Un Episcop italian preia administrarea bunurilor Vaticanului
26.06.2018, Vatican (Catholica) - Vaticanul a anunțat marți că Papa Francisc a acceptat retragerea Cardinalului Domenico Calcagno din funcția de șef al organismului de administrare a bunurilor și proprietăților imobiliare ale Vaticanului (APSA), numindu-l pe Episcopul italian Nunzio Galantino ca succesor.
Cardinalul Calcagno, care a împlinit 75 de ani în februarie, a fost numit secretar al APSA de Papa Benedict al XVI-lea în 2007 și ulterior președinte al organismului în 2011. Cu un an înainte de această numire, Cardinalul făcea parte și dintr-o comisie însărcinată cu supravegherea Institutul de Opere Religioase (IOR), cunoscut sub numele de „Banca Vaticanului”. Deși a fost numit pentru un mandat de cinci ani, a fost înlăturat de Papa Francisc înainte de expirarea termenului. Cardinalul Calcagno, care la un moment dat a fost cercetat pentru deturnare de fonduri din Dieceza sa anterioară, de Savona, a demisionat după ce a atins vârsta de pensionare pentru Episcopi, adică 75 de ani.
APSA gestionează portofoliul de investiții și proprietățile imobiliare ale Vaticanului, fiind și agenția de ocupare a forței de muncă și de achiziții pentru Vatican. Cel care îi ia locul Cardinalului Calcagno este Episcopul Nunzio Galantino, în vârstă de 69 de ani, care, din decembrie 2013, a fost secretar general al Conferinței Episcopale Italiene (CEI). Înainte de această numire, a condus mica Dieceză italiană de Cassano all’Jonio. Nu este în general văzut de italieni ca aparținând vreunei tabere specifice din Biserică. Cu toate acestea, de la intrarea în rolul său în CEI a vorbit des pe subiecte fierbinți, cum ar fi cele legate de migrație și de familie, uneori fiind criticat tocmai pentru că e prea insistent pe aceste subiecte.