Primiţia pr. Ioan Cădărean la Timişoara
18.04.2015, Timişoara (Catholica) - Luni, în data de 13 aprilie 2015, începând cu orele 11.00, comunitatea romano-catolică a parohiei Timişoara III Elisabetin s-a adunat în jurul frumoasei biserici parohiale consacrate Preasfintei Inimi a lui Isus (în 1919), pentru a asista cu multă bucurie la prima Sfântă Liturghie a noului părinte Ioan Cădărean. După ce cu două zile înainte, sâmbătă dimineaţa, în data de 11 aprilie, diaconul Ioan Cădărean a fost sfinţit preot în Domul din Timişoara de către Excelenţa Sa Martin Roos, Episcop diecezan, luni a urmat Primiţia (prima Sf. Liturghie) părintelui în biserica din parohia sa de origine.
Asistat de pr. Daniel Pozsonyi, în calitate de manuductor, dar şi în concelebrare cu p. Nikola Lauš sen. SDS, parohul locului, cu Mons. Johann Dirschl, prepozit capitular şi Vicar general al Diecezei, cu pr. Nikola Lauš jun., canonic şi cancelar diecezan şi cu un număr de 43 de preoţi, părintele Cădărean a păşit la altar după ce a primit binecuvântarea părinţilor săi în faţa comunităţii. Sf. Liturghie a început cu o procesiune a preoţilor, diaconilor, seminariştilor şi ministranţilor de la casa parohială, respectiv mănăstirea salvatorienilor, la biserică. Celebrată în limba latină, Sfânta Liturghie s-a bucurat de participarea unui mare număr de credincioşi ai parohiei, dar şi din celelalte comunităţi parohiale din oraş, de participarea clerului şi a persoanelor consacrate.
Cuvântul de salut a fost adresat primiţiantului de parohul locului, p. Nikola, urmat de sr. Rosa Mair, superioara salvatorienelor din Timişoara, de o membră activă a comunităţii şi de o fetiţă. Liturgia Cuvântului a fost celebrată în trei limbi: germană, maghiară şi română, predica fiind rostită pr. Szilvágyi Zsolt, canonic catedral şi paroh în Timişoara IV Iosefin. Părintele Zsolt a vorbit – adresându-se primiţiantului, dar şi celor prezenţi – despre modul minunat de comunicare al lui Dumnezeu cu oamenii, despre diferitele istorii ale chemărilor unor figuri ilustre ale Vechiului Testament, dar şi despre felul cum fiecare, la un moment dat s-a simţit fie incapabil să vorbească, fie prea slab, fie prea tânăr, unii, asemenea lui Iona, ajungând să se ascundă şi să fugă de chemarea lui Dumnezeu. Mai departe, vorbitorul s-a referit la motoul Pr. Cădărean: „Poruncă nouă vă dau vouă, să vă iubiţi unii pe alţii, precum eu v-am iubit pe voi” (In 13, 34). Dumnezeu este cel care, în iubire, face mereu primul pas. El i-a iubit mai întâi pe apostoli şi nu invers. Aceiaşi iubire: „stă la baza fiecărei vocaţii. Iar faptul că această iubire şi astăzi este vie şi reală, că ea nu este doar o iluzie sau o pură teorie, ne dovedeşte faptul că azi ne aflăm la o Liturghie de primiţie”, a mai spus predicatorul.
Plin de emoţie, dar şi cu multă stăpânire de sine, pr. Cădărean a continuat prima sa Jertfă Euharistică, aducându-l pe Mântuitorul Cristos pe altarul de jertfă, pentru semenii săi, părinţi, rude, prieteni, apropiaţi, dar şi pentru întreaga sa comunitate natală. La final, înainte de binecuvântarea părinţilor, rudelor, preoţilor şi tuturor credincioşilor prezenţi, pr. Cădărean le-a mulţumit cu multă emoţie mamei şi tatălui său, fratelui şi familiei acestuia, întregii familii şi tuturor formatorilor săi pentru contribuţia adusă la educaţia şi la formarea sa. Nu au fost uitaţi şi membrii parohiei, angajaţii acesteia sau multele persoane consacrate sau anonime care s-au rugat adesea pentru seminarişti, pentru vocaţii şi pentru viitorul Bisericii.
Acest moment a devenit imediat şi un apel la rugăciune pentru vocaţii, dar şi o constatare frumoasă, rar întâlnită ori auzită: Dieceza noastră, Banatul, are preoţi buni, preoţi cu suflet, a căror gând şi rugă stă adesea la vocaţiile ce se vor trezi şi de aici înainte. A urmat binecuvântarea dată de preotul primiţiant mamei sale, tatălui, sorei şi celor două bunice, preoţilor prezenţi, seminariştilor şi tuturor credincioşilor. În mod tradiţional, pr. Cădărean a acordat binecuvântarea de primiţiant cu stolele întinse, dar şi, încă o dată, la final, general. Celebrarea liturgică a fost îmbogăţită de corul „Exultate” dirijat de Róbert Bajkai-Fábián. Cântecele din timpul binecuvântării au fost alese din repertoriul bănăţean, multe dintre ele fiind dedicate Sf. Fecioare Maria. (text: Claudiu Călin; foto: Adrian Păşcălău-Kollár)
Felicitari bunului meu coleg de liceu Ioan Cădărean. Dumnezeu să te binecuvânteze!