Ședința plenară de primăvară a COMECE
06.04.2017, Bruxelles (Catholica) - La deschiderea ședinței plenare de primăvară, la Bruxelles, președintele Comisiei Conferințelor Episcopale din Comunitatea Europeană (COMECE), Cardinalul Reinhard Marx, a reafirmat susținerea puternică a proiectului european de către Biserica Catolică: „Nu există alternativă potrivită pentru cooperare în Europa, pentru că munca împreună constituie cel mai bun mod de menținere a păcii în Europa, pentru a face față provocărilor economice și sociale ale globalizării și pentru a deveni din nou un punct de referință pentru omenire, așa cum speră Papa Francisc pentru Europa”.
În ce privește Brexitul, Cardinalul Marx a explicat că Biserica a sprijinit întotdeauna procesul de unificare și solidaritatea statelor membre și de aceea el regretă faptul că Regatul Unit al Marii Britanii va părăsi Uniunea Europeană. El crede că nici britanicii, nici europenii nu sunt conștienți de gama largă a consecințelor acestei decizii. Separarea va fi dureroasă și costisitoare pentru ambele părți. Totuși, Cardinalul Marx a întărit: „Știm că vom rămâne împreună în Europa”. „Ca Biserică, în calitate de creștini, dorim să contribuim la dezbaterea referitoare la viitorul Europei”, a spus el, anunțând că COMECE va organiza un Congres privind viitorul Uniunii Europene între 27-29 octombrie 2017, la Roma, cu ocazia celei de-a 60-a aniversări a convențiilor încheiate cu Sfântul Scaun.
În timpul ședinței plenare de la Bruxelles, Episcopii COMECE s-au ocupat de problemele pe care intenționează să le dezbată la Congresul de la Roma din luna octombrie: crizele și cauzele acestora, dimensiunea socială a Europei, diferitele concepte și viziuni ale Europei și ale Uniunii Europene. Episcopii au intrat în dialog cu oameni politici și academicieni MEP: Sylvie Goulard (Alianța Liberalilor și Democraților pentru Europa), prof. Jérôme Jamin (Universitatea din Liège) și prof. Luuk van Middelaar (Universitatea Catolică Louvain-la-Neuve) – pentru a discuta cele mai mari provocări cu care se confruntă Europa astăzi.
„În calitate de COMECE, avem o misiune crucială în acest moment și în anii următori. Peste 20, 30 sau 50 de ani, cineva poate să întrebe: unde a fost Biserica atunci când Europa era împărțită în privința viitorului său?” Papa Francisc a arătat în repetate rânduri dorința Bisericii Catolice de a intra într-un dialog cu liderii Uniunii Europene, în special prin faptul că i-a primit la Vatican pe cei 27 de lideri ai statelor și guvernelor. Un mare semn al acestei susțineri a Sfântului Părinte constă în faptul că Congresul COMECE va fi organizat în cooperare cu Sfântul Scaun și va avea loc la Vatican. (material tradus de prof. Ioana Sarca pentru EGCO.ro)