Până la 650 de bebeluși sunt eutanasiați în fiecare an în Olanda

08.01.2016, Amsterdam (Catholica) - Până la 650 de bebeluși sunt eutanasiați în fiecare an în Olanda pentru că se consideră că suferă sau pentru că moartea naturală iminentă a unui nou-născut este tulburătoare din punct de vedere emoțional pentru părinți, raportează Asociația Regală Medicală Olandeză (KNMG). În declarația organizației, intitulată „Decizii medicale privind viețile nou-născuților cu anormalități severe”, se explică faptul că o injecție letală pentru a eutanasia un bebeluș este etic permisă dacă „perioada în care sunt muribunzi persistă și moartea inevitabilă este întârziată, în ciuda bunelor pregătiri, și cauzează grave suferințe părinților”.

În 2002, Olanda a devenit prima țară din lume de după căderea regimului nazist care să legalizeze eutanasia, dar pe atunci legea restricționa practica la persoanele peste 18 ani, amintește LifeSiteNews. Începând din 2005, țara nu i-a urmărit în justiție pe medicii care au eutanasiat copii dacă au acționat în conformitate cu un set de instrucțiuni medicale numit Protocolul Groningen, redactat de dr. Eduard Verhagen în 2004. Dr. Verhagen, care este unul dintre autorii declarației KNMG, a explicat pentru Volkskrant, un important ziar olandez, de ce suferința părinților este relevantă pentru decizia de a pune capăt vieții copilului lor. El a argumentat că medicii trebuie să îi scutească pe părinți de „oroarea” de a-și vedea copilul murind în suferință, spunând că aceasta face parte dintr-o bună îngrijire paliativă.

„Acești copii sunt vineții și reci și la fiecare câteva minute iau o respirație foarte adâncă. Este un lucru neplăcut de văzut, și poate dura ore și uneori zile”. Declarația KNMG arată că din 175.000 de bebeluși născuți în Olanda în fiecare an, 650 sunt candidați pentru eutanasie, deoarece se pare că ei vor muri oricum. „Acești bebeluși, în ciuda tratamentului intensiv, vor muri cu siguranță în scurt timp. Ei au slabe expectanțe de a trăi și foarte sumbre perspective de viață. Poate că nu sunt dependenți de terapie intensivă dar sunt în fața perspectivei unei vieți de suferințe grave și fără speranță. Dr. Verhagen a declarat că el însuși nu este sigur dacă un bebeluș într-o astfel de stare suferă de fapt. „El poate simți durere și disconfort, dar suferința este un complex fenomen social și psihologic, fără criterii validate științific”.

În timp ce dr. Verhagen este binecunoscut pentru sprijinul său continuu pentru eutanasie în Olanda, alți experți și-au schimbat opiniile după ce au văzut escaladarea în țara lor a morții administrate. Profesorul olandez de etică Theo Boer, care a declarat la un moment dat că „o bună lege a eutanasiei” ar produce un număr relativ scăzut de morți, a declarat în 2014 înaintea Camerei britanice a Lorzilor în 2014 că acum consideră că însăși existența unei legi a eutanasiei a transformat sinuciderea asistată dintr-o soluție extremă într-o procedură normală. „A fost greșit, extrem de greșit a crede că reglementarea eutanasiei ar putea funcționa. Am fost un susținător al legii olandeze. Dar acum, cu 12 ani de experiență, am o viziune foarte diferită”.

„Eutanasia a devenit acum atât de răspândită în Olanda încât este pe cale să devină modalitatea implicită de a muri pentru bolnavii de cancer”, a continuat el. „Morțile asistate au crescut cu aproximativ 15 procente în fiecare an începând din 2008 încoace și numărul ar putea ajunge la un record de 6.000 în acest an. Campaniile pentru ca moartea asistată medical să fie făcută tot mai ușoară nu se vor opri până când nu va disponibilă o pilulă letală pentru toți cei care au peste 70 de ani și doresc să moară. Unele pante sunt cu adevărat alunecoase”.

Wesley J. Smith, membru senior al Centrului pentru Excelență Umană al Institutului Discovery, a scris în The National Review că argumentul pentru eutanasie bazat pe eliminarea suferinței datorate bolilor terminale este o iluzie periculoasă. „Încetați să mai pretindeți că sinuciderea asistată privește boala terminală și admiteți că este vorba mult mai mult de dizabilitate – de aceea mișcarea pentru drepturile persoanelor cu dizabilități rămâne atât de puternic opusă, deoarece acestea sunt principalele ținte. Este vorba de a permite uciderea ca un răspuns acceptabil la multe cauze ale suferinței, fie că sunt boli terminale sau cronice, dizabilități, boli mintale sau disperare existențială”, a scris el. „Într-adevăr, așa cum am văzut în Elveția, Olanda și Belgia, odată ce premisa fundamentală [a eutanasiei] este acceptată, forța logicii conduce la permiterea practic a morții la cerere.”