Marea muzică occidentală s-a născut din întâlnirea cu adevăratul Creator al lumii

07.07.2015, Vatican (Catholica) - Papa emerit Benedict al XVI-lea şi-a exprimat recunoştinţa faţă de predecesorul său pentru că a făcut posibil drumul său spiritual şi teologic prin „exemplul său viu”. Pontiful emerit a afirmat aceasta în dimineaţa zilei de sâmbătă, 4 iulie 2015, la Castel Gandolfo, când a primit titlul de doctor honoris causa din partea Universităţii Pontificale Ioan Paul al II-lea şi a Academiei Muzicale, din Cracovia. Cardinalul Stanislaw Dziwisz, Arhiepiscop de Cracovia şi mare cancelar al Universităţii Ioan Paul al II-lea, i-a conferit cele două distincţii.

După ce le-a mulţumit celor prezenţi pentru această onoare, Papa emerit Benedict al XVI-lea a spus: „Mă bucură mai ales faptul că în acest mod a devenit şi mai profundă legătura mea cu Polonia, cu Cracovia, cu patria marelui nostru Sfânt Ioan Paul al II-lea. Pentru că fără el, drumul meu spiritual şi teologic nu este nici măcar imaginabil”. „Cu exemplul său viu, el ne-a arătat şi cum pot merge mână în mână bucuria marii muzici sacre şi misiunea participării comune la liturgia sacră, bucuria solemnă şi simplitatea celebrării umile a credinţei”. Este scris în Constituţia despre Liturgie a Conciliului Vatican II faptul că „tezaurul muzicii sacre trebuie păstrat şi cultivat cu cea mai mare grijă” (114).

Pontiful emerit a pus în continuare o întrebare: „La acest punct probabil este corect să punem întrebarea de fond: Ce este în realitate muzica? De unde vine şi la ce anume tinde?” El a identificat trei „locuri” din care izvorăşte muzica. „O primă sursă a sa este experienţa iubirii. Când oamenii au fost cuprinşi de iubire, li s-a deschis o altă dimensiune a fiinţei, o nouă măreţie şi lărgime a realităţii. Şi ea a determinat să se exprime şi în mod nou. Poezia, cântul şi muzica în general s-au născut din acest fapt de a fi loviţi, din această deschidere a unei noi dimensiuni a vieţii.”

„O a doua origine a muzicii este experienţa tristeţii, faptul de a fi atinşi de moarte, de durere şi de abisurile existenţei. Şi în acest caz se deschid, în direcţie opusă, noi dimensiuni ale realităţii care nu mai pot găsi răspuns numai în discursuri. În sfârşit, al treilea loc de origine a muzicii este întâlnirea cu divinul, care încă de la început este parte din ceea ce defineşte umanul… Am putea să afirmăm că în realitate şi în celelalte două locuri – iubirea şi moartea – misterul divin ne atinge şi, în acest sens, faptul de a fi atinşi de Dumnezeu constituie în ansamblu originea muzicii… Calitatea muzicii depinde de puritatea şi de măreţia întâlnirii cu divinul, cu experienţa iubirii şi a durerii. Cu cât este mai pură şi mai adevărată această experienţă, cu atât este mai pură şi mai mare şi muzica ce se naşte şi se dezvoltă din ea.”

Papa emerit Benedict al XVI-lea a continuat subliniind că „în cadrul diferitelor culturi şi religii este prezentă o mare literatură, o mare arhitectură, mari picturi şi sculpturi. Şi pretutindeni este şi muzica. Şi totuşi în niciun alt ambient cultural nu există o muzică de măreţie egală cu aceea născută în ambientul credinţei creştine: de la Palestrina la Bach, la Händel, până la Mozart, Beethoven şi Bruckner. Muzica occidentală este ceva unic, ce nu are egal în celelalte culturi. Şi acest lucru – mi se pare – trebuie să ne pună pe gânduri.”

„Desigur, muzica occidentală depăşeşte mult ambientul religios şi eclezial. Şi totuşi ea îşi află originea sa cea mai profundă în liturgie, în întâlnirea cu Dumnezeu… Răspunsul mare şi pur al muzicii occidentale s-a dezvoltat în întâlnirea cu acel Dumnezeu care, în liturgie, ni se face prezent nouă în Cristos Isus. Acea muzică, pentru mine, este o demonstraţie a adevărului creştinismului. Acolo unde se dezvoltă un astfel de răspuns, a avut loc o întâlnire cu adevărul, cu adevăratul Creator al lumii. Pentru aceasta marea muzică este o realitate de rang teologic şi de semnificaţie permanentă pentru credinţa întregii creştinătăţi, chiar dacă nu este deloc necesar ca ea să fie interpretată mereu şi pretutindeni.”

„Pe de altă parte, este clar însă şi că ea nu poate să dispară din liturgie şi că prezenţa sa poate să fie un mod cu totul special de participare la celebrarea sacră, la misterul credinţei.” Pontiful emerit i-a invitat pe cei prezenţi să se gândească la liturgia celebrată de Sf. Ioan Paul al II-lea în toate continentele: „vedem toată lărgimea posibilităţilor de expresie a credinţei în evenimentul liturgic; şi vedem şi cum marea muzică din tradiţia occidentală nu este străină de liturgie, ci s-a născut şi a crescut din ea şi în acest mod contribuie mereu din nou să-i dea formă. Nu cunoaştem viitorul culturii noastre şi al muzicii sacre. Însă un lucru mi se pare clar: acolo unde realmente are loc întâlnirea cu Dumnezeul cel viu care în Cristos vine spre noi, acolo se naşte şi creşte din nou şi răspunsul, a cărui frumuseţe vine din adevărul însuşi.”

Imagini