Papa ajuns în Cuba laudă reluarea relațiilor cu SUA
20.09.2015, Havana (Catholica) - Papa Francisc a aterizat în Havana sâmbătă, prima zi a vizitei sale de 9 zile în Cuba și Statele Unite ale Americii, spunând oficialilor că recenta normalizare a relațiilor dintre cele două țări este un semn de speranță și de victorie. „De câteva luni încoace am asistat la un eveniment care ne umple de speranță: procesul de normalizare a relațiilor dintre cele două popoare după ani de înstrăinare”, a spus Papa pe 19 septembrie, după aterizarea în capitala cubaneză Havana.
Citându-l pe Jose Marti, erou cubanez, luptător neobosit pentru independența țării, Papa Francisc a declarat că refacerea legăturilor „este semn al victoriei culturii întâlnirii și dialogului, a ‘sistemului creșterii universale’ asupra ‘sistemului pentru totdeauna mort al grupurilor și dinastiilor'”. A cerut liderilor politici să continue pe acest drum și să „dezvolte întreg potențialul lui”, ca semn al slujirii la care sunt chemați în numele „păcii și bunăstării popoarelor lor, a întregii Americi, și ca exemplu de reconciliere pentru întreaga lume”.
Sfântul Părinte a aterizat pe Aeroportul Internațional Jose Marti din Havana la ora locală 16, fiind întâmpinat într-o ceremonie oficială de primire de președintele cubanez Raul Castro și de Cardinalul Jaime Ortega y Alamino de Havana. Papa Francisc va petrece trei zile pe insulă înainte de a pleca în Statele Unite, în după-amiaza zilei de 22 septembrie, pentru a se adresa Națiunilor Unite, Congresului SUA, și pentru a participa la Întâlnirea Mondială a Familiilor din Philadelphia. Cât va fi în Cuba, Papa Francisc urmează să se întâlnească cu Episcopii țării, cu familiile și cu tinerii, și va merge la Sanctuarul din Santiago al Fecioarei Carității din El Cobre, patroana Cubei.
Pe lângă întâlnirea cu președintele cubanez Raul Castro și cu autorităților țării, Papa Francisc se va întâlni probabil cu fostul președinte, fratele mai mare a lui Raul, Fidel Castro, liderul revoluție comuniste din Cuba. Sfântul Părinte l-a salutat pe fostul președinte la aterizare, cerându-i lui Raul în discursul său să „transmită sentimentele mele de respect și considerație fratelui Dvs Fidel”. Papa Francisc a mai spus că, într-un arhipelagul ce se confruntă cu toate direcțiile, Cuba are „o valoarea extraordinară, de cheie între nord și sud, între est și vest”. Vocația naturală a țării este deci „de a fi un punct de întâlnire pentru toate popoarele să se alăture în prietenie”.
A amintit că 2015 marchează 80 de ani de la stabilirea de relații diplomatice între Cuba și Sfântul Scaun, și a spus că providența i-a permis să meargă atât pe urmele Sfântului Papă Ioan Paul al II-lea (în 1998) și cât și ale Papei Benedict al XVI-lea (în 2012), vizitând acum această națiune. „Astăzi reînnoim legăturile de cooperare și de prietenie, pentru ca Biserica să poată continua să sprijine și să încurajeze poporul cubanez în speranțele și preocupările sale, cu libertatea, mijloacele și spațiul necesar pentru a duce proclamarea Împărăției la periferiile existențiale ale societății.”
Papa Francisc a subliniat și coincidența cu centenarul declarării Fecioarei Carității din El Cobre ca patroană a Cubei de către Papa Benedict al XV-lui. Veteranii războiului de independență cubanez au fost cei care, „impulsionați de sentimente de credință și de patriotism”, i-au scris Papei Benedict al XV-lea pentru a-i cere oficial să o declare patroana țării. Devoțiunea în creștere pentru Fecioara din El Cobre „este o mărturie vizibilă a prezenței ei în sufletul poporului cubanez”, a spus Pontiful, explicând că vrea să viziteze Sanctuarul ei ca „fiu și pelerin”, pentru a se ruga pentru Cuba și pentru poporul cubanez, „care să poată înainta pe drumul dreptății, păcii, libertății și reconcilierii”. Papa Francisc și-a încheiat discursul atribuind vizita sa Fecioarei Carității din El Cobre, precum și Fericitului Olallo Valdés, Fericitului José López Pietreira și Venerabilului Félix Varela, toți cubanezi, în curs de canonizare.
Papa Francisc a jucat un rol cheie în normalizarea relațiilor dintre Cuba și Statele Unite ale Americii, care pe 17 decembrie 2014 au anunțat un schimb de prizonieri, precum și o schimbare istorică în relația dintre țări, marcată de zeci de ani de embargo și de lipsa relațiilor diplomatice oficiale. Legăturile oficiale dintre cele două țări s-au rupt în 1961, la scurt timp după revoluția comunistă, o prăpastie diplomatică lărgită de embargoul impus călătoriilor și comerțului. Cu toate acestea, administrația Obama a făcut de mici modificări în politica existentă începând din 2009, precum o libertate limitată pentru cubanezii-americani de a călători între cele două țări și de a trimite bani în Cuba.
În 2013, discuțiile secrete dintre diplomați au început să deblocheze relațiile, cu sprijinul Vaticanului. Papa Francisc a cerut personal atât președintelui SUA, Barack Obama, cât și președintelui cubanez, Raul Castro, să se ajungă la un acord, în special cu privire la diplomație și la prizonierii deținuți de mult timp. Relațiile diplomatice depline au fost refăcute oficial pe 20 iulie, iar ambasadele au fost redeschise și s-au înălțat steagurile ca semn al noii etape.