Cardinalul Leonardo Sandri va face o vizită în Dieceza de Iași
07.09.2017, Iași (Catholica) - Eminența Sa Cardinalul Leonardo Sandri, prefect al Congregației pentru Bisericile Răsăritene, va veni în vizită în Dieceza de Iași, în ziua de 28 septembrie 2017, răspunzând invitației Episcopului de Iași. Programul vizitei va include localitățile Iași, Săbăoani, Roman, Tărâța și Cucuieți, în care sunt obiective sprijinite de Eminența Sa.
În ziua de 28 septembrie 2017, după sosirea pe aeroportul din Iași și o scurtă vizită la Seminar și Episcopia de Iași, Eminența Sa se va deplasa la Săbăoani, unde, la ora 10.00, în fața bisericii „Regina Sfântului Rozariu”, va prezida o rugăciune de binecuvântare a Centrului Medical și a Centrului Paliativ pentru Bătrâni din această localitate. Cardinalul va fi însoțit de IPS Miguel Maury Buendía, Nunțiul Apostolic în România și Republica Moldova, de PS Petru Gherghel și de PS Aurel Percă – Episcopi de Iași. Va urma o deplasare la Roman, cu o scurtă vizită la Surorile „Sfântul Iosif”. Acest mic popas este un semn de mulțumire pentru cei 50 de ani de preoție, pe care cardinalul îi va sărbători la începutul lunii decembrie, și pentru tot ajutorul oferit de această familie călugărească, mai ales în anii de studii de la Roma.
La ora 13.00, Cardinalul, însoțit și de ceilalți înalți oaspeți, va fi la Tărâța, unde va binecuvânta biserica și centrul parohial. Programul vizitei va continua în localitatea Cucuieți (comuna Solonț, județul Bacău), unde, la ora 16.00, va prezida celebrarea de consacrare a noii biserici, cu hramul „Sfânta Cruce”, și a altarului, însoțit, de asemenea, de IPS Miguel Maury Buendía și de Episcopii Petru Gherghel și Aurel Percă.
După Liturghia de consacrare a noii biserici din Cucuieți, cardinalul împreuna cu Nunțiul Apostolic se vor îndrepta spre București. A doua zi, 29 septembrie 2017, se va întâlni cu președintele României, cu Patriarhul Daniel, apoi va celebra o Liturghie în catedrala „Sfântul Iosif” din București. Sâmbătă, 30 septembrie 2017, se va îndrepta spre Blaj, unde va lua parte la sesiunea de toamnă a Sinodului Episcopilor Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, care se va desfășura în intervalul 28-30 septembrie, urmând a se întâlni și cu Eminența Sa Cardinalul Lucian Mureșan. Duminică, 1 octombrie 2017, la prânz, este prevăzută o Liturghie arhierească, urmând apoi să se îndrepte spre București și mai apoi spre Roma. (pr. dr. Iosif Antoci pentru Ercis.ro)