Papa s-a întâlnit cu Mişcarea Euharistică de Tineret (I)
08.08.2015, Vatican (Catholica) - A fost mare sărbătoare vineri, 7 august 2015, în Aula Paul al VI-lea în Vatican, când 1500 de tineri din Mișcarea Euharistică de Tineret (MEG), promovată de iezuiți, l-au întâlnit pe Papa Francisc la centenarul de întemeiere. MEG, la Roma pentru întâlnirea sa mondială cu tema „Pentru ca bucuria mea să fie în voi”, este ramura de tineret a Apostolatului Rugăciunii, născut la Lourdes din intuiția unui iezuit francez și astăzi prezent în 56 de țări. Papa a răspuns la întrebările adresate de șase tineri. Un amplu material despre eveniment a apărut pe Ercis.ro, de unde îl preluăm în două părți.
Francisc a pornit de la două cuvinte: tensiune și conflict. „Sunt cuvinte care se trăiesc în viața zilnică, fie în societate, fie în familie”. „Dar ce ar fi – să ne gândim – o societate, o familie, un grup de prieteni, fără tensiuni și fără conflicte? Știți ce ar fi? Un cimitir. Pentru că nu există tensiunile și nu există conflictele numai în lucrurile moarte. Când este viață, există tensiune și există conflict”. Pentru aceasta, a continuat el, „este necesar să se dezvolte acest concept și să se caute, în viața fiecăruia, care sunt adevăratele tensiuni, cum vin aceste tensiuni, pentru că sunt tensiuni care spun că eu sunt viu; și cum sunt aceste conflicte. Dar numai în paradis nu vor exista! Toți vom fi uniți în pace cu Isus Cristos. Și fiecare trebuie să găsească tensiunile din viața sa. Tensiunile te fac să crești, dezvoltă curajul. Și un tânăr trebuie să aibă această virtute a curajului! Un tânăr fără curaj… este un tânăr înecat, este un tânăr bătrân.”
”Uneori îmi vine să le spun tinerilor: «Vă rog, nu ieșiți la pensie!», pentru că sunt tineri care ies la pensie la 20 de ani: au totul sigur, în viață, totul liniștit și nu au tensiunea. Însă tensiunile sunt în familie, este clar. Cum se rezolvă o tensiune? Cu dialogul. Când într-o familie există dialogul, când într-o familie există această capacitate de a spune spontan ce gândește unul, tensiunile se rezolvă bine”. De aici îndemnul: „nu vă fie frică de tensiuni. Dar fiți și vicleni, eh? Pentru că dacă tu iubești tensiunea pentru tensiune, acest lucru îți va face rău și tu vei fi un tânăr” căruia „îi place să fie mereu în tensiune. Nu: așa nu. Tensiunea vine pentru a ne ajuta să facem un pas spre armonie, dar și armonia provoacă o altă tensiune pentru a fi mai armonioasă. Ca să o spunem în mod clar: primul lucru, să nu ne fie frică de tensiuni pentru că ne fac să creștem; al doilea, să rezolvăm tensiunile cu dialogul, pentru că dialogul unește, fie în familie fie în grupul de prieteni și se găsește un drum pentru a merge împreună, fără a pierde propria identitate. Al treilea, să nu ne alipim prea mult de o tensiune pentru că acest lucru îți va face rău. Clar? Tensiunile ne fac să creștem, tensiunile se rezolvă cu dialogul și să fim atenți să nu ne alipim prea mult de o tensiune, pentru că acest lucru la sfârșit distruge. Am spus că un tânăr fără tensiune este un tânăr la pensie, un tânăr «mort»; dar un tânăr care știe să trăiască numai în tensiune, este un tânăr bolnav, eh? Acest lucru trebuie să se deosebească.”
Referindu-se la ceea ce a spus un tânăr indonezian care a vorbit despre conflicte într-o societate ca țara sa, „unde se respiră o mare diversitate internă de culturi”, a spus că „și conflictele pot să ne facă bine, pentru că ne fac să înțelegem diferențele, ne fac să înțelegem cum sunt lucrurile diferite și ne fac să înțelegem că dacă nu găsim o soluție care să rezolve acest conflict, va fi o viață de război. Conflictul, pentru a fi bine asumat, trebuie să fie orientat spre unitate și într-o societate ca a ta care are o cultură cu atâtea culturi diferite înăuntru, trebuie să caute unitatea dar respectând fiecare identitate. Conflictul se rezolvă cu respectarea identității. Noi vedem, când privim la televizor sau în ziare, conflicte care nu se știe cum să fie rezolvate și se ajunge în războaie: o cultură nu o tolerează pe cealaltă. Să ne gândim la acei frați ai noștri din Rohinja: au fost alungați dintr-o țară și dintr-alta și dintr-alta, și merg pe mare… Când ajung într-un port sau pe o plajă, le dau un pic de apă sau un pic de mâncare și îi alungă pe mare. Acesta este un conflict nerezolvat și acesta este război, aceasta se numește violență, se numește a ucide. Este adevărat: dacă eu am un conflict cu tine și te ucid, s-a terminat conflictul. Dar acela nu este drumul.”
„Dacă atâtea identități – culturale, religioase – trăiesc împreună într-o țară”, a adăugat Papa, nu vor exista conflicte „numai cu respectarea identității celuilalt. Și cu acest respect se rezolvă conflictul. Tensiunile – în familie, între prieteni – am spus că pentru a le rezolva este necesar dialogul; adevăratele conflicte sociale, și culturale, se rezolvă cu dialogul, dar mai întâi cu respectarea identității celeilalte persoane. În Orientul Mijlociu vedem că atâția oameni nu sunt respectați: minoritățile religioase, creștinii… nu numai că nu sunt respectați, ci de atâtea ori uciși, persecutați… De ce? Pentru că nu se respectă identitatea lor. În istoria noastră au exista mereu conflicte de identitate religioasă” cauzate de „nerespectarea identității celeilalte persoane. «Dar, acest nu este catolic, nu crede în Isus Cristos…» – «Respectă-l. Caută ce are bun. Caută în religia lor, în cultura lor, valorile pe care le are. Respectă». Astfel conflictele se rezolvă cu respectarea identității celuilalt. Tensiunile – a reafirmat el – se rezolvă cu dialogul.”
Răspunzând la întrebarea: care a fost cea mai mare provocare sau dificultate pe care a înfruntat-o în misiunea sa ca persoană consacrată, Papa a spus: „Eu aș spune a găsi mereu pacea în Domnul, acea pace pe care numai Isus ți-o poate da. În lucrări, în îndatoriri, provocarea este de a găsi acea pace care înseamnă că Domnul te însoțește, că Domnul este aproape. Și există și o altă provocare: a ști să se distingă pacea lui Isus de o altă pace care nu este a lui Isus. Ați înțeles? Și acesta este un lucru pe care voi trebuie să îl învățați bine și să cereți de la Domnul harul de a ști să discerneți adevărata pace de pacea falsă. A discerne. Este o provocare, aceea. Și adevărata pace vine mereu de la Isus. Uneori este învelită și într-o cruce. Dar Isus este cel care îți dă pacea în acea încercare. Nu întotdeauna vine ca o cruce, dar întotdeauna adevărata pace este a lui Isus. În schimb, cealaltă pace – cea superficială – acea pace care te face mulțumit, te mulțumește un pic dar este superficială, vine de la «dușman», de la diavol și te face mulțumit: «Dar, eu sunt mulțumit, eu nu mă preocup de asta, sunt în pace». Însă înăuntru, înăuntru, înăuntru este o înșelare! Și aici este necesar să se ceară acest har, de a ști să se distingă, de a ști să se cunoască pacea care este a lui Isus și pacea care vine de la «dușman», care te distruge: întotdeauna, dușmanul distruge! Te face să crezi că acesta este drumul și apoi, la sfârșit, te lasă singur.”
„Amintiți-vă de asta: diavolul este un rău platnic, niciodată nu plătește bine. Mereu te înșală! Este un înșelător! Te face să vezi lucrurile măsluite și tu crezi că să acela este bun, că îți dă pacea, mergi acolo și la sfârșit nu găsești fericirea. A căuta mereu pacea lui Isus: aceasta este o provocare, o provocare pe care am avut-o eu, pe care o am eu și pe care o aveți voi toți. Și care este semnul păcii lui Isus? Cum știu eu că această pace o dă Isus? Semnul este acea bucurie, acea bucurie profundă: diavolul nu îți dă niciodată bucuria. Îți dă un pic de distracție, face un pic de circ, te face fericit o clipă dar niciodată nu îți dă acea bucurie. Acea bucurie poate s-o dea numai Isus dăruindu-ți-l pe Duhul Sfânt. Și provocarea noastră a tuturor – și a mea – este să căutăm mereu pacea lui Isus. Chiar și în momentele urâte, eh? Dar pacea lui Isus. Și a ști să o distingi de cealaltă pace măsluită, care la sfârșit este o înșelare, sfârșești rău și nu îți plătesc bine. Iar Isus este un bun platnic, plătește bine: plătește foarte bine!”
Imagini
