Instalarea noului protopop de Sânnicolau Mare

05.02.2018, Lugoj (Catholica) - În Duminica Fiului Risipitor, 4 februarie 2018, a avut loc în parohia Comloșu Mare, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, instalarea noului protopop de Sânnicolau Mare în persoana pr. Crișan Dumitru, paroh la Comloșu Mare. Pentru acest eveniment, Preasfințitul Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, l-a delegat pe Mons. Angelo Narcis Pop, Vicar general.
După citirea Sfintei Evanghelii, Mons. Angelo Pop a dat citire decretului nr. 770/2018 emis de Preasfințitul Alexandru Mesian, de numire a pr. Crișan Dumitru, ca protopop de Sânnicolau Mare. Tot cu acest prilej s-a dat citire mesajului pe care Preasfințitul Alexandru l-a transmis cu ocazia acestui eveniment binecuvântat. „Urăm noului protopop și paroh Crișan Dumitru binecuvântarea lui Dumnezeu în dubla sa activitate” – se arată în mesajul Episcopului. Cuvântul de învățătură despre Evanghelia zilei a fost rostit de Mons. Angelo Narcis Pop.
În încheiere pr. protopop Crișan Dumitru a adus mulțumiri Bunului Dumnezeu, Preacuratei Fecioare Maria, tuturor credincioșilor, cerându-le asemeni Sfântului Părinte Papa Francisc să se roage pentru Sfinția Sa, considerând numirea sa în această funcție un „dar gratuit din partea lui Dumnezeu”. La final, toți cei prezenți au primit anafora, au fost miruiți și au primit în dar o iconiță, care să le amintească de acest eveniment.
Pr. prot. Crișan Dumitru în vârstă de 48 de ani, a fost hirotonit întru preoție în anul 1995 de către Preasfinția Sa Alexandru Mesian, Episcop de Lugoj, la parohia „Adormirea Maicii Domnului” din Comloșu Mare. Din anul 1995 și până în prezent a activat ca paroh la biserica greco-catolică din Comloșu Mare. De asemenea a format o nouă comunitate greco-catolică la Jimbolia pe care o administrează încă din anul 1997. Pr. Crișan a fost numit ca protopop pentru o perioadă de trei ani cu posibilități de prelungire, conform decretului de numire. (pr. Gherghel Petrișor pentru BRU.ro)


