Papa Francisc: Consacrații să fie oameni ai întâlnirii
03.02.2016, Vatican (Catholica) - În ziua în care Biserica a celebrat Sărbătoarea Prezentării lui Isus la Templu, s-a încheiat Anul Vieții Consacrate, început în 30 noiembrie 2014. În cadrul Sfintei Liturghii prezidate în Bazilica San Pietro, Papa Francisc a îndemnat persoanele consacrate să fie oameni ai întâlnirii, păstrători ai uimirii, și să trăiască bucuria recunoștinței. Anul Vieții Consacrate, a spus Sfântul Părinte, a fost „trăit cu atâta entuziasm. El, ca un fluviu, acum se varsă în marea milostivirii, în acest imens mister de iubire pe care îl experimentăm cu Jubileul extraordinar”.
„Sărbătoarea de astăzi, mai ales în Orient, este numită sărbătoarea întâlnirii”, a spus Pontiful, amintind întâlnirile pe care le vedem în Evanghelia zilei. „În Templu Isus ne vine în întâmpinare nouă și noi mergem în întâmpinarea Lui. Contemplăm întâlnirea cu bătrânul Simeon, care reprezintă așteptarea fidelă a lui Israel și exaltarea inimii pentru împlinirea vechilor promisiuni. Admirăm și întâlnirea cu bătrâna profetesă Ana, care, văzându-l pe Prunc, tresaltă de bucurie și îl laudă pe Dumnezeu.”
„Putem să vedem în aceasta începutul vieții consacrate. Consacrații și consacratele sunt chemați înainte de toate să fie bărbați și femei ai întâlnirii. De fapt, vocația nu pornește de la un proiect al nostru gândit ‘la măsuță’, ci de la un har al Domnului care ajunge la noi, printr-o întâlnire care schimbă viața. Cine îl întâlnește cu adevărat pe Isus nu poate să rămână la fel ca înainte. El este noutatea care face noi toate lucrurile. Cine trăiește această întâlnire devine martor și face posibilă întâlnirea pentru alții; și se face și promotor al culturii întâlnirii, evitând autoreferențialitatea care ne face să rămânem închiși în noi înșine.”
„Evanghelia ne spune că ‘tatăl și mama Lui se mirau de cele spuse despre El’. Iosif și Maria păstrează uimirea față de această întâlnire plină de lumină și de speranță pentru toate popoarele. Și noi, creștini și persoane consacrate, suntem păstrători ai uimirii. O uimire care cere să fie mereu reînnoită; vai de obișnuință în viața spirituală; vai de cristalizarea carismelor noastre într-o doctrină abstractă: carismele fondatorilor – așa cum am spus de alte ori – nu trebuie sigilate în sticlă, nu sunt piese de muzeu. Fondatorii noștri… nu au domesticit harul Evangheliei; au avut mereu în inimă o sănătoasă neliniște pentru Domnul, o dorință arzătoare de a-l duce altora, cum au făcut Maria și Iosif în Templu. Și noi suntem chemați astăzi să facem alegeri profetice și curajoase.”
„În sfârșit, de la sărbătoarea de astăzi învățăm să trăim recunoștința pentru întâlnirea cu Isus și pentru darul vocației la viața consacrată… Cât de frumos este când întâlnim fața fericită a persoanelor consacrate, eventual înaintate în vârstă ca Simeon și Ana, bucuroase și pline de recunoștință pentru propria vocație. Acesta este un cuvânt care poate să sintetizeze tot ceea ce am trăit în acest An al Vieții Consacrate: recunoștință pentru darul Duhului Sfânt, care însuflețește mereu Biserica prin diferitele carisme. Evanghelia se încheie cu această expresie: ‘Iar copilul creștea și se întărea, plin de înțelepciune, și harul lui Dumnezeu era asupra lui’. Fie ca Domnul Isus, prin mijlocirea maternă a Mariei, să crească în noi și să mărească în fiecare dorința întâlnirii, păstrarea uimirii și bucuria recunoștinței. Atunci alții vor fi atrași de lumina Sa și vor putea să întâlnească milostivirea Tatălui.”
După Sfânta Liturghie, Papa Francisc a vorbit liber pe esplanada Bazilicii San Pietro, adresându-se consacraților: „Vă rog, nu uitați prima vocație, prima chemare. Amintiți-vă! Și cu acea iubire cu care ați fost chemați, astăzi Domnul continuă să vă cheme. Nu coborâți, nu coborâți acea frumusețe, acea stupoare a primei chemări. Și apoi continuați să lucrați… Mereu este ceva de făcut. Lucrul principal este să ne rugăm. ‘Măduva’ vieții consacrate este rugăciunea: a ne ruga! Și astfel a îmbătrâni, dar a îmbătrâni precum vinul bun!… Mie îmi place mult când găsesc acele călugărițe sau acei călugări bătrâni, dar cu ochii strălucitori, pentru că au focul vieții spirituale aprins. Nu s-a stins, nu s-a stins acel foc! Mergeți înainte astăzi, în fiecare zi, și continuați să lucrați și să priviți la ziua de mâine cu speranță, cerând mereu Domnului ca să ne trimită noi vocații, astfel opera noastră de consacrare va putea să meargă înainte.”
Legături
Imagini
