi – aşa cum spune Papa Francisc – la a fi victime ale culturii rebutului”. „Din punct de vedere spiritual, este important să stabilim programe pastorale adresate vârstnicilor… pentru a-i însoţi în faza de final a vieţii, în prezenţa maladiilor cronice. Aşa cum spune Evanghelia ‘Secerişul este mare dar lucrătorii sunt puţini’.”
Unele articole din presă au denunţat recurgerea la eutanasie în unele spitale italiene, chiar şi în cazurile de bătrâni aflaţi în faza de final a vieţii. „În aceste circumstanţe”, a comentat Mons. Carrasco de Paula, „trebuie să fim foarte atenţi… Pe această temă există un document din 1980 foarte bun şi clar al Congregaţiei pentru Doctrina Credinţei, din păcate puţin cunoscut”. În document „se explică bine în ce constă o folosire proporţionată a mijloacelor terapeutice. În unele cazuri se pot întrerupe, aşadar, anumite terapii. Ceea ce nu se poate face niciodată, din punct de vedere etic, este întreruperea îngrijirilor de bază: cele de care au nevoie toţi, cum ar fi alimentaţia, hidratarea, igiena etc… În cazul unui bătrân care nu se poate descurca singur, aceste îngrijiri îi vor fi acordate fără îndoială până la sfârşit”.
